Programul special de Sărbători la TVR HD:
Vineri, 24 decembrie, de la ora 22.00, vor fi difuzate concertele Orchestrei şi Corului Tabernacle din Salt Lake City. Invitaţi speciali sunt Sissel, King's Singers şi Renee Fleming, aceştia interpretand cantece americane de Crăciun, dar şi colinde suedeze, germane sau norvegiene.
Sambătă, 25 decembrie 2010, de la ora 21:00, TVR HD a programat documentarul Bon Jovi ”When We Are Beautiful”. Filmul prezintă culisele din timpul turneului din 2008, organizat pentru promovarea albumului Lost Highway . Documentarul reflectă parte din experienţa artistică de peste 26 de ani a membrilor trupei Bon Jovi: Jon Bon Jovi, Richie Sambora, David Bryan şi Tico Torres.
Duminică, 26 decembrie, de la ora 21.30, va fi difuzat Concertul din 2009 de la Londra, in care cantăreţul american, Smokey (Robinson) interpretează cele mai cunoscute hit-uri din albumul ”Time Flies When You're Having Fun”.
Prima zi a anului 2011 aduce, la TVR HD, de la ora 21.30, concertul din 2007, susţinut in Marea Britanie de fostul Beatles, Sir Paul McCartney. Concertul a fost una dintre cele mai impresionante prestaţii live din seria evenimentelor muzicale londoneze reunite sub genericul BBC Electric Proms.
Duminică, 2 ianuarie, de la ora 21.30, va fi difuzat concertul susţinut de Nick Cave & The Bad Seeds, trupă de muzică rock din Australia.