Operatorul de telefonie mobila Vodafone Romania a intrat pe piata serviciilor 4-play printr-o oferta comuna cu operatorul platformei de televiziune prin satelit Boom TV, acoperind astfel segmentul pe care celalalt mare operator de telefonie mobila, Orange, a anuntat ca il vizeaza.

Confirmam existenta unui parteneriat VodafoneRomania - Boom, pentru o oferta comuna de servicii de telecomunicatii si divertisment. In momentul de fata, este un proiect pilot, prin care vrem sa testam interesul pietei pentru pachetele noastre, care contin servicii de telefonie fixa si internet mobil de la Vodafone si televiziune digitala de la Boom”, a declarat pentru Business Standard Lidia Solomon, director of Corporate Communication la Vodafone Romania. Vodafone si-a extins treptat portofoliul de servicii, de la telefonie mobila la internet, telefonie fixa si servicii TV.
In paralel, Orange Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala de telefonie mobila, a anuntat, in luna decembrie a acestui an, un parteneriat cu UPC Romania, cel mai mare operatori de cablu tv, pentru furnizarea de servicii de cablu, la pachet cu cele de telefonie mobila si fixa si internet. Potrivit reprezentantilor Orange Romania, acest parteneriat nu mai este valabil din ianuarie. Richard Moat, CEO al Orange Romania, anunta inca de la sfarsitul anului trecut planurile operatorului de a intra pe piata de televiziune, amintind de pasii pe care ii facuse deja concurenta in acest sens.
Oferta comuna Vodafone - Boom, lansata in 18 august, include telefonie fixa, acces mobil la internet in banda larga si televiziune digitala. Vodafone are astfel, in acest moment, pe piata o oferta completa de servicii care include telefonie mobila, fixa, internet si televiziune. Potrivit reprezentantului Vodafone, oferta este disponibila, in prezent, in judetele Prahova, Giurgiu si Calarasi. “In functie de apetitul clientilor pentru serviciile noastre comune, vom decide pasii urmatori ai parteneriatului Vodafone Romania - Boom”, a mai spus Lidia Solomon.
RCS&RDS este primul operator de telecomunicatii din Romania care a lansat o oferta quad-play, compania incluzand in pachet, la sfarsitul anului 2007, serviciile de telefonie mobila ce se alaturau celor de televiziune, telefonie fixa si internet.
Vodafone Romania a anuntat o crestere de 7,6% a veniturilor aferente primului trimestru fiscal, operatorul avea, la sfarsitul lunii iunie, 9,256 milioane de clienti, cu 12% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
Boom detinea, la sfarsitul anului trecut, in portofoliu peste o suta de mii de clienti, cu o cota de aproximativ 10% pe o piata dominata de RCS&RDS si Romtelecom.

<STRONG>Cursa 4-Play

http://www.standard.ro/articol_56965...rvicii_tv.html