Parametru BER (bit error rate) este esenţial pentru a avea o recepţie corespunzătoare. După cum se ştie, orice amplificator introduce zgomot şi in mod natural BER-ul este micşorat cu un ordin de mărime lucru care ne obligă la instalarea unei antene mai mari decat intr-o instalaţie individuală la care legătura de la LNB la receptor este directă. Astfel, dacă recepţia individuală este corespunzătoare cu un reflector de 0,9 m in cazul instalaţiei comunitare se impune utilizarea unei antene de 1,2 - 1,5m. De asemenea, LNB-ul trebuie să aibă o amplificare de 50-60 dB şi un zgomot propriu cat mai redus pentru a atinge acest nivel. Am testat diverse tipuri de LNB-uri care se găsesc pe piaţă in acest moment şi pot să spun că dispersia este atat de mare incat nu pot să recomand un anumit tip. De multe ori LNB-uri cotate ca produse “low cost” au funcţionat mult mai bine decat altele prezentate ca fiind cu pretenţii. Cel mai bun lucru este dacă puteţi să le măsuraţi şi dacă obţineţi rezultate peste valorile indicate puteţi fii sigur că va merge fără probleme.