Rezultate financiare pozitive pentru Digi Communications N.V., în trimestrul I 2019

COMUNICAT DE PRESÄ‚
Bucureşti, 15.05.2019

Rezultate financiare pozitive pentru Digi Communications N.V., în trimestrul I 2019

281,2 milioane EUR venituri consolidate Grup (pe primele 3 luni ale anului 2019), în creştere cu 20,8 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018
15,2 milioane unităţi generatoare de venit (RGU), toate serviciile (+ 13% la 31 martie 2019 faţă de 31 martie 2018)
90,7 milioane EUR EBITDA ajustată (cumulat pe primele 3 luni ale anului 2019), în creştere cu 17,1 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018
În România, principalii vectori operaţionali de creştere (RGU): serviciile de Internet (+11,3%) şi serviciile de televiziune prin cablu (+10,3 %)
Digi Spania continuă ritmul de creştere accelerată a bazei de clienţi: numărul RGU de telefonie mobilă creşte cu 49,6% (1,5 milioane RGU la 31 martie 2019) şi numărul de unităţi generatoare de venituri pe segmentul serviciilor fixe ajunge la 26.000, după şase luni de la lansare

Grupul Digi Communications NV a făcut publice miercuri, 15 mai, rezultatele financiare pentru trimestrul I 2019, anunţând o creştere a veniturilor cu 20,8 % în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 232,8 milioane EUR la 281,2 milioane EUR. EBITDA ajustată a fost de aproximativ 90,7 milioane EUR, inclusiv rezultatele consolidate ale Invitel, în creştere cu 17,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 (77,5 milioane EUR la 31 martie 2018).

România se menţine ca piaţă principală a grupului, generând 64,4 % din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (cu 19,6%), urmată de Spania (14%) şi Italia (2%). În total, pe cele patru pieţe, Grupul înregistrează o creştere a RGU de 1,76 milioane, inclusiv unităţile generatoare de venit ale Invitel şi depăşeşte pragul de 15 milioane RGU. Astfel, dacă în trimestrul I al anului 2018, Grupul înregistra 13,45 milioane RGU, un an mai târziu, numărul total de unităţi generatoare de venituri ajungea la 15,2 milioane.
Totodată, Grupul a afişat indicatori în creştere pentru principalele servicii – televiziune prin cablu (+ 14,1%, de la 3,6 milioane RGU, la nivelul grupului, la 4,1 milioane RGU), respectiv pentru serviciile de internet fix (+ 19,2%, de la 2,8 milioane RGU la 3,3 milioane RGU). La 31 martie 2019, Digi Communications N.V. avea 4,9 milioane RGU pe segmentul serviciilor de telefonie mobilă, comparativ cu 4,4 milioane RGU la 31 martie 2018.

EVOLUȚII PE FIECARE PIAȚĂ

În România, grupul a raportat creşteri pe segmentul serviciilor de cablu şi internet fix, cu un progres de 10,3 % al abonamentelor la serviciile de cablu tv (3,4 milioane RGU, la 31 martie 2019, faţă de 3,1 milioane RGU, la 31 martie 2018) şi, respectiv, de 11,3 % la abonamentele pentru serviciile de internet fix (2,6 milioane RGU la 31 martie 2019 faţă de 2,3 milioane RGU, pentru perioada similară a anului anterior). În ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă, Digi este lider la portări, cu circa 37,5% din piaţa portabilităţii, totalizând 84.419 numere portate în reţeaua Digi Mobil, în primele 3 luni ale anului. Raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior, reţelele de telefonie fixă şi mobilă ale Grupului au atras, prin serviciul de portare, cu 26,8 % mai multe numere fixe şi mobile faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (89.713 numere portate, în primul trimestru al anului 2019, faţă de 70.717 numere, în aceeaşi perioadă a anului 2018).⃰⃰
În Ungaria, veniturile filialei Digi Hungary (inclusiv Invitel)⃰⃰⃰ ⃰ s-au majorat până la 55 milioane EUR, iar Digi şi-a consolidat poziţia de lider pe segmentul de servicii pay-tv. Pe segmentul serviciilor de internet fix, Digi este al doilea operator, în timp ce pe segmentul serviciilor de comunicaţii fixe (pay-tv, internet, telefonie fixă), Digi Ungaria înregistrează o creştere a RGU de 56% (la 2,1 milioane unităţi generatoare de venituri).
Spania şi Italia au înregistrat o creştere importantă, de 42%, a numărului de abonaţi la serviciile de telefonie mobilă, ajungând de la 1,2 milioane RGU, la 31 martie 2018, la 1,7 milioane RGU, la 31 martie 2019. Digi Spania s-a poziţionat ca lider al pieţei MVNO (operator virtual de servicii de telefonie mobilă), după rata de creştere a numărului de abonaţi, şi este cel de-al cincilea operator de telefonie mobilă pe piaţa iberică, beneficiind, totodată, de o prezenţă tot mai extinsă în teritoriu. În primul trimestru al anului, aproximativ 89.000 de numere de telefonie mobilă s-au portat în reţeaua Digi Spania, istoric cel mai bun rezultat trimestrial al DIGI Spania, fiind al doilea operator din piaţa de telefonie mobilă spaniolă în funcţie de numărul net de clienţi portaţi în reţea în această perioadă. Pe cele două pieţe europene mature, Digi Communications se adresează atât diasporei româneşti, cât şi clienţilor locali.
”Anul 2019 este un an important atât pentru principalele două pieţe ale grupului, cât şi pentru operaţiunile din Spania. În România, vom continua extinderea reţelei de telefonie mobilă şi întărirea poziţiei pe piaţa serviciilor mobile. În Ungaria, lansăm în curând serviciile de telefonie mobilă, pe o piaţă matură şi într-un context competitiv complex. Èšinând cont de nevoile în creştere ale clienţilor noştri şi de evoluţia generală a sectorului comunicaţiilor electronice, ne dorim să menţinem ritmul de dezvoltare din ultimii ani.
În curând, se vor împlini doi ani de la listarea Digi Communications N.V. pe Bursa de Valori Bucureşti. Le mulţumim acţionarilor, investitorilor şi angajaţilor pentru acest parcurs care a contribuit la consolidarea companiei ca important operator pe piaţa europeană. Suntem încrezători că am pus piatra de temelie a unei relaţii pe termen lung, în beneficiul tuturor părţilor implicate – acţionari, investitori, clienţi, angajaţi, parteneri, piaţă de capital”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi Communications.

Despre Grupul Digi Communications
Digi Communications NV este compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice, RCS & RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente, în România, cu operaţiuni şi în Ungaria, Spania şi Italia. Înfiinţată în urmă cu peste 25 de ani, compania deţine aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) şi mai extinsă reţea de fibră optică din regiune, cu circa 7,8 milioane homes passed.
Digi aduce pe piaţă cele mai accesibile servicii de comunicaţii electronice, atât în domeniul comunicaţiilor fixe, cât şi al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienţi, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid şi mai puţin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În România, Grupul Digi este, în prezent, cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local, cu circa 13.000 de angajaţi (peste 15.000 pe toate pieţele unde desfăşoară operaţiuni). În egală măsură, amploarea operaţiunilor derulate în România îl poziţionează ca unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat şi al asigurărilor sociale şi de sănătate, cu peste 1 miliard EUR viraţi, în ultima decadă, sub formă de impozite, taxe şi alte plăţi către instituţiile statului.
În oferta de conţinuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunile Digi24, DigiSport 1, 2, 3, 4, FilmNow, Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel şi Hit Music Channel, posturile Digi FM, ProFM, Dance FM, Chill FM şi platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.


DETALII