Viceversa
de MIRCEA CARTARESCU

'' Mircea Cărtărescu: „Băsescu ar fi trebuit să piardă, era scris in stele. Geoană ar fi trebuit să caştige. Toţi am crezut asta in cele din urmă, intimidaţi de enormitatea puterii celorlalţi. Dar a fost viceversa, şi asta e tot ce contează”.

Scriam acum catva timp că numai o minune l-ar mai putea aduce pe Traian Băsescu din nou in postul de preşedinte al Romaniei.

Mărturisesc că nu am crezut nicio clipă in şansele lui. Cand sondajele la ieşirea de la urne arătau diferenţe serioase intre Geoană şi, pe locul al doilea, Băsescu, cand am urmărit stupefianta, indecenta scenă a bucuriei supreme a „invingătorilor” de seară, crai ce aveau să apună curand, am simţit obida infrangerii ca de fiecare dată cand ticăloşii au triumfat in politica romanească.

Nu e prima oară şi n-o să fie nici ultima, mi-am spus, cand voi avea parte de această amărăciune, această umilinţă neputincioasă. Resemnat, m-am gandit ca de atatea ori: nu-i nimic, vom trăi şi noi pe langă ei.

Două treimi din viaţă mi le-am pierdut sub Ceauşescu, doisprezece ani am supravieţuit sub Iliescu, o să o duc cum o s-o duc şi sub Geoană. Iar, dacă nu se va putea, drumul bejaniei mi-e oricand deschis.

Mai rău era că in următoarele zile aveam să fac faţă triumfului deşănţat al generalilor marii armade, ranjetelor de satisfacţie ale proprietarilor acestei ţări, exuberanţei mediilor care de doi ani incoace au aruncat cu ouă stricate, concertat, asupra unui singur om.

Cei mai venali oameni ai acestei ţări aveau să se bată pe umeri, felicitandu-se că au scăpat de singurul ins care li se pusese impotrivă.

Nu-mi făceam iluzii: aveam să fiu pus la zid alături de ceilalţi intelectuali care l-au sprijinit pe „tiran”, in huiduielile galeriei. Amicii mei care s-au injosit (incredibil şi impardonabil) să voteze cu Geoană aveau să poarte zambete largi pe feţe, incantaţi că au avut dreptate alături de Iliescu, Patriciu, Vadim şi Vintu.

In zori, fostul marinar şi-a depăşit insă, a milioana oară, adversarii. Credeţi-mă că am rămas cu gura căscată. Jocurile erau făcute şi, vorba unui amic imprudent, părea că nici măcar confruntarea finală n-avea să mai schimbe nimic. Ceilalţi işi impărţeau deja funcţiile in stat.

Am citit analize, juste şi raţionale, despre cum a reuşit Băsescu, acest Die Hard absolut al politicii noastre, să reziste unei gigantice armade şi să caştige. Totuşi, cred că şi ceva de ordinul miraculosului a trebuit să se petreacă.

Poate că de miracol ţine faptul că, in cea mai neinspirată mişcare strategică imaginabilă, „submarinele” au ieşit, in fine, la suprafaţă, ca şi cand li s-ar fi intunecat minţile. Trei, Doamne, şi toţi trei: Voiculescu, trăgand foc continuu din toate Antenele. Vintu chemandu-l, la drum de seară, pe Geoană la o cină romantică. Iar conul Dinu… pe conul Dinu, aşa mogul cum e, l-am crezut totuşi tot timpul un om serios.

In campania asta electorală m-a uimit. Ce-a făcut acest foarte prosper şi, pană de curand, foarte discret personaj e pur şi simplu o găinărie de care i-ar fi fost ruşine şi ultimului dintre angajaţii lui. Glumiţa cu filmul trucat a fost poate picătura care-a revărsat paharul răbdării oamenilor.

Dovadă că o avere imensă nu te salvează de cea mai plebee micime sufletească. Multe mituri au luat sfarşit odată cu aceste alegeri, dar niciunul ca mitul marelui şi enigmaticului om de afaceri Patriciu.

Mogulii au jucat de data asta de partea lui Băsescu, iar invincibila lor armadă s-a dus la fund strivită de propria ei greutate. Aproape toate partidele, aproape toate televiziunile, aproape toată presa au capotat ruşinos in faţa unui singur om, mai dezarmat ca oricand. Apoi a fost, fireşte, Geoană.

Nu vreau să spun acum lucruri prea caustice despre el, căci oricum a ajuns erou de bancuri şi de snoave populare. Ce i se intamplă acum trebuie să fie teribil, la fel de teribil ca povestea cu lozurile inversate ale domnului Lefter Popescu sau cu istoria hamalului Abu Hassan care ajunge calif pentru o noapte.

Asemenea oscilaţii extreme ale norocului nu sunt deloc bune pentru sănătatea mintală a cuiva. Meciul de box dintre el şi Băsescu ar fi trebuit, de fapt, interzis din start, pentru că cei doi boxează la categorii diferite. Nici măcar cu un colosal aparat
 de propagandă in spate Geoană nu are greutatea şi forţa oponentului său, care vin dintr-o voinţă şi-o inteligenţă politică evident superioare.

Geoană a fost un cal mort in această campanie. Alături de moguli, a jucat permanent in favoarea lui Băsescu. O face şi acum, făcand pandalii ca un copil căruia i s-a smuls acadeaua. Unii politicieni nu ştiu să piardă, dar Geoană nu vrea, nu concepe să piardă.

Sub privirile intristate ale celor din jur, el repetă mereu şi mereu, rătăcit, „sunt preşedinte”, aşa cum suspomenitul Lefter ingana cu blandeţe, culegand cioburi de farfurii: „viceversa…viceversa…”.

Băsescu ar fi trebuit să piardă, era scris in stele. Geoană ar fi trebuit să caştige. Toţi am crezut asta in cele din urmă, intimidaţi de enormitatea puterii celorlalţi. Dar a fost viceversa, şi asta e tot ce contează.

Am luat-o din nou pe drumul cel bun, fie şi din greşeală. ''

http://www.evz.ro/articole/detalii-a...EVZ-Viceversa/