Behind the world crisis,what's goin'on or hiddin'?



Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sint conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi in ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor in parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel incit să se constituie intr-o oligarhie dominantă, intr-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.
Să fie oare atit de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să işi aroge rolul de conducători mondiali? Pină acum se pare că da, pentru că in lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel incit să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate in jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel incit, la final, să aibă ciştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care il oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. In ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) il desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárkozy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárkozy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. In Partidul Socialist, in schimb, au loc lupte grele intre franţuzoaica Segolene Royale şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – in Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura in perspectiva alegerii noului şef al statului intre doi evrei, numai că in final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria in alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. In acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, incepind cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit in funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi in The Round Table.

Romania, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, in frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea in capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzindu-şi astfel independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai intimplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sint controlate in prezent de oamenii marii finanţe mondiale. In cazul Ţărilor Romane, crearea unei bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Incepind cu anul 1866, la Bucureşti, in urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a infiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca Romaniei. Concesiunea era valabilă pină in 1903, dar, din raţiuni de stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, romanii au avut curajul să creeze o alternativă, prin infiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca Romaniei, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea in componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca Romaniei apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei Romaniei la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul in Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către romani. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a Romaniei, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa Romaniei il putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă romanească, ceea ce s-a şi intimplat, pină la urmă, romanii văzind cit de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după ciştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către romani, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, avind prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămină preponderent sau total străin. “Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă in folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului intregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (“Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Roman a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind “instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a Romaniei, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a Romaniei, deţinută de stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a insemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neimpovărătoare pentru romani. Ea mai există şi astăzi, avind (incă!) un capital integral de stat, şi ar trebui să mai fie (incă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, insă, guvernator al Băncii Naţionale a Romaniei a fost, aproape fără intrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.
Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cind Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă in ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, in conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi imprăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, impus, de fapt, de oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru indepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., in 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată in bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi incurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit Romania. Faptul că el este singurul roman membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai “longevivă” personalitate intr-o funcţie importantă din Romania dovedeşte multe in acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Romană, in 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, in sensul celor susţinute de stăpinii săi din America: “Există ceva ce va schimba definitiv lumea in această criză”.
Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată cind doreau pentru ca mai apoi să vină cu “soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape in crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curind declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentind un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.
Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari pină la sfirşitul acestui an, in creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat inceputul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de “Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea inregistrată de datoria mondială in acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decit planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din intreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. “Fără nici o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist in cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial in 2010, faţă de 63% in 2008. SUA sint ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decit PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au inceput să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi “una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni in sărăcie, riscind tulburări sociale şi chiar război”.
Intr-un interviu acordat ziarului “Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry (“Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici in economie, in ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială intre 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la intruniri ale Bilderberg Group.
Gaşca este intregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama in fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic in campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decit in cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află intr-o scădere mai accelerată decit in SUA, care are, oricum, probleme grave. “Nu ţin minte nici o perioadă, poate nici măcar in timpul Marii Crize, in care economia scade intr-un ritm atit de alert şi atit de uniform in lume”, a declarat Volcker. Născut in 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility in 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai tirziu preşedinte al World Bank)” Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea in 1973 a Trilateral Commission, avind o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv in calitate de membership of the Trust Comic al Rockefeller Group Inc.
Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a inlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Intr-un interviu acordat “Daily Mail”, fiind in concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% in acest an, nivel nemaiintilnit din 1930, adăugind că schimburile comerciale internaţionale vor inregistra la rindul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine in completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, care susţinea că economia globală va inregistra prima sa contracţie după 60 de ani. “Prin urmare, acestea sint timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.
Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru in Comisia Trilaterală. A semnat in 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Projet for the New American Century pentru inlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.
Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut in 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie in care l-a succedat pe Alan Greenspan. In cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind in concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele: “Aveti dreptate, noi am făcut-o”, adăugind că in prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist in crize, scriind inclusiv despre Great Depression.
Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este insă la ora actuală evreul George Soros. In virstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit “Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, impotriva acestuia mobilizindu-se de citeva săptămini intreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cit este in prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat in cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după “lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricind, ci vine, ca din intimplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, incepind cu Grecia. Soros merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum citeve zile in Romania: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci. “UE face eforturi in domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu in aceeaşi măsură şi in cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. “Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el. “Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de imbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel incit să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Soros este cunoscut pentru propunerile sale de “reformare” in economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre intărirea rolului FMI, cit mai multă reglementare şi cit mai strictă supraveghere centrală şi chiar “stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sint de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică in 2009: ” Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi “Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscind că a ciştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii. “Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să işi reia afacerile ca pină acum este clar că nu inţeleg ce se intimplă”. In februarie 2009 declara pentru Reuters: “Sintem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sint luate intr-un context de “junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic il doboară pe cel mai slab. Ele sint luate după “pindirea” acelor decizii pe care virfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipindu-se consecinţele induse in pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine in condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine in condiţii de coerciţie, deoarece este evident că in condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzind in totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut in mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă in discuţie de Soros şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, incă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: “Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine in intreaga lume”. Soros a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat in continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizind aceste date şi informaţii, este incredibil cit tupeu au cei ce au băgat Planeta in criză şi nu se lasă pină nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea in pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu “soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.