Veorica a fost cea mai proasta decizie a lui Johannis...
Oricum, din tot ce am vazut in presa, Veorica greseste doar cand vorbeste...
La fapte, inca nu am date sa fi gresit, dar mai e timp...
Bye, bye May !.....in may.
Premierul britanic Theresa May a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă la Downing Street, că demisionează din funcţia de lider al Partidului Conservator la data de 7 iunie, ca să poată fi ales un succesor. Anunţul era de altfel aÅŸteptat, presa din întreaga lume titrând că la conferinţa de vineri May va face anunţul oficial.
May a părăsit podiumul în lacrimi şi cu vocea gâtuită, declarând că îÅŸi iubeÅŸte ţara.
"Am făcut tot ce am putut să conving deputaţii să sprijine acordul... din păcate nu am reuşit să fac asta. Am încercat de trei ori. Cred că a meritat insistenţa, chiar dacă soarta era potrivnicăâ€, a declarat May.
Ea a mai spus că a căutat compromisul, care nu este un â€cuvânt murdar†şi finalizarea procesului început de David Cameron. "Viaţa depinde de compromisuri", a spus Theresa May.
May a trecut în revistă principalele momente de la referendumul pentru ieşirea din UE, din 2016.
Theresa May şi-a încheiat discursul spunând că este onorată să fi fost premierul Marii Britanii. â€A fost onoarea vieţii mele să fiu a doua femeie prim ministru a ţării, dar cu siguranţă nu ultima. sunt profund recunoscătoare pentru onoarea de a fi servit ţaraâ€.
The Times scria înaintea anunţului că ÅŸefa Guvernului ar putea rămâne încă în jur de ÅŸase săptămâni, timp în care conservatorii îi vor alege succesorul.
Theresa May ar urma, aÅŸadar, să fie încă prim-ministru atunci când preÅŸedintele american Donald Trump va vizita Marea Britanie, între 3 ÅŸi 5 iunie.
Boris Johnson, fost ministru de Externe, unul dintre promotorii principali ai Brexit-ului, se numără printre favoriţii la conducerea Partidului Conservator.
Theresa May, în vârstă de 62 de ani, a preluat ÅŸefia Guvernului în iulie 2016, la scurt timp după referendumul la care 52% dintre votanţi s-au pronunţat pentru ieÅŸirea ţării din Uniunea Europeană.
Ea nu a reuÅŸit însă să strângă în jurul viziunii sale despre ieÅŸirea din UE o clasă politică profund divizată, ca ÅŸi societatea britanică, pe acest subiect.
Acordul de divorţ pe care l-a negociat cu Bruxellesul a fost respins de trei ori de deputaţi, ceea ce a obligat cabinetul să amâne Brexit-ul cel târziu până la 31 octombrie - faţă de 29 martie, data iniţială - ÅŸi să organizeze scrutinul pentru Parlamentul European.
Marţi, Theresa May a prezentat un plan al 'ultimei ÅŸanse', ce prevedea unele compromisuri în încercarea de a-i convinge pe parlamentari.
Textul a fost supus însă unui val de critici, atât ale opoziţiei laburiste, cât ÅŸi ale euroscepticilor din propriul partid, conducând la demisia ministrului pentru relaţia cu parlamentul, Andrea Leadsom, miercuri seară.
Proiectul de lege, pe care Theresa May intenţiona să-l supună la vot la 3 iunie, nu figurează însă pe agenda legislativă anunţată joi de guvern deputaţilor.
sursa
PS: Poate dă Domnul să ia şi Veorica exemplu să plângă şi să ne lase că tot mai multe boacăne face.
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
Veorica a fost cea mai proasta decizie a lui Johannis...
Oricum, din tot ce am vazut in presa, Veorica greseste doar cand vorbeste...
La fapte, inca nu am date sa fi gresit, dar mai e timp...
Iar bati cimpii? Decizia a apartinut partidului care te conduce sa o puna in functie. Apoi, nu stii limba romana dar esti destept si faci lucruri bune? Ma indoiesc. Numai tu poti sa crezi asa ceva.
Poate nu bate câmpii, poate e pus să împrăştie pe aici ce l-au învăţat tovarăşii să spună. Cei de la departamentul: Intoxicare şi manipulare
Iti dai seama. Aici era vorba despre Theresa May si el vine cu "viorica" lui sa ne cinte alte alea.
@mondo,
Poti sa specifici in mod clar la cine te referi?
Nu de alta, dar nu as vrea sa cream confuzii...
Eu stiu ca am avut un reply cu subiectul Veorica, prim ministrul ales de Presedinte, in urma postului de mai sus, al lui @horatyu.
Deci, te invit sa clarifici... ca si eu ma intrebam ce cauta Veorica pe subiectul May...
la tine s a facut referire mercator.altu care.
acuma trebuie sa zici ceva si de cocosata aia ca sa te scoti/repari ceva cumva.
Note: Viewing Pay TV without a valid subscription is illegal
All Advice given Is for experimental and educational purpose only
Esti purtator de cuvant, cumva? Nu stiam ca mondo are nevoie de ajutor...
Daca a facut referire la mine, are nevoie de ochelari, am scris mai sus motivele... probabil si tu, pentru ca observ ca ai facut preluare pe piept la un lucru demonstrat ireal.
In final, observ ca din ce in ce mai multi useri au preluat din zbor acuzatiile abjecte ale lui dingo31, cum ca eu as simpatiza cu PSD.
Omul are nevoie de tratament, eu i-am spus clar cum stau lucrurile, mai ales ca nici macar nu exista un cuvant scris de mine in acest sens, dar probabil e in cautare de adversari virtuali sa isi descarce frustrarile...
Eu as face acest duet cu mare placere, numai ca dingo31 imi este dator cu scuze, pentru ca m-a invinovatit pe nedrept, asa ca nu vom mai avea dialog vreodata, pana nu se conformeaza.
De ce am tupeu?
Ca dingo minte in ce spune despre mine?
Asa ceva necesita scuze, daca ne credem onorabili si ne respectam...
Daca suntem o adunatura de altceva, atunci e ok.
Eu vreau sa cred ca oamenii sunt oameni.
Iote-te …."acuzaţii aptjecte... fără scupule..... cam cum aşa s-ar egzprima ăia ai tăi". Totuşi scrupule înseamnă altceva.
Monsieu, eu nu am acuzat, nu am competenţa respectivă, nu e vina mea că ideile tale sunt aidoma cu ale cârtiţelor RTV sau A3
Doar am constatat
Acum am treabă, plec să sărbătoresc votul de măine
---------- Post added at 20:13 ---------- Previous post was at 19:07 ----------
Scuze, poate nu eşti psd, posibil alde. E OK?
Alde de ăştia care ne vor afară din Europa, că şi acolo sunt oameni...
PS: nu te forţa cu pateticul, nu-ţi iese
@dingo31,
Ai gasit o formula sa-ti prezinti scuzele, tipic romaneasca, dar tot scuze sunt, asa ca sunt acceptate.
In continuare, te invit sa discuti lucid si fara implicari emotionale, pentru ca nu accept ca persoana mea sa fie introdusa in discutie...
Stiu ca ai nevoie de un exemplu, dar nu e momentul acum sa facem scoala dialogului...
In continuare, pentru ca subiectul e Theresa May, sa nu uitam ca englezii au votat deja pe 23 mai, dar rezultatele nu vor fi afisate pana maine in jurul orei 18, cand nu mai e nimic de facut...
Pe topicul cu alegeri eu am facut previziuni personala, cine cred ca va avea de castigat din alegerile de la noi, etc, e totuil scris acolo.
Discutam dupa alegeri pe tema aceasta.
Mercator încetează să mai provoci discuţii inutile.
Azi ai de la mine o atenţionare pentru limbaj. Consider că jigneşti un user când spui că are nevoie de tratament.
La următoarea abatere iei ban direct.
Cred că tu nici nu realizezi că provoci discuţii despre PSD prin felul în care pui problema.
Eu am spus într-un post scriptum că nu ar fi rău că Veorica sa ia exemplu şi să plângă şi ea , adică să ne lase , că face ţara de minune pe oriunde merge.
Acest "PS" al meu era ca un comentariu propriu la postarea despre demisia Theresei May, dar tu ai inceput numai despre Viorica.
Încearcă să respecţi userii şi părerile lor , nu mai spune tu ce trebuie să facă ei.
PS: Acum nu se mai înţelege nimic din acest topic , mai potrivit ar fi să mut aproape toate postarile la "nu te supăra frate" , dar nu se mai înţelege la cine a răspuns fiecare, deci le las aici deocamdată.
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
Nu te supara, dar nu eu am provocat discutii inutile...
Tu ai fost primul care ai mentionat ceva despre Veorica, eu am considerat sa punctez, iar alti useri au continuat discutia...
Deci, cine a provocat?
Asta ar fi o observatie.
A doua observatie, am observat ca mi-ai dat warning pentru insulte. Ok, am exagerat ca am spus ca "omul are nevoie de tratament", dar nu inteleg ca ar fi jignire...
Daca vrei exemple de jigniri, citeste posturile altor useri la adresa mea...
Sau tu moderezi doar ce spun eu?
In final, a treia observatie, ai putea sa imi explici de ce mi-ai dat 2 warninguri?
Eu am impresia ca ai avut ceva ezitari, dar mai corect ar fi sa explici tu, sa nu interpretez gresit...
Dacă o mai lungiţi, dau cu ban fară avertisment!