Au mai fost cativa sarlatani indieni care ba levitau, ba faceau diverse giumbuslucuri.
Inca nu cred, dar omul este sub observatie si probabil intr-o sptamana aflam ce si cum.
Un ascet hindus in varstă de 83 de ani, care afirmă că a trăit in ultimii 70 de ani fără mancare şi fără apă, a fost plasat sub observaţie intr-un spital din vestul Indiei, de către o echipă de medici şi oameni de ştiinţă foarte interesaţi de acest caz.
Ioghinul Prahlad Jani a fost internat in spitalul din Ahmedabad pentru o serie de teste medicale şi este monitorizat 24 de ore din 24.
"Din aceste observaţii vom afla, poate, mai multe lucruri despre supravieţuirea oamenilor fără hrană şi fără apă", a declarat medicul G. Ilavazahagan, directorul Institutului Naţional de Apărare, specialist in psihologie.
Acest institut face parte din organizaţia de cercetare şi dezvoltare din cadrul Ministerului indian al Apărării, care a fabricat, in 2009, grenade umplute cu ardei iute, folosite pentru indepărtarea manifestanţilor.
Aceste teste medicale ar putea conduce "la elaborarea unor strategii de supravieţuire in cazul unor catastrofe naturale, in condiţii extreme de stres sau pentru misiuni spaţiale pe Lună sau Marte", a adăugat aceeaşi sursă.
Medicii vor examina organismul ascetului cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică (IRM). Creierul şi ritmul său cardiac sunt măsurate cu ajutorul unor electrozi, iar medicii vor efectua şi cateva teste sangvine.
Testele vor dura intre 15 şi 20 de zile. De la inceputul internării sale, yoghinul nu a băut nicio picătură de apă, nu a mancat şi nu a mers la toaletă.
Articol complet aici
.
Au mai fost cativa sarlatani indieni care ba levitau, ba faceau diverse giumbuslucuri.
Inca nu cred, dar omul este sub observatie si probabil intr-o sptamana aflam ce si cum.
Respecte!
Da,am vazut si eu la stiri...e interesant,avand in vedere ca e de 110 ore internat si pana acum nu a mancat si nu a baut nimic,a spus un doctor.
Interesant era si faptul ca desi nu a baut sau mancat nimic el elimina urina in mod"normal".Se mai spune ca ar avea o "gaura"in cerul gurii prin care isi "alimenteaza"creierul....cu nectar.
Tot acel doctor zicea.."creierul lui e intr-o stare ca si creierul unui tanat de 25 de ani"...interesant
Subiect de cercetare ptr doctori.
Mai vedem....
Ce mi se pare interesant era ca facea lotus,exerciutiu din yoga le cei 80 de ani ai sai cu o usurinta de invidiat..
Bafta!
Respect!
Daca stai bine sa te gandesti corpul uman se hraneste cu energie...noi suntem energie deci totul e posibil!
Foarte interesant... sunt curios de rezultate... daca vor fi facute totusi publice.
Internetul e distractie, nu pierde controlul!
Foloseste Google si YouTube inainte de a pune intrebari stupide!
Asta cu creierul imi aminteşte de un banc f tare, in care un bărbat care părea extrem de bătrin este intrebat care este secretul longevităţii sale, el răspunzind: "Am băut mult, am fumat mult, m-am drogat şi n-am iertat nici o femeie". Cind este intrebat ce virstă are, el răspunde: "25 de ani")
Fantastic.
Stiu bancu neutrin.Era si altul cu cea mai mica bunica , aceasta fiind cea care are nevoie de un bat de chibrit pe post de podet sa treaca prin gaura cheii!
Revenind la subiect , daca ormagismul nu primeste glucoza si fructoza regenerarea celularea e imposibila.Celulele snc au nevoie de cea mai multa energie dar au in aceeasi timp si cea mai mare valoare energetica.Fructele si legumele sunt esentale pt organism primele pt snc iar al II lea pt muschi.Lipsirea organismului de vitamine duce iarasi la imbolnaviri grave lipsa vit c =scorbut, lipsa vit a= orbire , lipsa b6=anemie
Eu unul nu pot sa cred asa ceva dar la 83 ani sigur a uitat ce a mäncat si a baut
Respecte!
@diablo1-sincer si eu am retineri in a crede sau nu,omul exista,se studiaza pe el si vor ajunge la un rezultat.
Spuneau ca il vor examina si cerceta pentru a gasi o solutie ptr subravietuirea in caz de calamitati naturale si ptr armata,etc.
Acum sunt convins ca daca vor reusi sa ii descopere "secretul"nu vor sari in sus sa ni-l spuna,v-a fi un secret tinut sub cheie si normal,cine plateste o sa-l afle.
Sa nu uitam totusi ca foamea si setea sunt senzatii care,se spune ca se pot controla.Aste e problema,sa reusim sa le controlam.
Se mai stie ca oamenii folosesc creierul in proportie mica fata de capacitatile sale adevarate.
Nu stiu ce sa zic,vom vedea ce si cum v-a fi pe parcurs.
Bafta!
Respect!
O ... laie.Stiri de senzatie,ca aia cu extraterestrii.Lumea pare sa se plictiseasca doar cu criza mondiala pe cap.In lipsa de razboaie...
La noi a fost gaina care nastea pui vii.![]()
:
...si pe care ai alapta de la o tita!!!
se prea poate Zmeura sa fie doar stire de senzatie , dar daca e adevarat merita cercetata metoda
iti dai seama ca am face economie ..si ne-am duce doar in locuri exotice cu banii
![]()
asta asa ca macar sa il visati la noapte si sa nu mai aveti nevoie de papa macar cateva ore
luam si noi energie de la el
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
Economie la ce am face ? La E-uri şi aditivi ?
Chiar presupunand că ar fi adevărat , il fac ei dispărut pe moş. Cel puţin din atenţia publicului.
.
Nu e de ras. Acolo la ei sunt cativa maestri care stiu treburi nebanuite. Or noua occidentalilor nu ne place sa vedem schimbare in informatia noastra si in modul nostru de viata. De aceea suntem sceptici. Eu cred asa ceva pentru ca am mai citit despre cazuri de felul asta. Energia are atat de multe fete si sensuri si poate noi nu percepem diferitele stari ale acestea. Ar fi bine sa nu radem. Viitorul o sa ne arate muulte alte minuni.
Trecut la Sfinti
Au trecut cele 2 saptamani cat ziceau ca il tin sub observatie si eu nu am vazut nici o noutate mediatizata... are cineva noutati?
Internetul e distractie, nu pierde controlul!
Foloseste Google si YouTube inainte de a pune intrebari stupide!