METEOROLOGIE(summary presentasion)

[gessle]

Ce va cuprinde?Uitati: oceanul aerian si implicatiile lui;a doua miliarda parte din caldura soarelui;rolul vaporilor de apa in cuprinsul oceanului aerian;nestatornicul EOL ;atmosfera -inamic vs prieten ?!;peturbatiile oceanului aerian;cum va fi vremea miine... poimiine ;

[gessle]

OCEANUL AERIAN



Dintre toate planetele sistemnului solar,doar pamintul beneficiaza de un invelis gazos,care a favorizat cu adevarat dezvoltarea plantelor si a animalelor.
Ce s-ar intampla oare daca pamintul n-ar fi protejat de invelisul atmosferic???
in primul rand...(ghici? )

[dic_star79]

O belim cu totii

[zmeura]

O belim cu totii

De ce?(sa vedem daca mai stii inca o data raspunsul corect).

[laleauaneagra]

pai ca sa vedeti fundul oceanului,de aia

[Einstein]

Fara atmosfera am deveni martieni pe pamant!

[gessle]

Atmosfera terestra nu numai ca intretine viata pe pamint,dar face posibila
pastrarea si resditribuirea caldurii si umezelii,producerea si propagarea fenomenelor luminoase,acustice si meteorologice din cuprinsul sau.
Ce s-ar intampla oare daca pamintul n-ar fi protejat de invelisul atmosferic?
In primul rand asupra lui ar actiona in voie,in timpul zilei,razele arzatoare ale Soarelui,iar temperatura ar depasi cu mult clocotitul ,iar noapte ar domni un ger cu temperaturi -100 grd C(atunci o sa avem toti cocoselul teapan).
Cerul ar fi vesnic negru,iar trecerea de la noapte lazi si invers ar fi brusc,fara romantismul si farmecul de neasemuit al aurorii sau al amurgului.N-ar mai exista nimik frumos,nici norii atat de feluri ca forma si culoare,cand grei si amenintatori,cand presarati ca niste ghemotoace de vata pe intinsul fara margini al cerului albastru.Nmik nu ar mai fi asa ca inainte!!!Pamintul ar fi ca luna,uscat si sterp far' de nici'o culoare sau forma de viata.
Datorita faptului ca invelisul atmosferic se prezinta ca o masa gazoasa invizibila,cu greu ne putem da seama de existenta sa,dar treptat ce urcam carpatii,vom simti din ce in ce mai mult lipsa aerului.
=va urma=

[gessle]

Presiunea atmosferică reprezintă forţa cu care apasă o coloană de aer cu secţiunea de 1 cm² şi inaltă pană la limita superioară a atmosferei.

Variaţia presiunii:

Straturile superioare exercită o presiune asupra celor inferioare cu atat mai mare, cu cat straturile de aer respective sunt mai aproape de Pămant. Deci presiunea atmosferică este invers proporţională cu altitudinea (ca urmare a reducerii stratului de aer şi a micşorării densităţii acestuia).


Faptul că oamenii au in componenţa organismului şi aer duce la un echilibru intre presiunea interioară din corp şi cea exterioară. De aceea, nu suntem pur şi simplu striviţi de greutatea aerului atmosferic, deşi el apasă pe fiecare cm² al corpului nostru cu o forţă egală cu 1 kg.
Un efect important al scăderii presiunii atmosferice odată cu creşterea altitudinii, il constituie punctul scăzut de fierbere a apei. La o altitudine de 5000 m, de exemplu, apa va fierbe la o temperatură de numai 85°C.
Presiunea atmosferică, in afara variaţiilor in funcţie de altitudine, mai prezintă şi variaţii diurne şi anuale. Pentru ţara noastră, apar atat vara cat şi iarna două perioade de maxim şi două de minim barometric pe zi. Luand ca lună reprezentativă pentru perioada de vară luna iulie, se remarcă maximele barometrice diurne la orele 4,00 şi 17,00, iar minimele la orele 9,00 şi 14,00. Pentru anotimpul de iarnă, in luna ianuarie, de exemplu, maximele barometrice apar la orele 5,00 şi 14,00, iar minimele la orele 10,00 şi 22,00.
Variaţiile anuale ale presiunii atmosferice sunt in primul rand influenţate de anotimpuri. In ţara noastră, care are un climat continental-temperat, se manifestă un maxim barometric in anotimpul de iarnă şi un minim in anotimpul călduros.

[gessle]

Temperatura aerului


Asemenea oricărui corp din natură, şi aerul are in orice moment o vantitate de căldură inmagazinată. Această cantitate de căldură pe care o deţine şi care este mereu in oscilaţie, uneori putand rămane şi constantă, este o formă a energiei şi se numeşte temperatură. In diferite situaţii aerul poate capta o cantitate mai mare de căldură, ducand la o creştere a temperaturii sale, sau, dimpotrivă, poate pierde o cantitate de căldură, ducand la o răcire a sa. Avand in vedere marea instabilitate a aerului atmosferic, intotdeauna va avea loc un schimb de căldură, orientat de la aerul mai cald spre cel mai rece.

Cum se incălzeşte aerul?

Principala sursă de incălzire a aerului este Soarele. Insă, aerul nu se incăzeşte direct de la razele Soarelui decat intr-o măsură foarte mică. Fiind transparent, el este străbătut de razele solare, care vor incălzi scoarţa Pămantului, care, la randul său, va radia căldură, incălzind astfel aerul. Există, astfel, intre scoarţa terestră şi aer un permanent schimb de energie calorică.
Dar, din cauza structurii foarte diferite a suprafeţei terestre (compoziţie, relief, grad de acoperire cu vegetaţie, etc.), aceasta se incălzeşte inegal. Odată cu creşterea inălţimii, temperatura scade la fiecare 100 de metri cu 0,6°C, la care se mai adaugă şi circulaţia mult mai activă a aerului in altitudine. O suprafaţă de teren ce conţine un sol nisipos sau pietros se incălzeşte mult mai repede decat o alta acoperită de vegetaţie. Apoi, spre deosebire de uscat, apa totdeauna se incălzeşte şi se răceşte mai greu. Ca urmare a amestecului turbulent la care este supusă, cat şi gradului său de transparenţă, apa se va incălzi mai lent, in timp ce solul, fiind solid şi opac, transmite căldura spre interior numai prin conductibilitatea termică. Temperatura aerului va fi influenţată şi de toţi aceşti factori, căci ea depinde de căldura iradiată de Pămant.
Incălzindu-se, stratul de aer incepe să-şi schimbe proprietăţile: devine mai uşor, se rarefiază, avand, ca urmare, o tendinţă de ascensiune. Locul său este luat de aerul mai rece. Aşa se explică in parte şi modul de incălzire a staturilor de aer de la inălţimi mai mari. Noaptea, suprafaţa terestră incepe să se răcească din ce in ce mai mult. La fel şi aerul din imediata apropiere a solului, producandu-se răcirea nocturnă. Este de remarcat faptul că atunci cand cerul este mai senin, răcirea nocturnă se produce cu o intensitate mai mare, deoarece aerul cald nu intalneşte nici o piedică in ascensiunea sa. Cand, insă, cerul este complet acoperit de nori, ce se găsesc la altitudine mai mică, aceştia vor impiedica ascensiunea aerului cald, menţinandu-l un timp mai indelungat deasupra scorţei terestre. Iată, deci, că oriunde ne-am afla, la munte, la mare sau la campie, nopţile senine sunt mult mai răcoroase decat nopţile cu o nebulozitate accentuată.

Variaţia temperaturii:

Temperatura aerului nu se menţine constantă, inregistrand variaţii diurne şi anuale, in funcţie de altitudine. Pe timp senin, temperatura aerului in cursul unei zile incepe să crească treptat la puţin timp după răsăritul Soarelui, atingand valoarea maximă cam la 2-3 ore după ce Soarele a trecut de meridianul locului. Apoi temperatura scade uşor pană la apus, după care scăderea se accentuează. Scăderea temperaturii continuă in tot timpul nopţii, pani la răsăritul Soarelui, cand dealtfel se inregistrează şi valoarea minimă. Dacă ziua stratul de nori acoperă temporal bolta cerului, se remarcă abateri de la evoluţia normală, in sensul că vor apare mici perioade in care temperatura se manţine constantă sau chiar va scădea.
Variaţia anuală a temperaturii se face simţită pe parcursul celor 4 anotimpuri. in ţara noastră, aşezată in zona temperată a globului, variaţiile temperaturii anuale se caracterizează printr-un maxim in anotimpul de vară şi un minim iarna. Cele două perioade in care se inregistrează valori extreme ale temperaturii apar ca urmare a distanţei diferite, mai mică vara şi mai mare iarna, a Pămantului faţă de Soare.

[gessle]

Nebulozitatea

Apariţia norilor se datorează cantităţii de vapori de apă ce se găseşte in atmosferă la diferite inălţimi. Noţiunea de nebulozitate este dată de gradul de acoperire a bolţii cereşti cu nori, indiferent de inălţimea la care ei se află. La fel cum apa in atmosferă se află in cele tri stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă, tot aşa se va intalni şi in compoziţia norilor. Cand condiţiile devin prielnice pentru apariţia picăturilor fine de apă şi a cristalelor de gheţă intr-un ansamblu aflat in suspensie la o inălţime oarecare deasupra Pămantului, se poate spune că s-a format un nor. Aerul cald ridicandu-se, antrenează şi vaporii de apă care se găsesc in cea mai mare parte la suprafaţa mărilor şi oceanelor. in straturile superioare, dand de temperaturi scăzute, se vor condensa sau chiar sublima, trecand direct in stare solidă. Şi in cazul norilor, ca şi al ceţii, apa se găseşte in stare lichidă sau solidă, in funcţie de temperatura aerului: la temperaturi pozitive se află sub formă de picături, la temperaturi intre 0 şi -30 grade Celsius poate fi sub formă de picături, dar şi sub formă de cristale de gheţă, iar la temperaturi intre -30 şi -50 grade Celsius, numai sub stare solidă, adică de cristale de gheaţă.

[gessle]

Nori superiori:

Cirrus (Ci)
- sunt nori cu aspect filamentos, fibros ssau de benzi transparente albe şi subţiri, de cele mai multe ori separaţi. Sunt formaţi din cristale foarte fine de gheaţă şi nu reduc strălucirea Soarelui sau a Lunii. Foarte adesea se găsesc la peste 8000 m altitudine. De la apariţia lor pe cer, este foarte important să li se urmărească evoluţia, deoarece ei prevestesc sosirea frontului cald al unei perturbaţii atmosferice.

Cirrocumulus (Cc) - au un aspect de grămăjoare albe, fără umbre proprii, dand cerului un aspect vălurit, asemănător cu o plajă de nisip. Sunt transparenţi, deoarece sunt formaţi tot din cristale de gheaţă, lăsand să se vadă prin ei Soarele şi Luna. Apar repede şi dispar la fel de repede, in jurul altitudinii de 6000 m.

Cirrostratus (Cs) - se prezintă sub forma unei panze sau a unui voal transparent, albicios, neted sau fibros. Pot acoperi bolta cerului total sau numai parţial. Ei produc fenomenul optic numit "halo", deoarece sunt formaţi din cristale de gheaţă. Au o inălţime medie de 6000 m. Apariţia lui precede schimbarea timpului.

Nori mijlocii:

Altocumulus (Ac) - au o formă mult mai variată: şiruri de benzi, rulouri sau de pături suprapuse, de culoare cenuşie inchisă. De multe ori au umbre proprii, ca urmare a densităţii şi grosimii mai accentuate. Pot fi formate din elemente separate (Altocumulus lenticularis) sau dintr-o panză continuă (Altocumulus stratiformis). Cand au grosime mai redusă, Soarele poate fi vizibil printre ei, dar de multe ori sunt opaci. La apusul şi la răsăritul Soarelui, sunt uneori coloraţi intr-un roşu aprins. Apariţia lor precede manifestări orajoase. Din ei pot cădea precipitaţii sub formă de ploaie cu picături mari şi rare sau o ninsoare cu fulgi mari. Sunt constituiţi din picături de apă, dar uneori şi din cristale de gheţă.

Altostratus (As) - sunt nori ce formează o panză albăstruie sau cenuşie şi pot acoperi cerul total sau parţial. Soarele sau Luna se pot vedea slab, ca nişte pete luminoase. Prezintă de cele mai multe ori un aspect striat, din două sau mai multe straturi suprapuse. Di ei pot cădea precipitaţii sub formă de ninsoare sau ploaie slabă, uneori neajungand pană la sol. Sunt alcătuiţi din fulgi de zăpadă şi picături de apă suprarăcită.

Nimbostratus (Ns) - apar sub forma unui strat cu aspect cenuşiu inchis. Aşa cum ii trădează şi numele (nimbus=ploaie), ei generează precipitaţii sub formă de ploaie sau ninsoare. Pot acoperi parţial sau total bolta cerească, sunt opaci, lăsand impresia că sunt luminaţi din interior. Se menţin de obicei la 800 m altitudine, formandu-se prin ingroşarea şi coborarea norilor Altostratus şi Altocumulus. Sunt formaţi in special dintr-un amestec de particule lichide şi solide. Uneori se pot forma şi din lăţirea varfurilor norilor Cumulonimbus.

Nori inferiori:

Stratocumulus (Sc) - sunt nori in formă de bancuri albicioasee, pături cenuşii sau rulouri. Uneori sunt opaci, alteori prin ei se poate observa poziţia Soarelui. Nu au un aspect fibros. Sunt formaţi din picături de apă sau zăpadă grăunţoasă, din această cauză putand genera ploi sau ninsori slabe. Apar numai dimineaţa şi seara.

Stratus (St) - au un aspect de panză noroasă, cu o bazăă uniformă, de culoare cenuşie, uneori atat de joşi, incat pot atinge obiectele mai inalte. Sunt de cele mai multe ori opaci, fiind foarte rare cazurile cand prin ele se pot vedea Soarele şi Luna. Au o grosime mică. Vara sunt formaţi din picături fine de apă, iar iarna şi in amestec cu mici particule de gheţă. Burniţa, care nu este decat o ploaie măruntă şi deasă, este specifică acestor nori. Iarna dau naştere la precipitaţii sub formă de ninsoare, cu fulgi mari de zăpadă şi ace de gheţă. Se menţin la inălţime medie de 500 m.

Cumulus (Cu) - Sunt nori cu un contur bine delimitat, in formă de turnuri, movile sau de grămăjoare de vată. Au culoare albă şi se deplasează repede pe cer. Se dezvoltă mai bine pe verticală. Baza este mai inchsă la culoare, iar varfurile sunt albe şi prezintă de cele mai multe ori inmuguriri. Sunt nori de timp frumos, dar in situaţia in care au o dezvoltare pe verticală mai mare, din ei pot cădea precipitaţii slabe şi de scurtă durată. Norii Cumulus apar in urma curenţilor de convecţie ce rezultă ca urmare a insolaţiei puternice sau a unirii unei mase de aer cald cu una rece. Cei mai puţin dezvoltaţi sunt norii Cumulus humilis ce se formează in special dimineaţa, atingand dezvoltarea maximă la amiază. Dacă norul Cumulus are inălţimea egală sau mai mare decat lungimea bazei, atunci se va numi Cumulus mediocris. Este mai bine conturat, iar la partea superioară prezintă inmuguriri rotunjite. Cand norul Cumulus este puternic dezvoltat pe verticală, inălţimea lui depaşind de 1,5-2 ori lungimea bazei, se va numi Cumulus congestus. Varfurile sale sunt albe-strălucitoare in continuă mişcare, uneori in formă de turnuri. Din el pot cădea precipitaţii sub formă de ploaie, dar cu picături mari şi rare. Poate sta la baza formării norilor Cumulonimbus.

Cumulonimbus (Cb) - alcătuiesc formaţiuni dense, care au o pputernică dezvoltare pe verticală, baza norului fiind la cateva sute de metri inălţime, in timp ce varfurile, care ajung pană la peste 8-10 km inălţime, au formă de turnuri sau nicovală şi sunt de culoare albă. Cand norul se află la o mică altitudine deasupra solului, se desprind fragmente din masa lui, dand naştere la trombe şi vijelii. Norii Cumulonimbus au in constituţia lor picături de apă suprarăcite (apă ce se află sub temperatura de 0 grade Celsius), fulgi de zăpadă, grindină, măzăriche şi cristale de gheaţă in părţile superioare.

[gessle]

Pentru ţara noastră, nebulozitatea prezintă o valoare maximă in anotimpul rece, mai ales in luna decembrie, continuand apoi să scadă, pană atinge valoarea minimă in luna august.
Zona montană prezintă in timpul anului două valori maxime ale nebulozităţii: una principală in luna martie, şi una secundară in decembrie, şi tot două valori minime: una principală in luna ianuarie şi una secundară in august.
Masivele muntoase, crestele sau chiar denivelările mari de teren (coline, dealuri, măguri) exercită o influenţă mare asupra curenţilor de aer ce le traversează. Curenţii verticali care se formează in masele de aer ce escaladează munţii dau naştere unor forme specifice de nori, numiţi nori orografici:

nori de briză - apar dimineaţa ca urmare a brizei de vale. Au aspect de nori Cumulus;


căciula munţilor - apare in situaţia munţilor izolaţi şi se prezintă sub forma unei bonete sau a unei căciuli, ce se situează deasupra varfului, tot ca urmare a curenţilor ascendenţi.


flamura sau steagul munţilor - se formează in vecinătatea crestei sau vvirfului muntelui ca urmare a curenţilor ascendenţi puternici. Cu aspect de flamură, dă senzaţia că muntele "fumegă".


ochiul furtunii - nor mic de culoare albă, staţionar, ce se formează dimineaţa. in după-amiaza zilei, mai mult ca sigur va fi furtună in zona respectivă.

Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice sunt produsele condensării şi sublimării vaporilor de apă existenţi in atmosferă ce cad pe suprafaţa terestră.

Mecanismul formării precipitaţiilor

Dacă intr-un nor sunt picături de apă suprarăcită, vapori de apă şi particule de gheţă, picăturile de apă şi vaporii au tendinţa de a se condensa imediat pe particulele de gheaţă. Crescand, ele incep să aibă o mişcare descendentă in masa noroasă, intalnind in cale alţi vapori de apă şi picături pe care-i captează. in căderea lor, datorită temperaturii pozitive, particulele de gheaţă se topesc totuşi, iar atunci cand ajung la dimensiunea necesară invingerii curenţilor ascendenţi din interiorul norului şi la cantitatea suficientă pentru a nu se evapora complet in stratul de aer mai puţin umed de sub nor, vor cădea pe pămant sub formă de precipitaţii lichide. Pentru a se intampla acest lucru, picătura trebuie să aibă in căderea ei spre sol un diametru de cel puţin 0,02-0,05 mm.
Dacă norul este format numai din particule de gheaţă şi apă sau numai de gheaţă, atunci diametrul picăturilor poate fi mult mai mare, dand o cantitate bogată de precipitaţii. Cauza o constituie faptul că cristalele de gheaţă au o suprafaţă mai mare şi pot, in consecinţă, să capteze un număr superior de picături de apă sau pe suprafaţa lor poate sublima o cantitate mai mare de vapori de apă. Dacă temperatura stratului de aer de sub nor este şi ea coborată (in anotimpul rece), atunci precipitaţiile cad sub formă de fulgi de zăpadă, nemaiputandu-se topi.

[gessle]

Virga - vara, cand temperatura aerului este ridiicată, iar picăturile in cădere au dimensiuni mai reduse, ele vor cădea numai pană la o anumită inălţime, apoi, evaporandu-se, nu vor mai ajunge la suprafaţa pămantului. Acest fel de precipitaţii care sunt vizibile sub forma unor faşii sau benzi la inălţime se numesc virgă.

Ploaia - este o precipitaţie lichidă cu diametrul picăturilor intre 2-5 mm. Picăturile cu diametrul de 3 mm cad cu o viteză de aproximativ 8 m/s. Norii care in mod frecvent generează ploaia sunt cei de tip Nimbostratus, Cumulonimbus şi Altostratus. Uneori, ploile care sunt formate din picături mari şi rare sunt produse de norii Stratocumulus şi Altocumulus. Vara, in special, se poate remarca o mare intensitate a unei ploi, adică o mare cantitate de apă rezultată in urma căderii precipitaţiilor intr-un timp relativ scurt. Asemenea ploi sunt cunoscute şi sub numele de averse. Ele incep şi se termină brusc, avand picăturile de apă mai mari ca cele ale unei ploi obişnuite şi fiind deseori insoţite de descărcări electrice.

Burniţa - este forma de precipitaţie ce conţine piicături cu un diametru mai mic ca al ploii, sub 0,05 mm, incat dau impresia că plutesc in aer, aşa de lentă este căderea lor. Burniţa ia naştere dintr-o pătură joasă şi continuă de nori Stratus.

Ninsoarea - la o privire mai atentă a fulgilor de zăăpadă, se poate lesne observa că aceştia sunt in fond nişte cristale ramificate, uneori in formă de steluţe hexagonale, ace, bastonaşe sau discuri mici. Ninsoarea se formează din aceiaşi nori ca şi ploaia. Mărimea fulgilor de zăpadă ajung uneori pană la 10-12 cm in diametru, atunci cand in căderea lor fulgii mai mici se unesc intre ei. Dacă solul are o temperatură mai scăzută de 0 grade Celsius, pentru a nu permite fulgilor de zăpadă să se topească, ei se aştern sub formă de strat.

Lapoviţa - este o precipitaţie formată dintr-un amestec de picături de apă şi fulgi de zăpadă, ce cad concomitent cand temperatura aerului este in jur de 0 grade Celsius. Se formează din nori Nimbostratus, de cele mai multe ori la inceputul şi la sfarşitul iernii.

Grindina - precipitaţie solidă, formată din globule sau din bucăţi de gheţă, cu un diametru de 5-50 mm, deseori şi cu dimensiuni mai mari. Elementele de gheaţă sunt constituite aproape in intregime din gheaţă transparentă sau uneori altarnand cu straturi de gheaţă opacă. Grindina este generată numai de norii Cumulonimbus şi de cele mai multe ori insoţeşte fenomenele orajoase (tunete şi fulgere) din anotimpul de vară. Porţiunea "bătută" de grindină poate măsura in lungime caţiva zeci de km, uneori sute de km, iar in lăţime, de la cateva zeci de metri la 10-15 km. Bobul de grindină se formează in cadrul norului Cumulonimbus, cand particula de gheaţă este prinsă de curenţii ascendenţi existenţi in nor. Pe suprafaţa particulei se depun alte cristale care-i măresc diametrul şi, bineinţeles, greutatea, căpătand o mişcare descendentă. Atunci cand reuşeşte să invinvă forţa curentului ascensional, coboară spre pămant sub formă de grindină. Viteza de cădere a particulelor creşte direct proporţional cu greutatea lor. De exemplu, la un diametru de 12 mm, viteza de cădere este 25 m/s.

Repartizarea precipitaţiilor

Cantitatea de precipitaţii căzută are o mare variabilitate atat in spaţiu, cat şi in timp. Repartiţia lor este legată de factorii atmosferici care inlesnesc apariţia şi dezvoltarea norilor.
In munţi, de exemplu, precipitaţiile sunt mult mai abundente şi apar cu o frecvenţă mult mai mare ca in zona de campie, pe de o parte datorită faptului că masele de aer şi fronturile atmosferice işi incetinesc deplasarea deasupra masivelor muntoase, iar pe de altă parte, intensificării şi dezvoltării mişcărilor ascendente ale aerului. Versanţii şi pantele munţilor care sunt expuse ziua radiaţiei solare se vor incălzi mai mult in comparaţie cu zonele inconjurătoare, ceea ce va duce la mişcări verticale ale aerului, numite şi curenţi de convecţie termică. Datorită lor se vor forma norii de tip cumuliform, care pot genera precipitaţii torenţiale. Norii cumuliformi apar pe pantele estice ale munţilor inainte de amiază, pe pantele sudice in timpul amiezii, iar după-amiaza deasupra celor vestice. De exemplu, pantele estice din Munţii Bucegi şi Piatra Craiului favorizează apariţia norilor de tip cumuliform.
Cantitatea de precipitaţii căzută in munţi creşte in raport cu altitudinea, dar acest lucru este valabil numai pană la un anumit nivel, ca urmare a diminuării cantităţii de vapori de apă existenţi in atmosferă. Nivelul este in funcţie de altitudinea la care se atinge punctul de condensare şi oscilează de la un anotimp la altul. Iarna este mai coborat, deoarece aerul fiind mai rece şi conţinand o cantitate mai redusă de vapori de apă, se saturează mai repede la o scădere a temperaturii; vara, in schimb, nivelul de condensare este ridicat, deoarece aerul fiind cald are nevoie pentru saturaţie de o scădere mai mare a temperaturii, care nu o poate căpăta decat la o altitudine mai mare.
Precipitaţiile căzute in munţi se caracterizează, indiferent că sunt lichide sau solide, printr-o neuniformitate atat in ceea ce priveşte altitudinea, cat şi suprafaţa. De asemenea contează foarte mult şi poziţia versanţilor. Totdeauna, pantele şi versanţii munţilor ce se află in celea de deplasare a maselor de aer vor primi o cantitate mai mare de precipitaţii. Dimpotriva, in regiunile aşezate la adăpost faţă de direcţia predominantă a maselor de aer umed, precipitaţiile vor fi in cantităţi mult mai mici. De exemplu versanţii vestici ai Carpaţilor Occidentali şi Orientali in comparaţie cu cei estici. Norii de altitudine mai joasă, in foarte multe cazuri, datorită marilor denivelări ale masivelor muntoase, pot veni in contact direct cu varfurile sau cu versanţii munţilor. Din depunerea directă a picăturilor de ploaie din nori şi ceaţă va rezulta o nouă formă de precipitaţii, denumite şi precipitaţii de contact.
In timpul zilei, precipitaţiile prezintă valori maxime după-amiaza, cand nebulozitatea atinge şi ea valori maxime. Valoarea minimă este inregistrată in timpul nopţii. Dar in zona litoralului, valorile maxime ale precipitaţiilor se produc noaptea, cand nebulozitatea atinge şi ea cele mai mari valori. De-a lungul anului, oscilaţiile cantităţilor de precipitaţii au un mers analog cu cel al nebulozităţii: primăvara şi vara se inregistrează valori maxime, iar iarna valori minime.
La noi in ţară, cele mai mari cantităţi de precipitaţii se inregistrează in zona montană, iar cele mai mici in zonele litoralului şi Deltei Dunării. In masivele muntoase Maramureş, Făgăraş, Retezat şi Apuseni, anual cad peste 1200 mm de precipitaţii. in Campia Romană şi Moldova, media anuală a precipitaţiilor este de 500-600 mm, iar in zona litoralului 300-400 mm.

[gessle]

Vanturile

Cauzele care duc la deplasarea anumitor pături de aer pot fi explicate prin neomogenitatea scoarţei terestre, care creează o repartiţie neuniformă a temperaturii şi presiunii aerului. Aerul cald, mai rarefiat şi mai uşor, va căpăta o mişcare ascensională, in timp ce aerul rece va tinde să-l inlocuiască. Această mişcare orizontală a aerului, apărută in urma diferenţelor termice şi barice, poartă numele de vant.

Caracteristici ale vantului

Principalele caracteristici ale vantului sunt direcţia şi intensitatea. in practică, direcţia vantului se măsoară prin unghiul pe care-l face nordul geografic cu sensul de deplasare al vantului. Direcţia vantului poate fi, deci, exprimată cu ajutorul busolei. Viteza vantului se exprimă in m/s sau km/h.


In ţara noastră cea mai mare frecvenţă o au vanturile ce se inscriu in primele cinci grade ale scării Beaufort. Dar in condiţii deosebite (deplasarea deasupra teritoriului a unor centre barice, trecerea unor fronturi atmosferice) se pot intalni şi vanturi a căror viteză se inscrie chiar pe treptele superioare ale scării Beaufort. Astfel, s-au intalnit viteze maxime ale vantului care au depăşit 55 m/s in Moldova sau 40 m/s in Dobrogea (ianuarie 1966). Pe culmile munţilor, viteza vantului poate depăşi uneori 50 m/s (la Vf. Omu, viteza a depăşit 60 m/s, adică 216 km/h).
Viteza vantului are mare influenţă temperaturii pe o resimte corpul uman. Astfel, s-a calculat că un vant care suflă constant numai cu 5 m/s poate atenua temperatura aerului intr-o zi de vară de la 30 la 22-23 grade Celsius. Iar in timpul iernii este suficient ca vantul să sufle cu 3-4 m/s, pentru ca in loc de -5 grade Celsius să simţim frigul de la -15 grade Celsius.


Briza de mare - este un vant ce se formează in zona litoralului: ziua, datorită insolaţiei foarte puternice, uscatul se incălzeşte foarte tare. O parte din căldura acumulată se degajă in aerul de deasupra sa, care devenind mai uşor se ridică, locul lui fiind luat de aerul de deasupra mării, mai rece şi mai umed (deoarece marea se incălzeşte mai greu). Se va forma deci ziua un circuit in altitudine dinspre uscat spre mare, iar la suprafaţa mării şi uscatului, un circuit de compensaţie, dinspre mare spre uscat.

Briza de uscat - se formează tot in zona litoralului: noaptea, datorită faptului că uscatul se răceşte mai uşor, iar apa işi menţine căldura timp indelungat, apare un fenomen invers brizei de mare. Astfel, apa radiază o cantitate de căldură, primită in timpul zilei, aerului de deasupra, care ridicandu-se se va indrepta spre litoral. La nivelului solului, aerul mai rece de deasupra uscatului se va deplasa spre mare, inlocuindu-l pe cel cald.

Briza de vale - este un vant ce se formează la munte şi este favorizat de incălzirea mai puternică a versanţilor, in timpul dimineţii, faţă de văile montane. Versanţii vor trimite această căldură aerului din vecinătate, care incălzindu-se va deveni mai uşor şi se va ridica, locul lui fiind luat de aerul rece din vale. Mişcarea ascendentă a aerului favorizează apariţia norilor cumuliformi, care generează precipitaţii orografice.

Briza de munte - tot la munte, noaptea, aerul răcit prin radiaţie de către versanţi (care se răcesc mai uşor decat văile), mai greu şi mai dens, se va scurge spre văi, locul lui fiind luat de aerul din atmosfera liberă. Va apărea deci o mişcare a aerului descendentă, dinspre munte spre vale. Brizele de vale şi munte, prin acţiunea lor, aduc o mare contrubuţie la atenuarea contrastelor termice, micşorand amplitudinile zilnice.

Fohnul - este un vant a cărui acţiune se poate uneori observa pe versanţii nordici ai Carpaţilor Meridionali, pe cei estici ai Carpaţilor Orientali şi pe cei exteriori ai Carpaţilor de Curbură. El apare cand o masă de aer trece pe deasupra maselor muntoase respective, sub influenţa gradientului baric, format cu ocazia deplasării unui ciclon. Pe versanţii expuşi vantului, in cazul Masivului Făgăraş pe versanţii sudici, aerul, in mişcarea sa ascendentă, se răceşte pană in momentul in care ajunge la altitudinea cand se produce condensarea. Drept urmare, se vor forma nori şi vor cădea precipitaţii ce vor duce la o micşorarea a umezelii aerului. Trecand in partea cealaltă a masivului, aerul va avea o mişcare descendentă, se va incălzi şi, in consecinţă, nebulozitatea se va diminua, iar precipitaţiile vor inceta. La poalele masivului muntos, fohnul va ajunge sub forma unui vant cald şi uscat. in Făgăraş se formează cel mai reprezentativ fohn din ţară, pe care localnicii il numesc Vantul Mare. Viteza sa de deplasare depăşeşte 10 m/s şi poate să bată zile in şir in orice anotimp. Iarna poate topi rapid zăpada, provocand uneori inundaţii, iar vara are o acţiune pozitivă contribuind la coacerea mai rapidă a culturilor de camp.

Crivăţul - este un vant deosebit de puternic, care bate in Moldova, Dobrogea şi sudul şi estul Munteniei. Suflă dinspre N-E spre S-V, cu viteze ce depăşesc uneori 30-35 m/s. Asociat cu ninsoare, el determină deseori in anotimpul rece al anului cele mai cumplite viscole din ţara noastră. Apariţia lui in timpul verii este cu totul intamplătoare, dar atunci fiind un vant cald şi uscat aduce pagube recoltelor in regiunile din estul şi sud-estul ţării.

Nemirul (Nemerul) - vant local care apare in depresiunea Braşovului. Aerul rece al Crivăţului, acumulat in partea estică a Carpaţilor Orientali, pătrunde prin văile şi trecătorile munţilor şi se revarsă pe versantul vestic in depresiune sub forma unui vant rece, cu o viteză de deplasare de 10-20 m/s.

[gessle]

Alte vanturi locale:

In Crişana, Banat şi Oltenia suflă uneori in cursul verii, dinspre apus, un vant cald şi foarte uscat, Austrul sau Sărăcilă, aducător de secetă. In sudul Banatului, un vant reprezentativ este Coşava, care suflă dinspre est şi sud-est cu viteză de 25-30 km/h.
Prin părţile de sud ale Munteniei, in timpul verii, suflă din cand in cand Băltăreţul, un vant umed şi călduţ, destul de prielnic agriculturii, fiind aducător de ploi bogate.
In sudul Dobrogei, in schimb, işi face apariţia uneori un vant uscat şi fierbinte, Vantul Negru, numit şi Caraelul (Kara-yel = vant negru, in limba turcă), care compromite culturile agricole; de aceea localnicii ii mai spun şi Traistă Goală. Cateodată, influenţa sa se face simţită şi in Bărăgan.
Regiunilor montane ale ţării le sunt caracteristice o serie de vanturi locale, specifice unor anumite masive muntoase. Astfel, mai tot timpul anumlui, pe versanţii vestici ai Munţilor Apuseni suflă dinspre vest şi nod-vest Orădeanul. Tot dinspre vest, in masivele Ciucaş şi Bucegi, deseori işi face apariţia vantul denumit de localnici Făgăraşul.
Pe versanţii transilvăneni ai Carpaţilor Orientali suflă dinspre apus Ardeleanul, in timp ce in părţile sudice ale acelorlaşi munţi apare vantul local Munteanul. Şi in ţara Oltului apar o serie de vanturi cu specific local, numite Sădeanul (din vest), Mureşanul (din nord) şi Gureanul (din sud).
Pentru locuitorii Munţilor Apuseni, vantul puternic dinspre vest insoţit de ploaie şi grindină poartă numele de Vigădalm, iar in timpul iernii, vantul care aduce ninsoarea se numeşte Vojot.