Europa vasală, un articol interesant

Europa vasală

Traian Ungureanu

Citeste mai mult: adev.ro/nw3eta


In numele cui a jurat Jean-Claude Juncker vasalitate Rusiei la Passau? In numele cui a promis Preşedintele Comisiei Europene apropiere de Rusia şi dezrobire de diktatele Washington-ului?

Dacă Juncker s-a făcut preş de ceremonie pentru Putin in numele eroicei naţiuni luxemburgheze, aşa să fie! Conturile băncilor luxemburgheze vor crăpa de depuneri ruseşti. Gherţoi post-sovietici işi vor etala Rolex-urile şi modelele botoxate prin hoteluri de la cinci stele in sus. Va merita. Niciun tanc rusesc nu va parca in Luxembourg. Din lipsă de spaţiu şi de frica unui stat NATO cu o armată de pină la 800 de oameni. Dacă, insă, Juncker a decis, in numele Uniunii Europene, că adversarul e America şi nu Rusia, lucurile se schimbă. Nesimţirea şi aroganţa vin de petrecanie unei Europe care iese din istorie ruşinos şi se aşază cuminte in poala Rusiei. Nu cu totul, ci doar cu patrea ei ponosită şi decupabilă: cu Europa de Est. Căci Juncker a vorbit ştiind bine ce dă şi ce expune. Orgasmul european pro-rus nu va mişca o piatră in Vest, dar va scutura din temelii Estul. Mesajul lui Juncker e cea mai funestă propoziţie trimisă vreodată din Vest spre Est: ce nu se poate islamiza se poate rusifica. Va trebui să ţinem minte săptămina tristă care a inceput in Parlamentul European, la Srasbourg, cu discursurile suprarealiste ale cuplului Merkel-Hollande şi s-a incheiat la Passau cu remarcile decăzute ale lui Jumcker. O săptămină care a inceput toxic şi s-a incheiat cu o capitulare. In timpul discursului rostit de Hollande, am fost, pur şi simplu, incapabil să trec peste situaţie. Domnul care vorbea la Stasbourg de datoriile morale ale Estului a apărut la tribună in costum şi atit. Fără casca şi fără scuterul cu care a fost surpins de presa franceză in zori, la ieşirea dintr-un anumit hotel. In schimb, am ascultat absorbit intervenţiile doamnei Merkel. Şi am rămas cu două concluzii apăsătoare: Europa inaintează entuziast spre o calamitate şi are nevoie urgentă de dizidenţi. Doamna Merkel a ţinut să ne asigure că e ea insăşi esteuropeană. Poate de loc. Căci a fi esteuropean pină la capăt inseamnă să inţelegi ce a insemnat să trăieşti, ieri, sub ruşi şi, azi, in preajma lor. Fără asta, a fi esteuropean e o calitate exotică, egală cu sentimentul paraguayan al fiinţei, evocat de Cioran, intr-unul din rarele lui momentele de amabilitate umanitară. Doamna Merkel nu pricepe comportamentul Estului, dar e fluentă in materie de năravuri ruseşti. Iat-o, de pildă, vorbind degajat de Nord Stream, o mindreţe de conductă care străbate Baltica şi duce gaz din Rusia direct in Germania. Ţeava cu pricina are proprietatea minunată de a permite Rusiei să taie gazul Europei de Est fără să decupleze consumatorii germani. Ce are de spus guvernul german despre instalaţia care exportă gaz amestecat cu şanataj şi poate pune in ţarc Europa de Est? Doamna Merkel are de spus că proiectul a fost pus la punct de companii private iar guvernul german nu se poate amesteca in treburile lor. De unde bănuiala că pentru doamna Merkel şi Zidul Berlinului a fost un proiect agreat de mai multe companii de construcţii, fără amestec politic. A doua observaţie rostită la Starsbourg spune că doamna Merkel e intristată de evoluţia Estului. Dezamăgirea doamnei Merkel e provocată de un Est care a dat de libertate, dar refuză obligaţiile globalizării. In traducere: aţi scăpat de comunism şi acum vreţi să mincaţi doar prăjitură. In traducere şi mai exactă: aţi scăpat de comunism şi libertatea voastră e egală cu dreptul de a repara greşelile mele. Nimeni nu uită că, acum doar o lună, doamna Merkel a dat de veste in toate zările că aşteaptă oaspeţi oriciţi din lumea toată şi mai ales din Orientul Mijlociu. După care şi-a inştiinţat vecinii că trebuie să ii cazeze. Doamna Merkel a reuşit, de fapt, să ii insulte, mai intii, pe estgermani. Dacă ar privi la sondaje şi pe stradă, domana Merkel ar inţelege că est-germanii se fac la fel de vinovaţi de păcatele care au dezamăgit-o in cazul Romaniei, Slovaciei, Cehiei şi Ungariei. Credulitatea şi incapacitaea totală de a pricepe ce e şi ce vrea Rusia sint şocante. Nu! Funebre. Doamna Merkel va primi curind in ajutor citeva elemente suplimentare. In primul rind, sute de mii de noi refugiaţi care vor infunda ţevăria birocraţiei de stat germane, vor provoca o criză politică internă şi vor scurta cariera Cancelarului. Lumea bună europeană se amăgeşte cu teorii pe care le ia drept probă de subtilitatea analitică. Cea mai la modă spune că Rusia va fi in curind victima propriei supraexpuneri militare. Războiaele din Ucraina şi Siria vor impune costuri economice insuportabile, populaţia nu va mai răbda şi, de aici, revolta sau, cu o formula de temebelism dovedit, „primăvara rusă”. Susţinătorii acestei iluzii fac parte din grupul trist al liberalilor progresişti, ferm convinşi că violenţa şi cinismul vor părăsi lumea la rugămintea lor: „Mama, vreau să schimb lumea. Mă duc afară să desenez un graffiti!” Prima regulă care scapă acestor naivi agresivi e că Rusia nu intră in criză după criteriile de impas ale lumii occidentale. Pentru a intra in criză e nevoie de două lucruri: de cineva ajuns la capătul răbdărilor şi de altcineva care să-i spună că a ajuns la capătul răbdărilor. Presa rusă e demult in buzunarul lui Putin şi, de acolo, nu mai are grija altora. Revolta va avea loc doar cind ruşii vor indura mai mult decit pot indura. Cine aşteaptă aşa ceva ar face mai bine să se aşeze la coada pentru nemurire. Va fi servit mai repede. Un popor care s-a automutilat şi a făcut din sclavie un mod de existenţă natural va indura exact cit hotărăşte străpnirea că trebuie să indure. La care, pretenii noştri liberali vor răspunde argumentind că pină şi comunsimul rus a căzut. Pardon? La ultima verificare, comunismul era la locul lui in fiecare suflet rus şi onor KGB la Kremlin. Sigur, un comunism fără apetit dogmatic şi legat de mafia printr-o strinsă relaţie materialist-dialectică. In calitatea lor de vechi obsedaţi de schimbările climatice, liberalii progresişti ar trebui să ştie că primăvara rusă e un anotimp strict occidental. Dacă vor să priceapă lumea care ii va scufunda, aceiaşi liberali o pot citi, in sfirşit, pe Sveltlana Aleksievici, psiho-prozatoarea-jurnalistă din Belarus. In primul interviu ca laureată a Premiului Nobel, Aleksievici a vorbit de esenţa timpului, la 25 de ani de la căderea comunsimului. O epocă de infringere.

Citeste mai mult: adev.ro/nw3eta