zildan
17-01-25, 02:43
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lega%C8%9Bie&action=edit&redlink=1) României Populare (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83) din Berna (https://ro.wikipedia.org/wiki/Berna), Elveția (https://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C8%9Bia), de un grup de emigranți (https://ro.wikipedia.org/wiki/Emigrant) români (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2n), care se opuneau regimului comunist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83). Evenimentul s-a petrecut între 14 (https://ro.wikipedia.org/wiki/14_februarie) – 16 februarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/16_februarie) 1955 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1955).
Istoric
Atacul a fost plănuit de Oliviu Beldeanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oliviu_Beldeanu), un sculptor născut în 1924 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1924) la Dej (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dej). La 15 ani, Beldeanu devenea membru al organizație de tineret Frunză Verde, [1] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-1) organizație asociată cu mișcarea fascistă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fascism) Garda de Fier (https://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_de_Fier). După al doilea război mondial (https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_doilea_r%C4%83zboi_mondial), Beldeanu s-a alăturat mișcării anticomuniste românești (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mi%C8%99carea_rom%C3%A2n%C4%83_de_rezisten%C8%9B%C4%83_anticomunist%C4%83&action=edit&redlink=1). În 1949 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1949) a reușit să fugă din țară prin Republica Populară Federativă Iugoslavia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Federativ%C4%83_Iugoslavia), pentru a se reîntoarce după numai câteva luni, după cum se spune, ca agent al UDBA (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=UDBA&action=edit&redlink=1) (serviciile iugoslvave de securitate).[2] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-2) În 1951 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1951), Beldeanu a ajuns în Italia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Italia). El avea să se stabilească mai târziu în Konstanz (https://ro.wikipedia.org/wiki/Konstanz), Germania de Vest (https://ro.wikipedia.org/wiki/Germania_de_Vest).
În 1954 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1954), Beldeanu a început să pregătească asaltul asupra legației României: el a călătorit de mai multe ori în Elveția, a făcut rost de armele și sculele de care considera că va avea nevoie și a organizat ședințe de antrenament cu ceilalți membri ai grupului, (Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină).
În dimineața zilei de 15 februarie 1955, grupul s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul șoferului legației, unde au găsit-o numai pe soția acestuia. După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă.[3] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-3)
Atașatul Miron, secretarul Sandru și "șoferul" Șețu s-au deplasat în după amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich (https://ro.wikipedia.org/wiki/Z%C3%BCrich) pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) cu trenul Arlberg-Express. Acești funcționari ai legației s-au întors la Berna la 15 februarie, orele 01:30. Șandru, Miron și Șețu au remis curierul diplomatic însărcinatului cu afaceri al RPR, Stoffel. Zece minute mai târziu, secretarul Șandru s-a reîntors la apartamentul său de la reprezentanța comercială a RPR (https://ro.wikipedia.org/wiki/RPR) (din Brunnadernstrasse), însoțit de "șoferul" Șețu, după care acesta a revenit apoi singur la sediul legației (Schlösslistrasse), pe la ora două dimineața. Atunci, "șoferul" Aurel Șețu, (presupus agent al Securității (https://ro.wikipedia.org/wiki/Securitate)) a fost somat de Stan Codrescu, de santinelă în acel moment împreună cu Ochiu; el nu a răspuns somației. Apoi, s-a reîntors spre mașina (Buick) parcată în curtea legației, moment în care Codrescu a deschis focul. Nu se știe din ce motive, rănitul a ajuns la spital numai șase ore mai târziu, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10. [4] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-4) După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire.
A fost anunțată poliția elvețiană, clădirea legației fiind încercuită, dar nu s-a declanșat nicio intervenție în forță. Grupul atacatorilor a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalități române precum Dinu Brătianu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Br%C4%83tianu). În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. [5] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-5) Restul grupului s-a predat a doua zi.
Apoi, poliția elvețiană a restituit imediat documentele furate. De aceea s-au născut zvonuri despre conținutul acestora. Agenția de presă "Globe Press" a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. Însă, după cum poliția din Berna a reușit să demonstreze, informațiile acelea au fost născocite de un refugiat cehoslovac.[6] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-6)
Motivele acțiunii
În conformitate cu afirmațiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenția autorităților din occident asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83), dar și asupra activităților de spionaj (https://ro.wikipedia.org/wiki/Spionaj) ale membrilor ambasadei române din Elveția.
Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier (https://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_de_Fier) și pe Horia Sima (https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Sima), dar și agențiile de informații ale statelor occidentale (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lumea_occidental%C4%83) pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităților elvețiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.
Unii istorici au sugerat că grupul a acționat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informații, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de parașutare a agenților români sub acoperire în țările din blocul răsăritean (https://ro.wikipedia.org/wiki/Blocul_r%C4%83s%C4%83ritean). [7] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-7)
Urmări
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d1/A_Setu_grave.jpeg/220px-A_Setu_grave.jpeg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:A_Setu_grave.jpeg)Mormântul lui Aurel Șețu Membrii grupului au fost judecați la Berna și au primit pedepse relativ ușoare: Oliviu Beldeanu, 4 ani de închisoare, Stan Codrescu (care a deschis focul asupra așa-zisului șofer Aurel Șețu întrucât acesta nu a vrut să se supună somației sale) și Ion Chirilă au primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai 1 an și patru luni.[8] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-dietat-8)
În România, au fost organizate proteste publice în mai multe orașe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Șețu, s-au ținut întâlniri comemorative.
Regimul comunist român nu a vrut să lase atacul asupra legației din Berna nepedepsit. După eliberarea din închisoare din 1957 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1957), Oliviu Beldeanu a fost ademenit în Berlinul Occidental (https://ro.wikipedia.org/wiki/Berlinul_Occidental), de unde a fost răpit de agenții ai STASI (https://ro.wikipedia.org/wiki/STASI) și ai Securității (https://ro.wikipedia.org/wiki/Securitate) și trimis în România. După o anchetă care a ținut aproape un an și un proces sumar la București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), Beldeanu a fost executat pe 18 februarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/18_februarie) 1960 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1960).
Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lega%C8%9Bie&action=edit&redlink=1) României Populare (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83) din Berna (https://ro.wikipedia.org/wiki/Berna), Elveția (https://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C8%9Bia), de un grup de emigranți (https://ro.wikipedia.org/wiki/Emigrant) români (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2n), care se opuneau regimului comunist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83). Evenimentul s-a petrecut între 14 (https://ro.wikipedia.org/wiki/14_februarie) – 16 februarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/16_februarie) 1955 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1955).
Istoric
Atacul a fost plănuit de Oliviu Beldeanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oliviu_Beldeanu), un sculptor născut în 1924 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1924) la Dej (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dej). La 15 ani, Beldeanu devenea membru al organizație de tineret Frunză Verde, [1] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-1) organizație asociată cu mișcarea fascistă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fascism) Garda de Fier (https://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_de_Fier). După al doilea război mondial (https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_doilea_r%C4%83zboi_mondial), Beldeanu s-a alăturat mișcării anticomuniste românești (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mi%C8%99carea_rom%C3%A2n%C4%83_de_rezisten%C8%9B%C4%83_anticomunist%C4%83&action=edit&redlink=1). În 1949 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1949) a reușit să fugă din țară prin Republica Populară Federativă Iugoslavia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Federativ%C4%83_Iugoslavia), pentru a se reîntoarce după numai câteva luni, după cum se spune, ca agent al UDBA (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=UDBA&action=edit&redlink=1) (serviciile iugoslvave de securitate).[2] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-2) În 1951 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1951), Beldeanu a ajuns în Italia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Italia). El avea să se stabilească mai târziu în Konstanz (https://ro.wikipedia.org/wiki/Konstanz), Germania de Vest (https://ro.wikipedia.org/wiki/Germania_de_Vest).
În 1954 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1954), Beldeanu a început să pregătească asaltul asupra legației României: el a călătorit de mai multe ori în Elveția, a făcut rost de armele și sculele de care considera că va avea nevoie și a organizat ședințe de antrenament cu ceilalți membri ai grupului, (Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină).
În dimineața zilei de 15 februarie 1955, grupul s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul șoferului legației, unde au găsit-o numai pe soția acestuia. După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă.[3] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-3)
Atașatul Miron, secretarul Sandru și "șoferul" Șețu s-au deplasat în după amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich (https://ro.wikipedia.org/wiki/Z%C3%BCrich) pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) cu trenul Arlberg-Express. Acești funcționari ai legației s-au întors la Berna la 15 februarie, orele 01:30. Șandru, Miron și Șețu au remis curierul diplomatic însărcinatului cu afaceri al RPR, Stoffel. Zece minute mai târziu, secretarul Șandru s-a reîntors la apartamentul său de la reprezentanța comercială a RPR (https://ro.wikipedia.org/wiki/RPR) (din Brunnadernstrasse), însoțit de "șoferul" Șețu, după care acesta a revenit apoi singur la sediul legației (Schlösslistrasse), pe la ora două dimineața. Atunci, "șoferul" Aurel Șețu, (presupus agent al Securității (https://ro.wikipedia.org/wiki/Securitate)) a fost somat de Stan Codrescu, de santinelă în acel moment împreună cu Ochiu; el nu a răspuns somației. Apoi, s-a reîntors spre mașina (Buick) parcată în curtea legației, moment în care Codrescu a deschis focul. Nu se știe din ce motive, rănitul a ajuns la spital numai șase ore mai târziu, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10. [4] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-4) După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire.
A fost anunțată poliția elvețiană, clădirea legației fiind încercuită, dar nu s-a declanșat nicio intervenție în forță. Grupul atacatorilor a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalități române precum Dinu Brătianu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Br%C4%83tianu). În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. [5] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-5) Restul grupului s-a predat a doua zi.
Apoi, poliția elvețiană a restituit imediat documentele furate. De aceea s-au născut zvonuri despre conținutul acestora. Agenția de presă "Globe Press" a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. Însă, după cum poliția din Berna a reușit să demonstreze, informațiile acelea au fost născocite de un refugiat cehoslovac.[6] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-6)
Motivele acțiunii
În conformitate cu afirmațiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenția autorităților din occident asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83), dar și asupra activităților de spionaj (https://ro.wikipedia.org/wiki/Spionaj) ale membrilor ambasadei române din Elveția.
Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier (https://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_de_Fier) și pe Horia Sima (https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Sima), dar și agențiile de informații ale statelor occidentale (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lumea_occidental%C4%83) pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităților elvețiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.
Unii istorici au sugerat că grupul a acționat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informații, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de parașutare a agenților români sub acoperire în țările din blocul răsăritean (https://ro.wikipedia.org/wiki/Blocul_r%C4%83s%C4%83ritean). [7] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-7)
Urmări
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d1/A_Setu_grave.jpeg/220px-A_Setu_grave.jpeg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:A_Setu_grave.jpeg)Mormântul lui Aurel Șețu Membrii grupului au fost judecați la Berna și au primit pedepse relativ ușoare: Oliviu Beldeanu, 4 ani de închisoare, Stan Codrescu (care a deschis focul asupra așa-zisului șofer Aurel Șețu întrucât acesta nu a vrut să se supună somației sale) și Ion Chirilă au primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai 1 an și patru luni.[8] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_de_la_Berna#cite_note-dietat-8)
În România, au fost organizate proteste publice în mai multe orașe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Șețu, s-au ținut întâlniri comemorative.
Regimul comunist român nu a vrut să lase atacul asupra legației din Berna nepedepsit. După eliberarea din închisoare din 1957 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1957), Oliviu Beldeanu a fost ademenit în Berlinul Occidental (https://ro.wikipedia.org/wiki/Berlinul_Occidental), de unde a fost răpit de agenții ai STASI (https://ro.wikipedia.org/wiki/STASI) și ai Securității (https://ro.wikipedia.org/wiki/Securitate) și trimis în România. După o anchetă care a ținut aproape un an și un proces sumar la București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), Beldeanu a fost executat pe 18 februarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/18_februarie) 1960 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1960).