Având satfinderul în mașină de vreo săptămână și mergând la țară unde era o antenă de la Digi , l-am probat azi , pe această antenă pusă de un instalator Digi acum vreo 4-5 ani, la țară unde m-am dus să fac puțină agricultura , că a fost o zi super faină.
Aveam semnal 81-82 și calitate cam 71-73 la sută pe un receptor turcesc redline , receptorul de la Digi nu mai există în locație că s-a băgat cablu între timp.
Am dat drumu la receptor m-am dus și am pus satfinderul la antenă ( pentru cârcotașii care vorbesc de bine instalatorii știu și eu că prima dată se montează aparatul și apoi se dă drumul la receptor să nu se facă din greșeală un scurt, dar mi-am asumat această mică scăpare datorită experienței și atenției pe care am avut-o când am montat ) și am pus satfinderul la 2 unități doar și reglând a ajuns la 8 -9 unități pe acel afișaj , plus un țiuitul (sonor) mult mai puternic și am văzut în casă la recepror , că mișcând antena puțin am câștigat și calitate și semnal . Acum am 89-90 semnal și calitate 79 pe acel receptor.
Nu vreau in nici un caz să spun că instalatorul Digi nu a măsurat foarte bine, deoarece casa pe care a fost pus suportul acela mai mare puțin ca o palmă, ( cei din domeniul știu de el) a fost izolată între timp și posibil atunci să fi avut această mică deplasare de la focarul corect, deoarece cei care au izolat casa au îngropat acel suport aproape total in polistirenul expandat.
In concluzie își face datoria acest mic și ieftin produs de la Lidl, cu toată opoziția cârcotașilor.
PS: paranteza făcută în care am explicat că trebuie avut grijă la pașii de urmat, pentru a nu face un scurt, am făcut-o pentru că sunt mulți "instalatori" care au ars senzorul de la actuator pentru că au făcut legăturile când receptorul și pozitonerul erau pornite.
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
Am mutat discutiile oftopic aici:
https://www.sateliti.info/showthread...-frate!/page55
Aici continuam cu pareri despre satfindere mai scumpe sau mai ieftine!
Multumesc!
Cu puțină perseverență reușește și un om fără experiență să regleze o antenă cu acest aparat, deoarece are și un semnal sonor (satfinderul) când ajunge pe semnal și nu o să fie foarte greu după ce se aude țiuitul respectiv.
Nu cred că sunt eu părtinitor (subiectiv) , dar așa mi se pare mie, că se poate folosi cu succes dispozitivul in cauză de către orice om.
Se poate regla foarte simplu cu acest satfinder, are chiar o cărticica cu instrucțiunile de rigoare, dacă nu se descurcă.
Mai greu este până să identifici satelitul corect, uneori sunt frecvente asematoare pe sateliți diferiți.
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
@horatyu, te duc pe camp cu aparatul asta sa vad cum te descurci. Am sute de orientari in camp deschis, locuri diferite, in tara si in strainatate. Un incepator norocos gaseste din intamplare satelitul cautat. Restul nu ! Imi mentin parerea ca este o jucarie ieftina dar aproape inutila.
Edision Mio 4k plus, Vu+ Zero 4k, Samsung UE49MU6452, Samsung QE55Q82RATXXH
Daca trebuie doar un reglaj al unei antene orientata pe un satelit poate fi util. Daca trebuie sa instalezi o antena ca si novice e aproape inutil...
Eu nu spun că nu e o "jucărie" , un aparat ieftin dar cu ajutorul lui cred că poți găsi un satelit destul de usor.
Posibil să fiu eu subiectiv, dar cred totuși că se poate descurca oricine.
Nu trebuie neapărat listă de canale.
In general receptoarele au o listă de frecvente (transponderi) atât pe orizontal cât și vertical, din fabricație.
Posibil să apară o problemă dacă receptorul este vechi, peste 10 ani și atunci listele să nu fie actualizate și anumite frecvențe să nu mai fie active.
De ce spun că este relativ ușor să găsești satelitul, pentru că mișcând ușor antena stânga dreapta când ajungi pe un semnal de satelit intra rapid acel țiuit, sunet acut care indică faptul că ești pe un satelit.
Poate dacă îmi fac timp o să fac o probă cu o antenă la nivelul solului, adică undeva pe o țeavă pe care să o folosesc drept suport o să pun o antenă să văd cât de greu este să identific un satelit.
In emisfera nordică sateliții sunt spre sud.
Dacă nu e înorat tare poți să vezi unde e soarele și de unde răsare și unde apune și prin deducție știi unde este sudul.
Locația ta ca longitudine îți spune că satelitul sudic( cel indicat sau cel mai apropiat de longitudinea locației tale ) este chiar la mijlocul distanței între Est și Vest.
De exemplu Sibiul ( care are longitudinea la 24 Est) este aproape de satelitul de la 23,5 Est sau in zona București cel de la 26 Est.
De aici poți identifica satelitul respectiv.
LA TOTI NI-I GREU, DAR NU LA FEL
"SGU Stargate Universe"
Spune-i toate astea unui incepator @horatyu si trimite-mi si mie raspunsul lui. Astea sunt stiute doar de cineva ce a mai facut orientari. Si acesta din urma face orientarea.... fara satfinder !
Edision Mio 4k plus, Vu+ Zero 4k, Samsung UE49MU6452, Samsung QE55Q82RATXXH
Terminați !
Am trecut la prosteală!
Sh40, AML, prime focus 1,5m si altele ...
@konstantin
poti sa pui o poza cu analizorul spectral al satlinkului?
pasionat de profesie ; Dbox2,Vu Ultimo,Vu Solo2, Vu Duo2,Sab Triple tuner Hd;
offset 80cm,90cm,100cm,110cm,125cm toate produse de famaval ;
simetrica 120cm,150cm,180cm ,260cm
Am scris că suplinește, adică nu are analizor de spectru satlinkul.