Ati citit de „Dumnezeul achiziţiilor“ ?
Serviciul Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a autosesizat şi a deschis, săptămâna trecută, un dosar pentru abuz în serviciu în cazul afacerilor cu contracte PNDL derulate între primăriile din Constanţa şi firma Hercinic SRL. Recorder a prezentat în data de 19 februarie 2019 investigaţia „Dumnezeul achiziţiilor“, un material care a adunat sute de mii de vizualizări în mediul online şi care a fost preluat de mai multe televiziuni şi publicaţii naţionale.
Investigaţia arată cum Mădălin Iscru, preot la o parohie din judeţul Tulcea, a creat o reţea prin care, din poziţia de administrator de firmă, a primit zeci de contracte finanţate de Ministerul Dezvoltării. Mai mult decât atât, în vara anului trecut, Iscru a deţinut funcţia de consilier la acelaşi minister. Reporterii Recorder au predat autorităţilor documentele care au stat la baza anchetei jurnalistice.
În paralel, un al doilea dosar a fost deschis şi în judeţul Tulcea. La o zi după publicarea investigaţiei, un comisar de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a descins în Primăria Stejaru şi a ridicat mai multe documente. Omul legii aflase din ancheta jurnalistică faptul că primăria Stejaru a plătit firmei preotului Mădălin Iscru 100.000 de euro pentru a instala 46 de lămpi stradale în cătunul Altân Tepe. S-a deschis un dosar penal in rem (deocamdată este cercetată fapta şi nu un făptuitor anume) pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Cazul „Dumnezeul achiziţiilor†a ajuns în atenţia Poliţiei Tulcea după ce mai mulţi cititori Recorder au trimis link-ul pe adresa de e-mail a instituţiei.
Nu este singurul exemplu de implicare cetăţenească: mai mulţi cititori ne-au trimis copii după plângerile pe care le-au făcut la DNA şi răspunsurile instituţiei, care-i anunţa că reclamaţiile lor au fost direcţionate către serviciul teritorial Constanţa.
RECORDER.RO






