Răzvan Lucescu (50 de ani) este antrenorul cu cea mai bună performanţă din istoria fotbalului grec, campion neînvins cu PAOK şi primul care cucereşte titlul şi Cupa în acelaşi sezon.

Pentru Răzvan Lucescu nu putea exista un cadou mai frumos decât acesta, în anul în care a împlinit 50 de ani. Și-a luat revanşa după titlul pierdut în 2018, unul câştigat pe teren şi pierdut la Comisii, şi a făcut eventul cu PAOK în acest sezon.
Va avea salariu dublu la Salonic

E cel mai performant antrenor din istoria campionatului grec, locul 1 neînvins şi cu cele mai multe victorii (26 în 30 de etape). Iar sâmbătă seară, după 1-0 în finala Cupei cu AEK - pe care PAOK a învins-o a treia oară consecutiv în ultimul act al competiţiei-, a devenit primul care reuşeşte eventul la clubul din Salonic. Intrând în legendă!

Zvonurile că îi va părăsi pe alb-negri în această vară se infirmă. Potrivit presei elene, Răzvan a ajuns la un acord cu patronul Ivan Savvidis: cu un an în plus, până pe 30 iunie 2021, şi cu un salariu dublu.
„Nu am trăit într-o stare de furie. Ne-am întărit psihic”

„Nu există decât un singur cuvânt care exprimă starea mea în acest moment. Fericire. Acum simt ceva ce nu am putut simţi după ce am cucerit titlul, pentru că această Cupă era mereu într-un colţ al minţii. O seară specială pentru PAOK, pentru fani. E seara în care ne-am atins ţinta, eventul şi un campionat fără înfrângere”, a declarat Lucescu după finală.

Secretul unui PAOK invincibil? „După tot ce s-a întâmplat sezonul trecut, nu am trăit într-o stare de furie. Nu a fost furie deloc. Știam că noi am fost campionii şi voiam să continuăm succesul. Ne-am întărit psihic şi am demonstrat dorinţa noastră de a fi învingători”, a explicat tehnicianul.

Continuarea