Quote:
rofesorul Radu Gologan, coordonatorul elevilor care se intorc an de an cu medalii olimpice la matematică, explică problemele invăţămantului romanesc şi dă rezolvarea lor.
Romania ia, an de an, premii importante la olimpiadele internaţionale. Mai ales la cele mai dificile discipline – matematică, fizică, informatică. In acelaşi timp, Romania rămane ţara „Bacalaureatelor-dezastru“, un dezastru parcă tot mai profund de la un an la altul. In jur de jumătate dintre cei care indrăznesc să se inscrie la „examenul maturităţii“ nu trec de el. Ce e greşit in felul in care facem şcoală? Cu cateva zile inainte de inceputul celei de-a doua sesiuni de Bac din acest an, coordonator al lotului olimpic de matematică „de cand se ştie“, profesorul Radu Gologan incearcă să aducă puţină lumină in această chestiune dominată de umbre.
„Weekend Adevărul“: De caţi ani coordonaţi lotul de matematică?
Radu Gologan: Oficial, din 2001. Dar sunt implicat, cumva, de cand eram şi eu olimpic internaţional, la inceputul anilor ’70. Ca student m-am ocupat, de asemenea, de pregătirea copiilor olimpici. Şi după aceea, o perioadă lungă, pană prin ’80 şi ceva.
Deci, practic, toată viaţa...
Bine, n-am făcut numai asta. A fost o perioadă in care nu s-a putut. Cand am inceput la Institutul de Cercetări Matematice – faimosul, pe vremea aceea, INCREST –, a fost o dispută intre Zoia Ceauşescu şi ministrul de atunci al Invăţămantului, iar ministerul nu ne-a mai lăsat să participăm la olimpiade internaţionale. Dar asta a durat cel mult pană prin ’90, după care lucrurile s-au reluat... Am fost in diverse comisii, mergeam la olimpiada naţională, corectam... Iar cand s-au retras cei dinaintea mea, cu mare plăcere am acceptat această poziţie. O poziţie care imi place, dar din păcate (rade) foarte curand va trebui să o părăsesc. Dar sperăm că putem pregăti inlocuitori... Iar la Balcaniada de Matematică de anul acesta a fost un coleg mult mai tanăr, conferenţiar la Matematică, s-a descurcat excepţional...
Şcoli de excelenţă: „Vianu“ şi un liceu privat
Ce trebuie să facă un coordonator de lot in competiţii?
Partea cea mai grea este cea de corectură. Procedura este următoarea: tu, ca ţară participantă, stabileşti un punctaj de comun acord cu juriul şi il aplici pe lucrările participanţilor tăi. Partea cealaltă vine cu nişte specialişti matematicieni, li se spune coordonatori, şi iţi oferă sau nu acest punctaj. Deci este un fel de luptă: ei, să-ţi dea mai puţin, tu, să iei mai mult. Sigur, in situaţia in care un copil rezolvă perfect o problemă, nu e niciun fel de discuţie, ia direct 7 puncte (maximum de punctaj). Numai că asta nu se intamplă aşa de des. Important este, atunci, ca tu să ştii să arăţi că anumite soluţii parţiale duc la ceva. Şi atunci, cate probleme ai, dacă n-au făcut perfect (ceea ce se intamplă foarte des, jumătate din probleme nu sunt făcute complet), să ştii să demonstrezi că soluţiile respective sunt bune! Iţi trebuie multă matematică şi experienţă ca să poţi face lucrul acesta... Pe urmă, trebuie să ştii să influenţezi şi juriul, ca să dea nişte probleme care ar fi mai utile ţării tale... Asta ca să nu mai vorbim de pregătirea din intreg timpul anului, care, incet-incet, se transformă şi ea intr-un soi de birocraţie... Nu e chiar aşa de uşor să strangi bani, să strangi acte, să faci plăţi... Eu, incet-incet, am devenit un soi de administrator... Noroc că sunt destul de mulţi profesori care pot să ţină ore multe, eu am puţine ore la copii acum, pentru că mă ocup cu tot felul de pregătiri, de organizări, de reviste...
Cum se pregătesc olimpicii in mod obişnuit?
Copiii se pregătesc acasă, cu profesorii lor sau cu şcoala lor, dacă şcoala e una care se implică. In momentul de faţă există insă numai două şcoli in Romania care au programe de excelenţă pentru nivelul de olimpiadă internaţională: Liceul Internaţional de Informatică, un liceu privat care dă cei mai mulţi olimpici, pentru că e un fel de Real Madrid, strange jucătorii cei mai buni din ţară, şi Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“. Cei de la Liceul Internaţional de Informatică sunt, de asemenea, foarte buni la fizică.
Sunt cei din urmă un bun exemplu pentru ce ar trebui să fie o instituţie privată de invăţămant?
Da, dar nu ştiu dacă sunt cel mai bun exemplu. Din păcate, pregătirea foarte intensă, dar strict pe specialitate lasă găuri foarte mari in pregătirea generală. Şi asta se simte. Copiii aceia, mulţi dintre ei, au probleme cu alte materii, ceea ce nu e in regulă. Cand ai mulţi copii, iar şcoala doreşte cu tot dinadinsul să aibă succesele cele mai mari... Sigur, sunt caţiva care din familie şi din preocupări reuşesc să işi completeze cultura, dar cei mai mulţi, nu. In marea lor majoritate, fac numai matematică sau numai fizică... Diferenţa faţă de „Vianu“ se vede, in sensul că olimpicii la matematică sau fizică de la „Vianu“ iau note foarte mari la Bacalaureat, in timp ce copiii de la Liceul Internaţio*nal, nu. Sigur insă că greşeala este a sistemului, care nu se mai ocupă de aceşti copii. Generaţia mea, de pildă, a avut şansa acelor clase speciale care se formau la nivel de judeţ. Şi sigur că aveam cei mai buni profesori la matematică, dar aveam cei mai buni profesori şi la romană, şi la chimie, şi la istorie... Eu eram intr-o clasă specială de fizică şi ţin minte că toţi ne duceam mai devreme la şcoală, să povestim ce am mai citit. Era o atmosferă de cultură, ceea ce azi pur şi simplu nu mai există.
„Nu prea mai facem faţă“
La cate olimpiade internaţionale aţi participat?
La 11, ca profesor, şi la alte două, ca elev. Şi la incă una, ca organizator, cand a fost in Romania. Deci, in total, la 14. Dar sunt profesori din alte ţări, liderul Ungariei, de exemplu, a fost, cred, la vreo 30 de olimpiade.
De cate ori aţi revenit cu medalii?
De foarte multe ori. Poate că nu am luat de fiecare dată aurul, dar suntem ţara cu cele mai multe participări – 64, am fost prezenţi la toate ediţiile, noi suntem, de altfel, ţara care a organizat prima ediţie, din ’59-’60. Şi la fiecare ediţie am luat ceva medalii, aşa că noi avem vreo 80-90 de medalii de aur, cel puţin 150 de argint ş.a.m.d. Incă mai suntem pe primele locuri, dar in ultima vreme, ţările asiatice vin foarte tare din urmă. La ultima ediţie au luat toate medaliile de aur. Au un sistem de pregătire extrem de sportiv, şi formalizat, şi supravegheat la sange... Nu prea mai facem faţă, copiii noştri sunt totuşi europeni şi nu pot fi incarceraţi in nişte sisteme de pregătire foarte rigide. Dar dacă te uiţi la procentul de olimpici care au ajuns matematicieni importanţi in lume, raportat şi la populaţie, noi stăm cel mai bine. Mult mai puţini olimpici chinezi ajung matematicieni importanţi in universităţi mari. Asta spune, pe de o parte, că sistemul de pregătire foarte tehnic, ca la şah, ca la gimnastică, nu inseamnă neapărat MATEMATICĂ. Ci mai degrabă felul ăsta de a privi poezia din matematică ajută. Copiii noştri iubesc matematica efectiv, nu ca să fie prezenţi in competiţii. ;
Liceul Internaţional de Informatică, un liceu privat care dă cei mai mulţi olimpici, e un fel de Real Madrid: strange jucătorii cei mai buni din ţară.
Sursa si continuarea: 