124 de ani de la moartea lui EMINESCU cum nu stiati

[zildan]

S-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889, la Bucureşti...Un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politică romanească, marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete. Eminescu devine ziarist in 1876 şi aceasta este meseria pe care o va profesa pană la sfarşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator.

In 1880 devine redactor-şef, şi ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc in Romania,prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgăroilor cu ceafa groasă”. In trei ani, pană in 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu işi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali.


Grea epoca

Eminescu s-a arătat foarte vehement in ceea ce priveşte instrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal), dar şi chestiunea spinoasă a invaziei evreieşti in Moldova. Iată de ce poetul nepereche devenise o problemă internaţională. In momentul in care va incepe să atace şi conducerea partidului său, şi inclusiv pe Titu Maiorescu, deveniseră foarte clare zvonurile că se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”.
Din cauza spiritului justiţiar şi critic cu care işi susţinea ideile, Eminescu se ceartă cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, şi mulţi alţii. Titu Maiorescu nota in Jurnalul său, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. In 1882, poetul ii mărturisea Veronicăi Micle: “Sunt un om urat şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai uraţi din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să infrangă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

Reţea de depozite

In 1882, Eminescu ia parte la infiinţarea unei societăţi secrete, “Societatea Carpaţii”, care va atrage atenţia marilor puteri europene prin natura conspirativă a discutiilor ce aveau loc la intruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era susţinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui de ţară.
Se pare că această societate secretă romanească crease o reţea de depozite cu armament uşor la graniţa cu Transilvania şi nu numai. Societatea Carpaţii luase legătura cu romani naţionalişti din Ardeal şi crease depozite secrete cu arme, scopul fiind acela de a se ridica la “lupta de gherilă” impotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizaţiei. In toate aceste acţiuni era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt care a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin şi Viena, ci şi guvernul de la Bucureşti, care a luat măsuri, la presiunea externă, impotriva Societăţii Carpaţii.

Eliminarea lui

Conducerea a fost arestată şi judecată intr-un proces public, iar liderii ei in frunte cu cei doi ziarişti exilată cu vaporul pe Dunăre. Pe Eminescu, Guvernul nu-l implică intr-un proces public, deoarece ar fi ieşit un scandal naţional, fiind iubit şi recunoscut de romani. Atunci se pare că s-a pus la cale, prin operaţiuni speciale ale serviciilor secrete, eliminarea din viaţa socială şi publică a Poetului Naţional.
La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate in cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activităţilor şi discuţiilor purtate in cadrul intalnirilor. Iată ce conţinea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “S-a stabilit că lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuată…

Complot şi „nebunie”

La un an după rapoarte, Eminescu “innebunea” brusc. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar’'. Luate punct cu punct, lucrurile devin discutabile: Titu Maiorescu menţionează frecvent şi “cifrat” numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, iar atat Maiorescu, cat şi alţi apropiaţi lipsesc din ţară chiar in perioada cand se declanşează “boala” poetului. Documente ale vremii reprezintă dovezi că Maiorescu nu era străin de complotul impotriva jurnalistului politic incomod.
Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeşte poemul “Doina” la Junimea. Un poem care constituit condamnarea totală la nebunie şi la moarte a poetului. “Doina” intruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o Romanie mare, totală, unită. 28 iunie 1883 este data la care Eminescu a fost internat prima oară.

Diagnostice fanteziste

Tot la această dată, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de ameninţare Romaniei, prin intermediul cărora o soma să intre in alianţa militară. In acea zi trebuia să se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, şi Romania, pe cealaltă parte.
Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricăror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre condiţii era ca activităţile in acest sens care aveau loc la Bucureşti să fie interzise! Pe acest fond s-a produs prima internare a lui Eminescu, şi tot in acest context este răspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea. Prin urmare, jurnalistul politic Eminescu era anihilat. Regele Carol I semna liniştit, in octombrie 1883, Tratatul secret cu Germania şi Austria.
S-a arătat că diagnosticele puse de anumiţi medici erau fanteziste şi nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atat familia, cat şi Veronica Micle nu au primit nicio informaţie despre starea de sănătate a poetului.

In doze foarte mici

I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare că Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru că la vremea respectivă nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament şoc pe bază de mercur.
Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului că era cunoscută drept o substanţă toxică, chiar şi in doze foarte mici. De la prima “imbolnăvire” şi pană la data decesului, viaţa lui Eminescu a insemnat un nefericit drum spre ospicii, după bunul plac al celor din ţară, şi din afară, care ii doreau răul. După singurul moment in care a mai reuşit să publice un articol denunţător intr-o gazetă, sub protecţia anonimatului, avea să fie depistat şi ridicat, fără a mai fi eliberat.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota in jurnalul său: “…astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu, in institutul de alienaţi al d-rului Şutzu, de o embolie”. Unul dintre cei mai mari romani murea “in cea din urmă mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta...

Citiţi mai mult: 124 de ani de la moartea lui EMINESCU. Ce sau cine l-a OMORÂT pe marele POET NAŢIONAL - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/124-...#ixzz2WIsSrByU
EVZ.ro