Cumpărarea Kathrein va ajuta Ericsson să îşi extindă capabilităţile pe segmentul tehnologiei 5G. Potrivit companiei suedeze, reţelele mobile depind tot mai mult de tehnologia antenelor, în contextul în care noile reţele 5G au nevoie de un număr crescut de antene active. Mai este interesant: Profit.ro a relatat că nepoţii fondatorului Kathrein au vândut, în decembrie 2014, o participaţie de 2% la Kathrein România către asociatul majoritar Kathrein Beteiligungsgesellschaft mit beschränkter Haftung, cu sediul în Rosenheim (Germania), în schimbul a 900.000 de euro, tranzacţie care a evaluat compania românească la 45 milioane de euro. Înfiinţată în anul 2000, Kathrein România este cel mai mare producător local de antene de comunicaţii mobile şi TV. La Timişoara se află una dintre cele mai importante unităţi de producţie ale companiei germane, cu o suprafaţă de peste 20.000 metri pătraţi. În afară de Kathrein România, compania germană mai deţine pe piaţa locală societatea Romkatel, care comercializează antenele şi serviciile asociate acestora. CITEȘTE ȘI Gigantul chinez Alibaba amână listarea la Hong Kong din cauza instabilităţii politice Kathrein este în prezent unul dintre furnizorii Ericsson. Exluzând vânzările către grupul suedez, divizia Kathrein care face subiectul tranzacţiei a avut, în 2018, venituri de circa 270 de milioane de euro. Cu circa 2.200 de angajaţi, Kathrein România a raportat afaceri de 669,3 milioane de lei în 2017, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, iar Romkatel a înregistrat afaceri de 85,5 milioane lei în perioada menţionată. La nivel internaţional, divizia de antene şi filtre pentru reţele mobile a Kathrein are aproximativ 4.000 de angajaţi cu calificări în cercetare-dezvoltare, producţie şi vânzări în Germania, România, SUA, Mexico, China şi alte peste 15 pieţe. Grupul suedez Ericsson a atins în România, anul trecut, afaceri de 795,1 milioane lei, cele mai mari de la momentul intrării pe piaţa locală, şi un profit de 14,6 milioane lei, aproape triplu faţă de anul precedent.