În 1878, Rusia a încălcat cu bună știință convenția cu România
La finalul războiului in care Romania și-a cucerit independența, Rusia a ocupat cele trei județe din sudul Basarabiei care ii fuseseră retrocedate Moldovei in 1856. Astfel, deși victorioasă pe campul de luptă, Romania a suferit pierderi teritoriale. Ostilitatea dintre Romania și Rusia a devenit deja un fapt istoric. „Tradiția“ acestei dușmănii istorice a fost intreruptă doar de scurte perioade de cooperare, cum ar fi cea din timpul Primului Război Mondial, cand Romania și Rusia au fost aliați intre 1916 și 1918, pentru ca apoi regimul bolșevic să considere că a intrat in stare de război cu Romania, din martie 1918. Ulterior, in perioada 1944-1989, cand independența reală a Romaniei a fost grav afectată de ocupația sovietică din Europa Centrală și de Est, relațiile dintre Romania și Rusia au fost din nou de cooperare. Insă, in realitate, Romania comunistă avea statutul unui vasal al Uniunii Sovietice, chiar dacă, uneori, pentru scurte perioade de timp, lanțurile relației de vasalitate erau mai lungi. Insă care este cauza primară a ostilității istorice dintre Rusia și Romania? Răspunsul poate fi găsit in Războiul de Independență din 1877-1878, cand Romania și-a cucerit pe campul de luptă neatarnarea față de Imperiul Otoman, iar conducătorul armatei romane, Principele Carol I, a fost remarcat drept un destoinic comandant militar. Cu toate acestea, atunci cand victoria era cucerită prin efortul comun al armatelor rusești și romanești, Rusia a trădat Romania și a ocupat cele trei județe din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate Moldovei in 1856. Pe firul istoriei, Rusia a ocupat pentru prima dată teritoriul romanesc dintre Prut și Nistru cunoscut in prezent sub numele de Basarabia in anul 1812, in urma unui război cu Imperiul Otoman. In 1856, Rusia a fost infrantă in Războiul Crimeii de o coaliție formată in principal din Marea Britanie, Franța și Imperiul Otoman. Pentru a indepărta Rusia de Gurile Dunării, Marile Puteri au retrocedat Moldovei cele trei județe din sudul Basarabiei. Rusia le-a reocupat in 1812. In 1918, Basarabia s-a unit cu Regatul Romaniei, sub domnia Regelui Ferdinand I, urmașul lui Carol I. In 1940, Rusia a ocupat din nou aceste teritorii, iar Romania le-a eliberat in 1941. Insă, in 1944, Romania a fost nevoită să ceară armistițiu, iar Basarabia a reintrat sub ocupație rusească pană in 1990, cand, pe o parte insemnată a teritoriului romanesc dintre Prut și Nistru a fost proclamată Republica Moldova. Aceasta include și Transnistria, teritoriu aflat incă sub ocupația Rusiei.
Intre ciocan și nicovală In ultimul sfert al secolului al XIX-lea, harta Europei de Sud-Est arăta cu totul altfel decat acum. Toate statele balcanice făceau parte din Imperiul Otoman sau se aflau sub suzeranitatea acestuia. Romania era, de asemenea, sub suzeranitate otomană. Insă Imperiul Otoman era slăbit și părea in curs de dezintegrare. Rusia, care urmărea să ocupe Constantinopolele, dorea să profite din plin de slăbiciunile otomanilor. Mai intai, a incercat să caștige simpatia popoarelor balcanice. La fel ca in zilele noastre, pentru a-și spori influența, rușii au mizat pe cartea religioasă. Pentru că marea majoritate a locuitorilor Balcanilor sunt de confesiune ortodoxă, acest lucru a fost intens exploatat de Rusia. Dacă acum mijloacele de propagandă rusești contrapun o imagine fabricată a ortodoxiei așa-zisului Occident decadent, in secolul al XIX-lea erau in antiteză pravoslavnicii ruși cu turcii musulmani. Propaganda rusească a avut succes. Au izbucnit răscoale antiotomane in Herțegovina, apoi in Bulgaria. Serbia și Muntenegru, state care se aflau sub suzeranitate otomană, au declarat război Imperiului Otoman. Rusia a trimis cantități imense de armament, ofițeri și mii de voluntari care să lupte de partea răsculaților, după rețeta folosită și in prezent in regiunile separatiste din estul Ucrainei. Insă Imperiul Otoman, reformat de Junii Turci, a dovedit o vitalitate surprinzătoare. Armata otomană a infrant-o pe cea sarbească și a obligat-o pe cea muntenegreană la o defensivă disperată. Răscoalele din Herțegovina și din Bulgaria au fost inăbușite cu o cruzime infiorătoare, intr-o manieră care amintește de atrocitățile comise de luptătorii Statului Islamic de azi. In acest context, la presiunea opiniei publice internaționale, Marile Puteri s-au reunit intr-o conferință al cărei scop era acela de a reglementa situația creștinilor din Balcani. Rusia și puterile occidentale au cerut concesii insemnate. Diplomația romanească, la cererea principelui domnitor Carol I, cel care avea să devină din 1881 primul Rege al Romaniei, a incercat să obțină acordarea independenței pe cale diplomatică. Incă de pe vremea principelui Alexandru Ioan Cuza, vasalitatea Romaniei față de Imperiul Otoman devenise una simbolică, ce se rezuma, in principal, la plata unui tribut anual. Sub Carol I, Romania iși construise toate atributele care definesc un stat independent, inclusiv propria sa monedă, propriul său drapel, dreptul de a incheia convenții și tratate diplomatice, precum și dreptul de a fi reprezentată de consuli. Un plus important era reprezentat de faptul că principele domnitor, care fusese instruit in cele mai bune școli militare din lume din acea vreme, a reușit să formeze o armată bine instruită, cu armament modern și cu ofițeri capabili. Insă cum Imperiul Otoman era victorios pe campul de luptă, membrii Guvernului de la Constantinopole au tratat cu aroganță demersurile diplomatice ale Romaniei. Au promulgat o constituție a Imperiului Otoman care definea Romania drept provincie privilegiată pusă sub ascultarea sultanului. Creștinii balcanici au avut parte de un tratament și mai rău. In aceste condiții, Rusia a pregătit războiul impotriva Imperiului Otoman. Principele Carol I, provenit din familia germană Hohenzollern-Sigmaringen, a cerut sfatul unui vechi și influent prieten, cancelarul Germaniei, Bismarck. Acesta i-a spus că Romania riscă să devină teatru de război, in condițiile in care, din noiem-brie 1876, Rusia iși mobiliza și iși concentra armata in Basarabia de Nord, iar Imperiul Otoman iși concentra trupele pe linia Dunării. Cum Imperiul Otoman refuzase cererile romanești de acordare a independenței, cancelarul german Otto von Bismarck i-a spus principelui Carol I al Romaniei că trupele rusești vor intra oricum pe teritoriul Romaniei, dar că ar fi preferabil să o facă in temeiul unei convenții decat fără nici un fel de restricții.
Convenția de la Livadia In aceste condiții, Guvernul de la București a inceput tratativele cu Guvernul Imperial Rus de la Sankt Petersburg. Diplomații și generalii ruși priveau cu dispreț la armata romană, insă erau atrași de posibilitatea de a ajunge rapid pe linia Dunării și fără a trage un foc de armă. In cele din urmă, după negocieri anevoioase, a fost incheiată Convenția de la Livadia, din Crimeea. Guvernul roman se angaja să asigure libera trecere a trupelor rusești pe teritoriul său și să aibă față de acestea tratamentul rezervat „trupelor amice“. In schimb, Rusia recunoștea că Romania este independentă de facto, dar nu și de jure, se angaja să plătească toate cheltuielile ocazionate de trecerea trupelor rusești și promitea respectarea integrității teritoriale și a tuturor drepturilor Romaniei. In aceste condiții, Carol I a ordonat, in martie 1877, mobilizarea armatei romane. In aprilie 1877, trupele rusești au trecut Prutul. Artileria otomană a inceput să bombardeze satele de pe malul romanesc al Dunării, iar artileria romanească a răspuns. Astfel, a intervenit o stare de război intre Romania și Imperiul Otoman, ceea ce a dus la proclamarea independenței Romaniei la 10 mai 1877. Inițial, Dunărea a fost trecută doar de trupele rusești. In Bulgaria, insă, acestea s-au lovit de o puternică rezistență opusă de otomani. A apărut perspectiva unei infrangeri drastice pentru armata rusească. In acest context, in disperare de cauză, comandantul armatei rusești, Marele Duce Nicolae, a cerut ajutorul armatei romane, pe care il respinsese anterior. Armata romană a trecut Dunărea, sub conducerea lui Carol I, care a preluat sub comanda sa trupele de pe frontul de la Plevna. Intervenția armatei romane a fost decisivă. Bătălia de la Plevna, caștigată de trupele aliate de sub comanda lui Carol I, a schimbat cursul războiului. După această victorie, armata rusă a inaintat spre Constantinopole, iar armata romană spre vestul Peninsulei Balcanice. Imperiul Otoman a cerut pace.
Trădare rusească Rusia nu a acceptat, insă, participarea Romaniei la tratativele de pace, pe motiv că independența sa nu fusese recunoscută de Marile Puteri. Prin Tratatele de Pace de la San Stefano și Berlin, Rusia a incălcat Convenția de la Livadia. A ocupat cu forța cele trei județe din sudul Basarabiei. A oferit, insă, o compensație cu alte vechi teritorii romanești: Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea. Romania s-a pregătit din nou de război, de data aceasta impotriva Rusiei. Insă, la presiunea Marilor Puteri, in cele din urmă, Guvernul de la București a acceptat condițiile păcii, care, in plus, aducea și recunoașterea internațională a independenței Romaniei.
Trădarea rusească nu a rămas fără urmări. Regele Carol I a negociat aderarea Romaniei la Tripla Alianță formată de Germania, Austro-Ungaria și Italia. A construit linia de fortificații de pe linia dintre Carpații de Curbură și Dunăre și a inconjurat Bucureștiul cu un sistem de forturi menit să apere capitala Romaniei de armata rusească. Mai mult, in 1914, Carol I a cerut intrarea Romaniei in război de partea Puterilor Centrale pentru a recupera Basarabia și cu promisiunea că Austro-Ungaria va retroceda Bucovina Romaniei. Insă Consiliul de Coroană s-a opus, iar Carol I a murit de inimă rea.
Urmașul său la tron, Ferdinand I, a schimbat macazul politicii externe romanești și, in 1916, Romania intra in război alături de Antantă, implicit, alături de Rusia. Insă nici de această dată Rusia nu și-a ținut promisiunile, iar Romania s-a trezit singură pe Frontul de Est. Darzenia Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria și eroismul Armatei Regale Romane au salvat Romania, in ciuda noii trădări rusești. Astfel, in 1918, Romania iși recupera teritoriul ocupat de Puterile Centrale și obținea Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului.
[Only registered and activated users can see links. Click Here To Register...]
