Thanks Thanks:  0
Likes Likes:  0
Dislikes Dislikes:  0
Results 1 to 4 of 4

Thread: Firea a cheltuit 74 mil € pe concerte si 15 în rețeaua de termoficare

  1. #1
    RSP - TEAM zildan's Avatar
    Join Date
    05 Dec 2007
    Location
    Sudul Romaniei
    Posts
    8,512
    Mentioned
    93 Post(s)
    Rep Power
    100

    Default Firea a cheltuit 74 mil € pe concerte si 15 în rețeaua de termoficare

    OFICIAL Cheltuielile administrației Firea:
    Concerte și luminițe – 74 de milioane de euro
    Investiții în rețeaua de termoficare – 15 milioane de euro
    Subvenția pentru căldură și apă caldă – 784 de milioane de euro.
    Gabriela Firea: Comparație absurdă, irelevantă și cu rea-intenție


    Primăria Capitalei și mulțimea de instituții și companii municipale din subordinea ei au cheltuit 74 de milioane de euro în ultimii 4 ani pentru iluminatul festiv de sărbători și pentru organizarea de concerte, spectacole, festivaluri și alte evenimente de acest gen în spații publice, potrivit unui răspuns al Primăriei Capitalei la solicitarea G4Media.ro.

    În ce privește rețeaua de termoficare a orașului, Primăria Capitalei a cheltuit efectiv 15 de milioane de euro pentru reparații și înlocuirea țevilor. Primăria a cheltuit însă 784 de milioane de euro pentru subvenționarea agentului termic pentru populație. De remarcat că, în mandatul de primar al Gabrielei Firea, Primăria București a încheiat mai multe contracte pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reparații la rețeaua de termoficare, dar sumele cheltuite efectiv – potrivit instituției – sunt de 15 milioane de euro.

    Gabriela Firea a reacționat la cifrele făcute publice de Primăria București și, la solicitarea G4Media.ro, a transmis următorul comentariu: ”Comparaţia pe care o realizaţi mi se pare absurdă, irelevantă din toate punctele de vedere şi făcută cu rea-intenţie. Nu înţeleg nici care poate fi scopul unei astfel de comparaţii, în afara de cel evident, de a încerca să manipulezi opinia publică şi de a denigra, încă o dată, nu doar activitatea mea, ci şi pe cea a tuturor celor care au lucrat în administraţia locală din Bucureşti”. Citește la finalul articolului poziția completă a fostului primar al Capitalei.

    Sumele cheltuite pentru concerte și luminițe. Potrivit Primăriei Capitalei, instituție condusă acum de Nicușor Dan, suma de 317.599.433 de lei a fost cheltuită în ultimii 4 ani pentru organizarea de concerte, spectacole și festivaluri, ceea ce înseamnă aproape 65 de milioane de euro.

    Cele mai mari sume au fost cheltuite de Creart (peste 150 de milioane de lei, adică peste 30 de milioane de euro) și ARCUB (peste 75 de milioane de lei, adică peste 15 milioane de euro).

    Alte 43 de milioane de lei, adică aproape 9 milioane de euro, au fost cheltuite pentru iluminat festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de paște sau alte sărbători, de către Primăria capitalei și ALPAB. ”Cheltuieli Iluminat Festiv (Sărbători Iarnă) și Iluminat de Paște: TOTAL GENERAL: 40.308.869 lei”, se arată în răspunsul Primăriei Capitalei pentru G4Media.ro. La această sumă se mai adaugă aproape 2,7 milioane de lei, bani plătiți de ALPAB și alte instituții.

    Vezi tabelul cu aceste sume aici.

    Sume cheltuite pentru reparații și investiții la rețeaua de termoficare. În schimb, potrivit Primăriei Capitalei, pentru reparații sau investiții în rețeaua de termoficare au fost cheltuite efectiv aproape 38 de milioane de lei, adică aproape 8 milioane de euro.

    Vezi tabelul cu aceste sume aici.

    În plus, în august 2019, Termoenergetica a încheiat 8 acorduri cadru (contracte de tip abonament), cu valoare maximă de peste 79 de milioane de lei, pe o perioadă de 2 ani pentru ”lucrări de intervenție de primă urgență ce necesită înlocuirea unor tronsoane de conductă de pe rețeaua primară cu un grad avansat de uzură” pentru 27 de kilometri de conducte.

    În cadrul acestor acorduri cadru s-au încheiat contracte subsecvente de peste 58 milioane de lei, din care s-au plătit efectiv peste 28 de milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro.

    O altă sumă de aproape 4 milioane de lei, adică 800.000 de euro, a fost achitată efectiv de Termoenergetica în 2020 din ”fondul de dezvoltare pentru obiective de investiții”.

    Un alt contract cu valoare de peste 226 de milioane de lei a fost atribuit de Primăria Capitalei Companiei Energetica pentru ”modernizarea sistemului de distribuție a energiei termice”.

    ”Acest contract presupune modernizarea rețelei de termoficare, prin înlocuirea conductelor vechi, clasice, cu altele noi, de tip conductă preizolată, cu fir de detecție a avariilor, pentru 7 obiective:

    Obiectiv 1 – Magistrala I Sud (zona Pantelimon);
    Obiectiv 2 – Magistrala II Sud (zona Bobocica);
    Obiectiv 3 – Magistrala II Sud(zona Colentina);
    Obiectiv 4 – Magistrala II – III Grozăvești;
    Obiectiv 5 – Magistrala Progresu Berceni;
    Obiectiv 6 – Magistrala Progresu Ferentari;
    Obiectiv 7 – Magistrala I-III Vest (zona Drumul Taberei).

    Din aceast contract, Energetica a facturat către Primăria Capitalei peste 26 de milioane de lei, din care s-au achitat efectiv până la această dată 2,3 milioane de lei, adică aproape 500.000 de euro.

    Un alt contract atribuit de Primăria Capitalei Companiei Municipale Energetica a fost pentru modernizarea Centralei Termice Amzei, în valoare de peste 2,8 milioane de lei (fără TVA), din care s-au facturat peste 700.000 de lei (inclusiv TVA) și s-au plătit efectiv peste 110.000 lei.

    În ultimii 4 ani, Primăria Capitalei a achitat subvenții pentru agentul termic în valoare de peste 3,8 miliarde de lei, adică peste 784 de milioane de euro.

    Vezi aici răspunsul integral al Primăriei Municipiului București

    Gabriela Firea: Comparaţia pe care o realizaţi mi se pare absurdă, irelevantă din toate punctele de vedere şi făcută cu rea-intenţie

    Gabriela Firea a reacționat la cifrele furnizate de Primăria Capitalei și prezentate de G4Media.ro. Iată punctul de vedere integral al fostului primar al Capitalei:

    ”Comparaţia pe care o realizaţi mi se pare absurdă, irelevantă din toate punctele de vedere şi făcuta cu rea-intenţie. Nu înţeleg nici care poate fi scopul unei astfel de comparaţii, în afara de cel evident, de a încerca să manipulezi opinia publica şi de a denigra, încă o dată, nu doar activitatea mea, ci şi pe cea a tuturor celor care au lucrat în administraţia locală din Bucureşti. Aştept însă cu interes următorul dvs articol în care veţi compara, cu siguranţă, costurile Festivalului Enescu sau UNTOLD cu cele privind înzestrarea armatei, construcţia de căi ferate sau deschiderea de noi linii de metrou.

    Municipiul Bucureşti are peste 25 de instituţii de cultură – teatre, muzee, centre dedicate copiilor şi tinerilor, centre culturale. Evident, mai mult decât oricare dintre oraşele României. Aceste instituţii sunt producătoare de evenimente sau susţinătoare prin parteneriat, fie că e vorba de concerte, expoziţii, gale.

    Unele dintre aceste evenimente sunt recunoscute la nivel european şi as menţiona doar câteva – Spotlight, Art Safari sau IMapp. Doar pentru a putea candida în vederea obţinerii organizării unor astfel de evenimente se cheltuiesc fonduri consistente. Festivalurile de teatru organizate de teatrele de prestigiu din Bucureşti sunt, de zeci de ani, incluse in circuitele teatrale mondiale.

    Târgul de Crăciun sau iluminatul festiv sunt evenimente cu care orice capitală europeană se mândreşte. Pentru că toate aceste evenimente, festivaluri sau activităţi culturale pe care le-am menţionat înseamnă recunoaşterea internaţională a oraşului respectiv, iar aceasta aduce beneficii tuturor – creşte numărul turiştilor, se dezvoltă afacerile, etc.

    Dar, aşa cum ştiţi, performanţa, excelenţa au nevoie şi se susţin cu fonduri, uneori consistente. Da, am susţinut activitatea desfăşurată de toate aceste instituţii şi singurul lucru pe care îl regret este că nu am primit fonduri suficiente de la Guvern pentru a susţine şi mai mult performanţele artiştilor şi creatorilor români.

    Iar ca un ultim aspect, menţionez că o mare parte din aceste manifestări artistice sunt de tradiţie, nu le-am inventat eu sau echipa mea…

    În ceea ce priveşte sumele pe care le mentionaţi pentru termoficare, acestea sunt prezentate trunchiat, în speranţa că inconsistenţa datelor va putea crea acea imagine falsă pe care doriţi să o prezentaţi.

    Concret, în mandatul meu au fost alocate RADET aproape 8 milioane euro pentru investiţii. În plus, au fost încheiate acorduri cadru de 16 milioane euro pentru lucrările de intervenţie de primă urgenţă realizate de firme private. De asemenea, pentru reabilitarea a peste 60 de km de conducte, PMB a încheiat un contract de aproape 60 milioane euro cu CM Energetica SA. Deci peste 84 milioane euro destinaţi refacerii, reabilitarii şi modernizării infrastructurii de termoficare.

    La care se adaugă valoarea subvenţiei de peste 780 milioane euro, aşa cum aţi precizat.

    Total, 864 milioane euro.

    Reamintesc, că timp de patru ani, am pregătit documentaţia necesară pentru atragerea a 330 milioane euro pentru refacerea reţelei de termoficare. Pe care am depus-o, la cheie, cum se zice, la Ministerul Fondurilor Europene, pentru a putea fi semnată. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în timpul mandatului meu, dar s-a putut la începutul mandatului actualului primar general. Lucruri pentru care a fost blocată semnarea în timpul cât eram eu primar general, nu au mai avut nicio importanţă imediat ce s-a instalat noul primar. Deci nu pentru că ar fi fost ceva în neregulă, s-ar putea spune.

    În concluzie, PMB a alocat sau a obţinut fonduri consistente pentru reţeaua de termoficare, în mandatul meu, indiferent de greutăţile şi dificultăţile cu care ne-am confruntat.

    Aştept, pentru a avea o imagine echilibrată, să solicitaţi şi Guvernului şi Ministerului Energiei sau Economiei, să precizeze ce eforturi investiţionale a realizat în ultimii ani pentru îmbunătaţirea activităţii ELCEN”.


    SURSA
    Sh40, AML, prime focus 1,5m si altele ...

  2. #2
    RSP Enigma Team & GM
    Join Date
    04 Jun 2007
    Location
    bucuresti
    Posts
    792
    Mentioned
    30 Post(s)
    Rep Power
    74

    Default

    asta e vrajeala lui nicusor soros ,actualul primar al capitalei prin vocea g4media -as fi curios cine sint astia si din ce bani exista. Da cum de nu vede g4media spitalul de la foisor aproape reconstruit din banii primariei capitalei ?Ahh, asta nu trebuie sa se vada pentru ca nu s-a facut prin imprumuturi la fondurile alea democrate si atit de binevoitoare cu romanii cretini sa ii creada. Mai pe intelesul tuturor lucrurile bune se pot face doar prin imprumuturi la bancile democrate si/sau fondurile de investitii ale ingerilor democratiei asta ca nu cumva sa treaca prin cap romanilor ca se poate si prin forte proprii sau cu banii proprii. Cit a fost consilier la primaria capitalei a fost persoana care vota tot timpul contra, cind l-au inregistrat cu trafic de influenta si presiuni ( a se citi amenintari) la primaria sectorului 3 a zis prima data ca nu e el dupa care ca e facatura psd-ului si a serviciilor . Acum face pe sfintul si corectul cu ce situatie ingrozitoare a gasit la primarie? pai ce dracu facea ca consilier la primarie ,nu venea la sedinte , nu lua parte la deciziile care se luau in consiliu?
    pasionat de profesie ; Dbox2,Vu Ultimo,Vu Solo2, Vu Duo2,Sab Triple tuner Hd;
    offset 80cm,90cm,100cm,110cm,125cm toate produse de famaval ;
    simetrica 120cm,150cm,180cm ,260cm

  3. #3
    RSP - TEAM horatyu's Avatar
    Join Date
    16 Aug 2007
    Location
    SIBIU
    Posts
    5,748
    Mentioned
    63 Post(s)
    Rep Power
    113

    Default

    Toate primăriile fac risipă de bani publici , din impozitele cetățeniilor.
    Presedintele Romaniei, când a fost primar la Sibiu a dat tunuri pe bani publici.
    Toți fac așa: fac un contract cu o firmă și pun suma contractului mult mai mare, ei spun că ăsta e prețul pieții.
    Defapt e o înțelegere tacită in aceste firme care câștigă contractele cu primăriile.
    Fac contractul așa și apoi dau paraîndărătul, adică dau înapoi ce este surplus, dar dau individual in anumite conturi personale banii umflați.. Uite așa se spală banii publici și primarii sunt curați că lacrima. Firmele sunt mulțumite că au activitate și câștig bunicel și nu se zdrobesc să ofere și calitate lucrărilor.
    LA TOTI NI GREU
    "SGU Stargate Universe"

  4. #4
    RSP - TEAM zildan's Avatar
    Join Date
    05 Dec 2007
    Location
    Sudul Romaniei
    Posts
    8,512
    Mentioned
    93 Post(s)
    Rep Power
    100

    Default

    Marea Patrioata, Firea facea asta vara analize peste rand MOKA celor ce calatoreau in Grecia.
    Nu era ceva antiromanesc, facea bine la partid!
    Sh40, AML, prime focus 1,5m si altele ...

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •