Sursa AICI.......

Transmisia digitală pe satelit a programelor SRTv se va face folosind modulaţie DVB-S2 şi compresie H.264 (standard cunoscut şi sub numele de MPEG-4 Part 10 sau AVC). Schimbarea se va efectua in noaptea de 5 spre 6 februarie.
Adoptarea standardului MPEG-4 este in conformitate cu obiectivul SRTv privind eficientizarea utilizării resurselor. In cazul acesta este vorba despre lărgimea benzii utilizate pentru distribuția prin satelit a canalelor TVR şi ca urmare a dezvoltării tehnologice in domeniul transmisiilor Tv.

In prezent, transmisia digitală pe satelit a programelor SRTv se face folosind modulaţie DVB-S şi compresie MPEG-2.

Pentru a oferi distribuitorilor ce retransmit canalele televiziunii publice posibilitatea de a efectua schimbările menţionate fară a afecta insă abonaţii, TVR va asigura, pană la data de 15 mai 2013, transmisia canalelor sale, in simulcast, atat MPG-2, cat şi MPG-4.

Astfel, in data de 6 februarie 2013, de la ora 06:00, pe transponderul cu frecvenţa de recepţie - 11.470,75 MHz de pe satelitul Eutelsat 16A, poziţie orbitală 16 grade EST se vor menţine parametrii de transmisie actuali şi anume: SR - 29,950 Msymb/sec; FEC - 3/4; Polarizare – Verticală; Modulaţie – DVB-S.

Canalele disponibile in acest transponder vor fi: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR Internaţional, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Tirgu Mureş, transmise folosind, ca şi pană acum, modulaţie DVB-S, şi compresia MPEG-2.

Tot din data de 6 februarie 2013, de la ora 06:00, pe transponderul cu frecvenţa de recepţie - 11.512,25 MHz de pe acelaşi satelit, noii parametri de transmisie vor fi: SR - 29,950 Msymb/sec; Polarizare – Verticală; Modulaţie – DVB-S2;

Canalele disponibile in acest transponder vor fi: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR International, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Tirgu Mureş, TVR HD transmise folosind compresia H.264.

Canalele criptate vor folosi sistemul existent şi anume Viaccess 2.6.

Abonaţii distribuitorilor care retransmit canalele SRTv şi care inampină probleme in recepţia programelor TVR sunt rugaţi să contacteze serviciile tehnice ale societăţilor respective.