Voucherele de vacanţă au scumpit cazările cu 55% în acest an, faţă de 2017

Preţurile la cazare în hotelurile ÅŸi pensiunile din România au crescut cu 9% în acest an, faţă de 2018, ÅŸi cu 55% faţă de anul 2017, ca urmare a utilizării voucherelor de vacanţă, potrivit unui comunicat al portalului de rezervări Travelminit.ro, remis, marţi, AGERPRES.

"Tichetele de vacanţă au influenţat preţul hotelurilor în 2019, Travelminit raportând o creÅŸtere de preţ de 55% faţă de 2017 ÅŸi de 9% faţă de 2018 pentru o noapte pentru două persoane, iar pentru o familie creÅŸterea este de 44% faţă de 2017 ÅŸi de 9% faţă de 2018", se arată în comunicat.

Printre cele mai scumpe destinaţii din România în 2019 se regăseÅŸte Capitala, cu un preţ de aproximativ 300 de euro pe sejur, fiind urmată de litoralul românesc ÅŸi Delta Dunării cu o medie de 287 de euro pe sejur.

De asemenea, staţiunile balneoclimaterice se află în topul celor mai scumpe destinaţii din România, cu un preţ de 240 de euro pe sejur, mediu trei nopţi. Activităţile specifice fiecărei zone au crescut preţurile sejururilor, unele pachete incluzând ÅŸi activităţi populare cum ar fi excursii cu barca în Delta Dunării sau tratamente balneo.

În topul celor mai scumpe tipuri de cazări se află apartamentele, care pot acomoda un număr mai mare de persoane, cu o medie de 227 de euro pe trei nopţi (76 euro pe noapte), pe locul doi situându-se hotelurile cu un preţ de aproximativ 204 euro pe trei nopţi (68 euro pe noapte). Pensiunile ÅŸi cabanele pot fi rezervate cu un cost de aproximativ 146 euro pe trei nopţi (76 de euro pe noapte).

Specificul călătoriilor de toamnă este că acestea se desfăÅŸoară majoritar pe perioada weekendului sau a weekendului prelungit, joi - duminică, iar numărul mediu de nopţi rezervate de un cuplu, o familie sau un grup de turiÅŸti este de 2-3 nopţi. Principalele destinaţii din România spre care se îndreaptă românii sunt Valea Prahovei, TransfăgărăÅŸanul, staţiunile balneoclimaterice din Covasna ÅŸi Harghita, dar ÅŸi oraÅŸe precum Cluj, TimiÅŸoara, IaÅŸi ÅŸi Sibiu.

În perioada dintre lunile septembrie - decembrie, turiÅŸtii îÅŸi rezervă sejurul cu aproximativ o lună înainte.

Platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2019 de trei ori mai multe rezervări decât în aceeaÅŸi perioadă a anului 2017 ÅŸi de două ori mai multe nopţi rezervate.

Aproape jumătate din numărul total al rezervărilor sunt făcute pentru perioade de 2-4 zile de vacanţă ÅŸi un sfert din acestea sunt pentru rezervări de o singură noapte. O rezervare din 10 se face pentru vacanţe mai lungi, de 5-7 zile.

"Rezervările hoteliere în România clar au fost puternic influenţate de posibilitatea folosirii voucherelor de vacanţă. Nu numai că românii au rezervat într-un număr mai mare, dar optează pentru hoteluri mai bune ÅŸi servicii suplimentare. AÅŸa se face că Travelminit.ro ÅŸi-a dublat valoarea rezervărilor în ultimii doi ani. Dacă în 2018 valoarea totală a rezervărilor pe Travelminit.ro era de 6 milioane euro, în 2019 rezervările până în luna septembrie totalizează deja peste 12 milioane de euro, urmând să ajungă la 15 milioane de euro până la finalul anului", a declarat Rigo Ferenc, CEO ÅŸi fondator Travelminit.ro.

Oferta Travelminit.ro conţine 3.500 de proprietăţi din Romania, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane ÅŸi campinguri din toate regiunile ţării.

Platforma estimează 13 milioane de vizitatori pentru anul 2019 ÅŸi o valoare totală a rezervărilor de 14 milioane de euro. AGERPRES

Preluat