Asociația drepturilor deținutului Liviu Dragnea a lansat operațiunea “decese fictive de COVID”
România TV anunță că spitalele plătesc oameni să declare decese fictive de COVID. Informația e rostogolită pe ecrane zile în șir și se transformă în campanie de presă. România TV cere autorităților, imperativ, să investigheze acuzațiile.
PressOne a mers pe urmele acestui montaj informativ ca la carte: firele duc la un ONG care apără drepturile deținutului Liviu Dragnea.
Subiectul
Zile la rând, la începutul lunii mai, un subiect scandalos ține agenda România TV: mai multe familii, susține postul de televiziune, ar fi reclamat că spitale mari din România le-ar fi oferit bani oamenilor să spună că rudele lor, care au murit din diverse cauze, aveau de fapt coronavirus.
Miza raportării de cazuri fictive de COVID-19, explică telespectatorilor reporterul Laura Duță din studioul România TV, ar fi că astfel spitalele ar urma să primească mai mulți bani de la stat. În înregistrarea uneia dintre emisiunile dedicate subiectului, disponibilă pe Youtube, Laura Duță susține că România TV are dovezi:
„Sunt mărturiile unor persoane primite de noi în redacție, și aș vrea să le citesc. (…) Mai multe spitale cunoscute din România, trei spuneam eu în această dimineață, au oferit bani aparținătorilor celor care au murit în spitale, pentru a se trece în certificatele constatatoare ale decesului cauza COVID19, chiar dacă au murit din alte cauze, cum ar fi infarct. Și spune aici o persoană:
<Sunt foarte multe chestii la mijloc de care noi nu vom ști niciodată. Nu sunt chiar atât de mulți morți precum spun ei. Am cunoștințe care au avut un deces acum trei zile, au fost sunați și li s-a propus să declare decedatul coronavirus în schimbul a 20 de milioane de lei>
Ca orice dezinformare, are o poveste a carei devoalare o puteti citi integral in[Only registered and activated users can see links. Click Here To Register...]
