Poezie, poezie...

E DUCI, COPILARIE

De Radu Pietreanu

Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil



Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă imi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai intorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vanzand-o pe dolari
Cu cat urcam in varstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini



Bunica și bunicul ce mă-nveleau cantand
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pămant
Și mai era și crangul, și-un rau și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, cand mama imi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zambea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omoram pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgariam pe brațe urcand in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecandu-ne umili
Te duci, copilărie, și devenim fragili

Offff .... ce vremuri , fara griji si fara probleme .

Astăzi chiar de m-aş intoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?