Anunţul a fost făcut miercuri de preşedintele ARCA, Dumitru Popescu, in cadrul unei conferinţe de presă.

"Prezentarea programului avionului experimental supersonic E-111, cu cateva zile inainte de Crăciun şi la cateva zile de la Centenarul zborului primului avion cu reacţie din lume, realizat de Henri Coandă, nu este intamplătoare. Am ales acest moment pentru că dorim ca cei care vor vedea acest anunţ să se bucure de existenţa unui program major, pozitiv, inspiraţional, pe care Romania il aşteaptă de 20 de ani. Un program in care să spere, un program care să insemne progres. Avionul supersonic E-111 este un asemenea program", a declarat Dumitru Popescu, potrivit unui comunicat ARCA.



E-111 a fost proiectat pentru a inlocui baloanele purtătoare folosite pană in prezent de ARCA, necesare transportului deasupra atmosferei terestre a vehiculelor rachetă. Baloanele purtătoare au reprezentat o soluţie ieftină şi rapidă, insă şi-au arătat şi limitele, fiind cauza principală pentru două amanări succesive ale lansării rachetei spaţiale Helen.

Nava va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteza de Mach 1,5 la altitudini de 16.000 de metri, in cazul transportului rachetei Haas II, iar in cazul folosirii ca platformă de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spaţial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000 de metri.





Articol complet aici