Log in

View Full Version : Uniunea Europeană face apel la Netflix să nu mai emită în HD



zildan
19-03-20, 19:11
Uniunea Europeană face apel la Netflix să nu mai emită în HD, avertizând că, altfel, internetul ar putea colapsa ca urmare a numărului uriaș de oameni care se uită la filme, fiind izolați în casă din cauza coronavirusului.

Uniunea Europeană face apel la Netflix și la celelalte platforme de streaming să renunțe la transmiterea filmelor în high definition (HD), atrăgând atenția că internetul ar putea colapsa ca urmare a presiunii uriașe cauzate de consumul fără precedent din partea persoanelor care stau acasă în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit CNN.

În acest context, Comisia Europeană a transmis joi un comunicat de presă prin intermediul căruia face apel la serviciile de streaming, operatori și utilizatori pentru a preveni congestionarea rețelei și discută problema cu autoritățile europene de reglementare

”Pentru a preveni congestionarea și pentru a asigura accesul la internet, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a făcut apel la responsabilitatea serviciilor de streaming, a operatorilor și a utilizatorilor. Se recomandă ca platformele de streaming să ofere mai degrabă o calitate standard a transmisiei și să coopereze cu operatorii de telecomunicații. Aceștia din urmă ar trebui să ia măsuri preventive și de atenuare, încurajând utilizatorii să aplice setări care reduc consumul de date, inclusiv utilizarea rețelei Wi-Fi sau reducerea rezoluției pentru conținut”, se arată în comunicatul Comisiei.

Potrivit sursei citate, Thierry Breton a avut miercuri o convorbire telefonică pe acest subiect cu directorul general al furnizorului în flux continuu (streaming) Netflix, Reed Hastings.

„Europa și întreaga lume se confruntă cu o situație fără precedent. Guvernele au luat măsuri de reducere a interacțiunilor sociale pentru a limita răspândirea COVID-19 și pentru a încuraja munca la distanță și învățământul online. Platformele de streaming, operatorii de telecomunicații și utilizatorii, avem cu toții responsabilitatea comună de a lua măsuri pentru a asigura buna funcționare a internetului în timp ce încercăm să împiedicăm răspândirea virusului”, a spus ulterior Breton.

Comisia subliniază că operatorii din UE indică faptul că există o creștere a cererii de conectivitate.


sursa si continuarea (https://www.g4media.ro/uniunea-europeana-face-apel-la-netflix-sa-nu-mai-emita-in-hd-avertizand-ca-altfel-internetul-ar-putea-colapsa-ca-urmare-a-numarului-urias-de-oameni-care-se-uita-la-filme-fiind-izolati-in-casa-din.html)

mirel
19-03-20, 20:14
offtopic: ....acum îmi explic de ce ne-a mers noua rau forumul! ... :beer:

zildan
20-03-20, 00:42
Treceti pe HEVC, aveti loc pe servere si se face trafic mult mai mic! :)

MihaiP
20-03-20, 14:39
Nu ! ca n-are toata lumea x televizoare 4K ca tine !!! :)
Merge bine Netflix si pe smarturile FHD ... io n'am decat 3 !

laleauaneagra
20-03-20, 16:35
Youtube face la fel.......BITTORENT la fel......provideri de telefonie fixa si mobila la fel.

FAZA 1 ......reducerea calitati
FAZA 2 ......reducerea pachetelor
FAZA 3 ....blocarea internet pe motiv trafica prea mare :)

Interesant acest joc psihologic...corona...

Astept finalul pandemiei.....de abia atunci devine interesant

horatyu
20-03-20, 22:21
Ne testează acum răbdarea, dar dacă nu mai avem net o să fie un mare haos. Suntem tot mai dependenți de internet: cumpărături, plăți, filme, știri... etc

laleauaneagra
21-03-20, 15:24
O alta faza interesanta....pusa deja in aplicare....urmarirea telefonului prin GPS...motiv?sa vada daca iesi din casa :)