zildan
16-11-11, 01:55
Sărăcuţul, şi-a luat bilet!", avea să mă compătimească o femeie pentru că mi-am luat bilet Bucureşti-Olteniţa cu 10,6 lei, in loc să dau 2 lei la controlor - "naş", in terminologia navetiştilor.
TRENUL RECORDURILOR
O garnitură care transportă zilnic mii de călători aduce in contul CFR doar cateva zeci de lei. Pe linia aceasta, controlorul e cel mai fericit dintre pămanteni
Sursa: CODRIN PRISECARU
1
La scurt timp după urcarea in tren, am inţeles de ce, dis-de-dimineaţă, casieriţa din gara Bucureşti Obor s-a uitat mirată la mine atunci cand am cerut bilet spre Olteniţa. Pe langă regretabila apariţie la casierie, doar un inadaptat cere astfel un bilet la un personal: "Un bilet la trenul de 7.13". Şi asta pentru că trenul pleacă atunci cand vrea el, nu cand e scris pe bilet. Au fost zile in care a plecat la 07.30 sau la 8.00. Intarzierea asta e şi prilej de glume intre călători. Nu neapărat bune, dar uneori razi şi la o glumă proastă. Oricum, rasul te incălzeşte.
Apocalipsa de zi cu zi
Intr-o dimineaţă, un călător supărat că locomotiva stă in triaj cu farurile aprinse, dar nu mişcă vagoanele spre peron, a dat o glumă care, prin viu grai, s-a transformat intr-un laitmotiv al cursei Bucureşti-Olteniţa: "Bă, vaca aia se uită cu ochii beliţi la noi, dar nu vrea a dracu’ să se mişte. Ia hai să-i aruncăm un braţ de fan, să vezi cum vine!". Şi omul a jumulit un mănunchi de iarbă, crescută in terenul fertil din crăpăturile din peron, şi l-a aruncat intre şine. "Vaca" s-a urnit in cele din urmă din loc şi a venit spre locul unde iarba o aştepta.
In trenul acesta, in dimineaţa zilei de 11.11.2011, m-am urcat cu bilet. Pană la Olteniţa aveam de mers 76 de kilometri. O oră, cel mult, mi-am zis. Pe bilet scria insă altceva: trenul pleacă la 7.13 şi ajunge la 10.19. In medie, personalul acesta merge cu 25 de kilometri pe oră.
Cand urc, trenul e bocnă. Fuioare de aburi ies din gurile călătorilor, care au cate o injurătură pentru fiecare minut de intarziere. Banchetele maro din compartimente, din vinilin, primesc frigul in ele şi parcă il sporesc.
Unii işi caută căldura intr-o sticlă mică, pe care o scot din buzunarul şubelor umede. Beau cu ochii la bulele care se formează, apoi, cand sticla nu mai e la gură, strang tare din pleoape şi riduri lungi şi adanci răsar la colţurile ochilor. Tema zilei: apocalipsa. Prea mulţi de "1" in data aceasta.
Rău cu frig, dar mai rău fără frig
E un frig pe care il urăsc, insă, culmea, aveam să-l regret. Pe măsură ce se incălzeşte, mirosurile ţaşnesc de prin toate colţurile. După provenienţă, sunt două categorii. Unele sunt perene, mirosuri care au intrat in banchetele şi in podelele acestor trenuri. Miroase a dezinfectant ieftin, care se bate asiduu pentru supremaţie cu izul de urină ce inaintează viteaz dinspre băi. Banchetele trimit spre nas un miros identic cu cel de haină imbacsită cu fum de ţigară.
Apoi, e plaja nesfarşită de mirosuri aduse de om. Luate separat, sunt mirosuri plăcute şi neplăcute. Impreună, insă, e ca la aritmetică: cand inmulţeşti un număr negativ cu unul pozitiv, rezultatul e mereu negativ.
SOSEŞTE IN STAŢIE LA LINIA 3
"Trenul cu cei mai mulţi fini", intr-o Romanie cu reguli inverse
Trenul s-a urnit intre timp, iar, prin compartimente, oamenii işi pregătesc culcuşul. Banchetele vechi se curbează sub greutatea corpurilor tolănite.
Compartimentul fără fir
Cand cineva se mişcă, se zguduie şi bancheta din compartimentul vecin. Unul mai slab de inger ar crede că nu e glumă cu apocalipsa aia. Un angajat CFR, suit in tren la adăpostul gratuităţii oferite de legitimaţie, explică de ce trenul face 76 de kilometri in trei ore: "Oamenii nu-şi cumpără bilete, pe ei (n.r. cei de la căile ferate) ii doare-n cur".
Un paznic care lucrează la un depozit de pateuri abandonează o coadă de coasă pe coridor şi dă să intre in compartiment. Totuşi, acceptă bucuros să-şi descrie oraşul. Explicaţia lui justifică oarecum de ce lumea nu-şi ia bilet, alegand să accepte calea celor trei ore: "Acolo, nu mai e nimic. Fabrica de zahăr s-a dus, şantierul naval la fel, conservele nu mai sunt. Acum, asta e Romania: paznici şi croitorese".
Trenul trece pe langă Dragonul Roşu. Omuleţi cu cărucioare gonesc in toate direcţiile in căutarea celor mai ieftine mărfuri. In "Dragon" se invart bani grei, insă in jur e o sărăcie apăsătoare: case din resturi de BCA-uri, acoperite cu table ruginite, aşezate alandala. Haine rupte, in horă, la uscat pe o sarmă.
Fumatul, interzis numai pentru cei cu bilet
Alte haine, murdare, zac aruncate la marginea căii ferate. Trenul pare doar o continuare a acestui peisaj. Pe coridor, un nene la vreo 50 de ani, care a aburit geamul din faţa sa tuşind măgăreşte, işi pregăteşte banii de naş. "Ăsta-i trenul cu cei mai mulţi fini", spune el, după care urmează o lungă pauză in care işi savurează zgomotos gluma. Se ineacă, dar continuă să vorbească: "Ii dau 3 galbeni. 15.000. Păi maine nu mai am bani de ţigări". Asta ii aminteşte să mai ardă o ţigară. Pe biletul meu, scrie mare: "Fumatul interzis". Insă el nu are de unde să ştie, pe monedele sale nu scrie asta. In răcoarea din tren, vezi fumul gros cum se indreaptă, alene, spre o uşă care nu vrea să se inchidă.
Femeile şi copiii au loc pe hol
Deodată, uşa se deschide larg, insă trenul nu a oprit incă in gara Titan. Oamenii năvălesc in tren şi unul ocupă cate 3-4 locuri in compartiment. Cei care aşteaptă trenul la peron fie nu găsesc locuri, fie se aleg cu cele mai proaste. Bătranii şi femeile stau pe coridor, intr-un tren care circulă parcă printr-o Romanie cu reguli inverse.
Citiţi mai mult: Drumul spre oraşul lui Iliescu: un singur bilet in trenul in care se dă rest la şpagă - Exclusiv EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/drumul-spre-orasul-lui-iliescu-un-singur-bilet-in-trenul-in-care-se-da-rest-la-spaga-954010.html#ixzz1dokCPjtZ
EVZ.ro
http://www.youtube.com/watch?v=HncM-leOPd8&feature=player_embedded
TRENUL RECORDURILOR
O garnitură care transportă zilnic mii de călători aduce in contul CFR doar cateva zeci de lei. Pe linia aceasta, controlorul e cel mai fericit dintre pămanteni
Sursa: CODRIN PRISECARU
1
La scurt timp după urcarea in tren, am inţeles de ce, dis-de-dimineaţă, casieriţa din gara Bucureşti Obor s-a uitat mirată la mine atunci cand am cerut bilet spre Olteniţa. Pe langă regretabila apariţie la casierie, doar un inadaptat cere astfel un bilet la un personal: "Un bilet la trenul de 7.13". Şi asta pentru că trenul pleacă atunci cand vrea el, nu cand e scris pe bilet. Au fost zile in care a plecat la 07.30 sau la 8.00. Intarzierea asta e şi prilej de glume intre călători. Nu neapărat bune, dar uneori razi şi la o glumă proastă. Oricum, rasul te incălzeşte.
Apocalipsa de zi cu zi
Intr-o dimineaţă, un călător supărat că locomotiva stă in triaj cu farurile aprinse, dar nu mişcă vagoanele spre peron, a dat o glumă care, prin viu grai, s-a transformat intr-un laitmotiv al cursei Bucureşti-Olteniţa: "Bă, vaca aia se uită cu ochii beliţi la noi, dar nu vrea a dracu’ să se mişte. Ia hai să-i aruncăm un braţ de fan, să vezi cum vine!". Şi omul a jumulit un mănunchi de iarbă, crescută in terenul fertil din crăpăturile din peron, şi l-a aruncat intre şine. "Vaca" s-a urnit in cele din urmă din loc şi a venit spre locul unde iarba o aştepta.
In trenul acesta, in dimineaţa zilei de 11.11.2011, m-am urcat cu bilet. Pană la Olteniţa aveam de mers 76 de kilometri. O oră, cel mult, mi-am zis. Pe bilet scria insă altceva: trenul pleacă la 7.13 şi ajunge la 10.19. In medie, personalul acesta merge cu 25 de kilometri pe oră.
Cand urc, trenul e bocnă. Fuioare de aburi ies din gurile călătorilor, care au cate o injurătură pentru fiecare minut de intarziere. Banchetele maro din compartimente, din vinilin, primesc frigul in ele şi parcă il sporesc.
Unii işi caută căldura intr-o sticlă mică, pe care o scot din buzunarul şubelor umede. Beau cu ochii la bulele care se formează, apoi, cand sticla nu mai e la gură, strang tare din pleoape şi riduri lungi şi adanci răsar la colţurile ochilor. Tema zilei: apocalipsa. Prea mulţi de "1" in data aceasta.
Rău cu frig, dar mai rău fără frig
E un frig pe care il urăsc, insă, culmea, aveam să-l regret. Pe măsură ce se incălzeşte, mirosurile ţaşnesc de prin toate colţurile. După provenienţă, sunt două categorii. Unele sunt perene, mirosuri care au intrat in banchetele şi in podelele acestor trenuri. Miroase a dezinfectant ieftin, care se bate asiduu pentru supremaţie cu izul de urină ce inaintează viteaz dinspre băi. Banchetele trimit spre nas un miros identic cu cel de haină imbacsită cu fum de ţigară.
Apoi, e plaja nesfarşită de mirosuri aduse de om. Luate separat, sunt mirosuri plăcute şi neplăcute. Impreună, insă, e ca la aritmetică: cand inmulţeşti un număr negativ cu unul pozitiv, rezultatul e mereu negativ.
SOSEŞTE IN STAŢIE LA LINIA 3
"Trenul cu cei mai mulţi fini", intr-o Romanie cu reguli inverse
Trenul s-a urnit intre timp, iar, prin compartimente, oamenii işi pregătesc culcuşul. Banchetele vechi se curbează sub greutatea corpurilor tolănite.
Compartimentul fără fir
Cand cineva se mişcă, se zguduie şi bancheta din compartimentul vecin. Unul mai slab de inger ar crede că nu e glumă cu apocalipsa aia. Un angajat CFR, suit in tren la adăpostul gratuităţii oferite de legitimaţie, explică de ce trenul face 76 de kilometri in trei ore: "Oamenii nu-şi cumpără bilete, pe ei (n.r. cei de la căile ferate) ii doare-n cur".
Un paznic care lucrează la un depozit de pateuri abandonează o coadă de coasă pe coridor şi dă să intre in compartiment. Totuşi, acceptă bucuros să-şi descrie oraşul. Explicaţia lui justifică oarecum de ce lumea nu-şi ia bilet, alegand să accepte calea celor trei ore: "Acolo, nu mai e nimic. Fabrica de zahăr s-a dus, şantierul naval la fel, conservele nu mai sunt. Acum, asta e Romania: paznici şi croitorese".
Trenul trece pe langă Dragonul Roşu. Omuleţi cu cărucioare gonesc in toate direcţiile in căutarea celor mai ieftine mărfuri. In "Dragon" se invart bani grei, insă in jur e o sărăcie apăsătoare: case din resturi de BCA-uri, acoperite cu table ruginite, aşezate alandala. Haine rupte, in horă, la uscat pe o sarmă.
Fumatul, interzis numai pentru cei cu bilet
Alte haine, murdare, zac aruncate la marginea căii ferate. Trenul pare doar o continuare a acestui peisaj. Pe coridor, un nene la vreo 50 de ani, care a aburit geamul din faţa sa tuşind măgăreşte, işi pregăteşte banii de naş. "Ăsta-i trenul cu cei mai mulţi fini", spune el, după care urmează o lungă pauză in care işi savurează zgomotos gluma. Se ineacă, dar continuă să vorbească: "Ii dau 3 galbeni. 15.000. Păi maine nu mai am bani de ţigări". Asta ii aminteşte să mai ardă o ţigară. Pe biletul meu, scrie mare: "Fumatul interzis". Insă el nu are de unde să ştie, pe monedele sale nu scrie asta. In răcoarea din tren, vezi fumul gros cum se indreaptă, alene, spre o uşă care nu vrea să se inchidă.
Femeile şi copiii au loc pe hol
Deodată, uşa se deschide larg, insă trenul nu a oprit incă in gara Titan. Oamenii năvălesc in tren şi unul ocupă cate 3-4 locuri in compartiment. Cei care aşteaptă trenul la peron fie nu găsesc locuri, fie se aleg cu cele mai proaste. Bătranii şi femeile stau pe coridor, intr-un tren care circulă parcă printr-o Romanie cu reguli inverse.
Citiţi mai mult: Drumul spre oraşul lui Iliescu: un singur bilet in trenul in care se dă rest la şpagă - Exclusiv EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/drumul-spre-orasul-lui-iliescu-un-singur-bilet-in-trenul-in-care-se-da-rest-la-spaga-954010.html#ixzz1dokCPjtZ
EVZ.ro
http://www.youtube.com/watch?v=HncM-leOPd8&feature=player_embedded