RTL Group, cel mai mare operator TV din Europa, a raportat pentru anul trecut un profit net de 194 mil. euro, mai mic cu aproximativ 65% fata de 2007, potrivit unui comunicat al companiei. Scaderea este explicata de reprezentantii companiei prin prisma unei deduceri voluntare de 337 mil. euro, pentru operatiunile TV din Marea Britanie. Pe de alta parte, veniturile s-au ridicat la 5,77 mld. euro, in crestere cu 1,2%, iar EBITA a evoluat cu 2%, pana la 916 mil. euro. Parte a celui mai mare grup media european, Bertelsmann AG, RTL a beneficiat anul trecut de cresterea incasarilor din Germania, cea mai importanta piata a companiei, precum si a diviziei FremantleMedia, ce produce show-urile „The X Factor“ si „The Price Is Right“. Pentru acest an, grupul a anuntat ca va reduce costurile, in conditiile in care scaderea substantiala a veniturilor din publicitate va afecta profitul. Potrivit CEO-ului Gerhard Zeiler, conditiile de piata s-au inrautatit, iar valoarea proprietatilor media s-a redus semnificativ. (R.I.)

http://www.standard.ro