Cedat zambet contra automobil de lux ( de meditat )

[adi sony]

Era la inceputul anilor 90 ..
Renascuti din cenusa celor 50 de ani de comunism , oamenii redescopereau zambetul .
Blugii "turcesti" , casetofoanele "international" de la unguri ,bananele "la liber" ....si alte multe lucruri care acum ni se par nimicuri , reuseau sa redea romanilor speranta ca viata nu inseamna doar un lung sir de vise .
Dupa 50 de ani oamenii simteau ca traiesc din nou .
Cartierele muncitoresti [si nu numai ] trepidau la fiecare sfarsit de saptamana de petrecerile adolescentilor .
Cartierul Bucurestean unde locuiam , nu facea nota distincta .
Era suficent ca sambata seara sa faci o plimbare de 30 de minute pentru a vedea cel putin 20-30 de apartamente unde se tineau "bairamuri"
Mult dorita LIBERTATE a re adus romanilor o pofta de viata demna de o cauza mai buna .
Dupa 50 de ani de intuneric oameni simteau ca s au nascut a doua oara .
Zambeau usor , se bucurau de orice nimic , setea fireasca de viata era usor intretinuta cu orice strop de fericire .
O buna prietena a mea , reuseste sa obtina o invitatie [inca romanii plecau pe baza de invitatie] in Germania la o familie de prieteni .
Intoarsa dupa 30 de zile frematam de nerabdare sa mi detalieze cum arata "lumea de dincolo"
Am iesit alaturi de catelul meu afara in parc , m am indreptat spre binecunoscutul "chiosc" de cartier de unde cumparam 2 [doua] tigari "la bucata" ASSOS sau "Monte Carlo"
Oamenii inca cumparau tigarile "la bucata" de la chiosc si nu li se parea nimic umilitor .
Am umplut sticla de KIWI la 2 L de la dozator si in drumul spre casa am intrebat o extrem de curios , cum arata 'raiul de dincolo" .
Povestile ei ma fascinau .
Multe mi se pareau ireale .
Cand imi povestea de supermarketurile imense de zeci , sute de metri cand noi nu stiam decat de chioscuri sau magazinele de la parterul blocurilor , de masini luxoase , de avansul tehnologic care era intre noi si ei uneori aveam impresia ca vorbeste de niste extraterestri la a caror tehnologie nu vom ajunge niciodata .
Totul parea atat de frumos in povestile ei , eram atat de fermecat de tot ce spunea , cand fara sa realizez cu adevarat importanta ei atunci , o fraza rostita de prietena mea imi rasuna acum in minte avand o alta insemnatate .
Sub vraja imaginilor mentale ce le proiecta cuvintele ei am intrebat o daca i a fost dor de Romania .


- Surprinzator dar mi a lipsit enorm de mult viata de aici . Aici desi nu exista avansul tehnologic de dincolo oamenii inca stiu sa traiasca . Zambesc ! Imi raspunde ea .
Mergeam pe strada in Germania si desi oamenii erau mult , mult mai elegant imbracati cu o bunastare materiala evidenta superioara romanilor totusi erau atat de tristi , de reci .
Prietenii la care am fost castigau multi bani .
Unii aveau 2 slujbe ceea ce le asigura un venit consistent .
Cu toate astea numai erau romanii care ii stiam cand au plecat .
Imi era dor de romanii mei , care rad cu gura pana la ureche pe strada . Imi era dor de Romania in care petrecerile , voia buna sunt o parte din noi .
Uitate la noi .
Nu avem nici tigarile de acolo fumam "la bucata" , nu avem nici sucul original de acolo , dar radem si ne simtim bine impreuna fara sa avem atatia bani cati au ei .
Imi era dor de pofta de viata pe care o au romanii


Mi am amintit aceste cuvinte zilele trecute cand un prieten imi atragea atentia in metrou , ce fete triste au oamenii .
Oameni simpli , oameni saraci sau oameni cu o liniste financiara fara probleme cu toti au un chip impietrit exact ca in povestile pe care le ascultam acum 20 de ani .

Blugii "turcesti " adusi cu autocarele , i am inlocuit cu haine de la cele mai celebre firme de specialitate . casetofoanele luate de la unguri sunt o amintire in fata televizoarelor LCD , sistemelor audio super performante . Batrana Dacie a fost inlocuita de Mercedes ,BMW , Aston Martin ,Ferrari sau Maserati .
Tehnologia ce atunci parea extraterestra este un lucru banal pentru noi .
Am devenit parte din "visul capitalist" .
Dar fara sa realizam am schimbat toate aceste minuni , pe stilul nostru de viata .
Dintr un popor vesel si plin viata , cu o sete nemasurata de a se bucura din orice , asa cum eram acum 20 de ani , am devenit acelasi monstru hadu ,vesnic iritat , nervos pe care prietena mea acum 20 de ani il descria .
Suntem mult , mult prea preocupati de firma pe care o are hainele pe care le cumparam , de diagonala noului TV , sau de motorul automobilului pe care il vom achiziona , pentru a mai gasi timp si pentru a zambi .
Opritiva o secunda si priviti chipurile oamenilor in metrou .
Par scluptate in piatra .
Mergeti intr un cartier obisnuit intr o sambata seara .
Numarati cifra apartamentelor din care se mai aude cate o aniversare .
Incercati sa va amintiti cand ati ras ultima data cu prietenii pana la lacrimi .
Am schimbat zambetul de pe chipul nostru cu o tehnologie extraterestra inlocuind stilul nostru de viata cu unul care nu ne apartine .
Asa cum spunea prietena mea acum 20 de ani ...
Imi este dor de romanii mei aceia plini de viata , zambetul pe care il citeai pe chipul lor , de felul lor vulgar de a petrece , de capacitatea lor unica de a se bucura si a sarbatorii orice nimic .
Acum 20 de ani imi doream masinile si tehnologia "capitalistilor" , acum cand le am ,realizez ca nu a meritat .

Cedez masina de lux contra unui popor cu zambetul pe buze ."

[genugeo85]

Paradoxal, societatea totalitară accentuează latura umană a individului şi in loc să-l robotizeze, ii ascute mintea, inducand uneori, in anumite condiţii, o creativitate exacerbată. Cand ţi se limitează numărul gradelor de libertate, ai tendinţa să cauţi portiţa de scăpare, pentru a stabili echilibrul natural al lucrurilor(o reacţie similară cu cea a popoarelor(populaţiilor) aflate intr-un mediu sărac sau ostil, supravieţuirea acestora depinzand in mare măsură de inventivitate). Lipsurile materiale dezvoltă abilităţi nebănuite, impingand fiinţa umană către visare şi creativitate. Şi cand nu ai decat atat, orice lucru mărunt te bucură...
In vremurile de dinainte de '89 am visat mereu la societatea de consum, la ambalajele strălucitoare ale mărfurilor care ajungeau sporadic din occident, invăluite in poveşti coborate parca din basmele celor 1001 de nopţi. Şi am trăit mereu cu SPERANŢE: poate intr-o bună zi vom avea şi noi toate astea... Iar speranţa ne-a adus zambetul pe buze. Ne-a făcut oameni! Ce faci insă cand visul devine realitate, iar realitatea se transformă intr-un coşmar? Cand vezi că satul tău, cu case din chirpici e inghiţit de o junglă fioroasă, ce părea de la distanţă pădurea fermecată? Atunci incepi să devii nostalgic. Iar nostalgia te face te face trist... Uneori tristeţea se transformă in disperare. Disperarea de a-ţi fi pierdut SPERANŢA...