Apple TV+ este răspunsul companiei din Cupertino la Netflix Apple TV+
Apple TV+ este răspunsul companiei din Cupertino la Netflix
By Mihai Ginghină
Ultimul şi cel mai mare anunţ al Apple de la evenimentul de ieri este un alt serviciu de abonament, anunţat după Arcade şi News+. Acesta, însă, a fost zvonit de mai multe luni – şi în cele din urmă a fost dezvăluit.
Se numeşte Apple TV+ şi este, în esenţă, competitorul Netflix al companiei din Cupertino. Va avea show-uri TV originale exclusive, filme şi documentare, cu nume mari în spate precum Oprah Winfrey, Steven Spielberg, Jennifer Aniston, Reese Witherspoon, Octavia Spencer, J.J. Abrams, Jason Momoa, M. Night Shyamalan, Jon M. Chu şi multe altele. Preţurile şi disponibilitatea pentru Apple TV+ vor fi anunţate mai târziu în această toamnă.
Veţi avea acces la întregul conţinut prin noua aplicaţie Apple TV, care, în opinia Apple, „personalizează ce spectatorii doresc să vizioneze din toată plaja de aplicaţii şi servicii existente, dezvoltând în acelaşi timp o înţelegere sigură şi cuprinzătoare a intereselor de vizionare ale utilizatorilor„.
Noua aplicaţie se lansează în luna mai pe dispozitivele iPhone, iPad şi Apple TV, în peste 100 de ţări şi va ajunge pe MacOS în această toamnă. Aplicaţia îşi va face apariţia şi pe televizoarele inteligente Samsung în această primăvară, urmând ca în viitor să ajungă şi pe LG, Sony şi Vizio. Serviciul va fi disponibil şi pe dispozitive specializate precum Amazon Fire şi Roku.
Mai târziu în acest an, dacă aveţi un televizor inteligent Vizio, Samsung, LG sau Sony, veţi putea să redaţi cu uşurinţă videoclipuri şi alte tipuri de conţinut de pe iPhone sau iPad direct pe televizorul vostru prin AirPlay 2.
Noua aplicaţie Apple TV vă va oferi sugestii pentru emisiuni şi filme de la peste 150 de aplicaţii de streaming, inclusiv Amazon Prime şi Hulu, precum şi servicii de televiziune cu plată cum ar fi Canal+, Charter Spectrum, Directv Now şi PlayStation Vue. De asemenea, va deveni noua locuinţă a sutelor de mii de filme şi emisiuni TV care sunt în prezent disponibile în magazinul iTunes.
Începând cu luna mai, veţi putea să vă abonaţi la canalele Apple TV şi să le urmăriţi în aplicaţie, fără a fi necesare alte aplicaţii, conturi sau parole. HBO, Starz, Showtime, CBS All Access, Channel Smithsonian, EPIX, Tastemade, Noggin, MTV Hits – toate acestea sunt astfel de canale.
[Only registered and activated users can see links. Click Here To Register...]