View Full Version : Al doilea pamant a fost descoperit!
A fost descoperit al doilea Pămant!
Astronomii spun că au reperat pentru prima data o planetă perfect locuibilă, in zona denumita de cercetatori "Goldilocks". Planeta nu e nici prea calda si nici prea rece, nu este nici prea departe si nici prea aproape de soarele ei, cu o suprafaţă medie, gravitate şi atmosferă numai buna. Este perfecta pentru sustinerea vietii. De asemenea, temperatura este perfecta pentru existenta apei in stare lichida, explică cercetătorii, a căror descoperire incredibilă apare in cea mai recentă ediţie a Astrophysical Journal.
"Descoperirea noastră oferă un exemplu extrem de convingător de planetă locuibilă", spune Steven Vogt, profesor de astronomie şi astrofizică la Universitatea California din Santa Cruz, unul dintre cercetători. "Faptul că am putut detecta această planetă, atat de aproape de sistemul nostru solar, indică faptul că pot exista multe astfel de planete", adaugă el intr-un comunicat.
Planeta se află la circa 20 de ani lumină de Terra si potrivit cercetatorilor, ne-ar mai trebui cateva generatii s-o vedem de aproape. Potrivit acestora, distanta de 20 de ani lumina, in cadrul universului nostru este atat de mica, incat se poate considera ca planeta, numita de cercetatori (neoficial) dupa sotia lui Vogt "Zarmina", este chiar usa`n usa cu Pamantul, ca doi vecini de palier.
Zarmina graviteaza in jurul unei stele numita Gliese 581. Steaua este un Soare pitic, cu aproximativ o treime din puterea Soarelui nostru. Din acest motiv, Gliese 581 nu poate fi văzuta fără un telescop de pe Pamant, deşi este in constelaţia Libra, a spus Vogt. Dar daca ne-am afla pe Zarmina, am putea sa vedem cu usurinta Soarele nostru, cu ochiul liber.
De asemenea, Soarele Zarminei va continua sa arda mult mai mult decat al nostru, marind si mai mult sansele de existenta si dezvoltare a vietii pe planeta nou descoperita.
Mai multe informatii, AICI (http://news.yahoo.com/s/ap/20100929/ap_on_sc/us_sci_new_earths)
http://www.jurnalul.ro/stire-observator/a-fost-descoperit-al-doilea-pamant-555902.html
Buna vestea... in caz de ceva, generatiile urmatoare au unde se refugia sau extinde. :D
...si vor ajunge la ea in.......
.......in 20 de ani lumina, adica niciodata !
Deci speranta a murit din start. :sorry:
Colonizarea ei este posibila, cu tehnologia de sustinere a catorva generatii cat dureaza calatoria pana acolo la viteze mult subluminice. Nu trebuie decat voluntari si finantare. Mai ramane pregatirea pentru ce e mai rau: cazul in care planeta e deja locuita de fiinte inteligente nedispuse sa adopte fiinte inteligente straine de planeta lor si/sau pe planeta exista organisme microscopice (virusi, bacterii, microbi) impotriva carora sistemul nostru imunitar este mai mult decat sigur incapabil sa lupte.
Te-ai uitat la prea multe sf-uri! :)
20 de ani fie ei si la viteza luminii .... eu nu mai am treaba cu chestia asta.Speranta de viata e cam nasoala ca sa mai ajung pana acolo chiar daca pornesc maine.:clap:
Ceea ce parea imposibil si poate nu era nici la nivel de SF,nu mai departe decat acum 100 ani , acum e posbil in multe domenii.
Asa ca eu cred ca se va putea calatorii cu viteze mult mai mari, sau alte metode intr-un timp mai mult sau mai putin indepartat. Nici nu trebuie sa prindem noi vremurile alea. Daca nu distrugem pamantul, poate au sanse generatiile viitoare.:horse:
Bravo Einstein! Ai reacționat ca Papa cand i-a spus Galileo Galilei că Pamintul se invirte in jurul Soarelui. Sau ca băiatul ăla din cartier care zice orice numai să facă fetele sa ridă.
Nu uita că Jules Verne a descris racheta, pură ficțiune pe vremea lui, dar care s-a materializat.
Insuși Arthur C. Clarke a propus sistemul de sateliți geostaționari pe vremea cind așa ceva nu exista. Știi ce s-ar fi intimplat dacă tu ai fi avut pe vremea aceea puterea de decizie și in ignoranța ta ai fi ris de el că s-a desprins de lumea reală de la atita scris de SF? Acest forum nu ar mai fi existat.
Așa că nu lua in deridere rolul SFului in dezvoltarea umanității. In fond totul ține de imaginație.
Ia citește puțin pe aici:
http://www.goldilocksmission.com/
http://en.wikipedia.org/wiki/Astrobiology
http://en.wikipedia.org/wiki/Space_colonization
Posibilitatea existentei vietii pe alte planete ridica multe semne de intrebare si aduce cu ea un intreg arsenal de probleme cand vine vorba de colonizarea lor.
Pai ce a scris el nu e SF,doar ca noi ne-am suparat ca ne-a spulberat visele sa ajungem pe planeta mult visata.:)
Bafta generatiilor urmatoare,va fi foarte greu de ajuns pana acolo.
dic_star79
30-09-10, 23:23
Noi mai avem 20 de ani lumina pana cand ajungem sa scapam de guvern si de baselu....
cu baselu comandant trimitem rachete si pe soare ca deh noi suntem şmecheri si le trimitem noaptea :clap:
oricum este o descoperire fantastica dar este un pic cam sf si va trece ceva vreme pana vom avea tehnologia necesara transportului intergalactic :oops:
Ma duc sa mai beau 2 beri si ma teleportez pe noua planeta sa vad daca prind ASTRA 2D :)
Tehnologia avanseaza si in viitor sigur o sa se gaseasca un sistem mai rapid de navigare prin galaxii
Daca mai pui inca 2 beri peste, o sa vezi ca (virgula) colonistii iti da si linie la schimb pentru Astra ....3D.
(pentru suport accesezi hmm://www.sateliti-singur-pe-zarmina.info)
:oops::tv:
ca tot tine de SF, peste 20 de ani lumina o sa vezi finale de CL numai cu echipe RO, cu conditia sa le iei si pe ele acolo.
Multa bafta acolo, si nu uita sa iti iei de mancare!!!
p.s. se pare ca zicala : " cu capul in nori" devine un mit, de actualitae e: "cu capul in galaxii"
Intrebare de baraj pentru adeptii SF:
Ce se intampla daca mergi cu "Enterprise" din Star Trek, cu viteza luminii si aprinzi farurile?
:D
frana de motor?
**stai ca sunt in dilema, faza mica sau faza mare?
---------- Post added at 10:27 ---------- Previous post was at 10:01 ----------
uite l-am sunat pe Picard si mi-a zis ca degeaba aprinzi lumina la viteza asta.
apropo el e deja acolo pe Zarmina.
ura !
vand doritorilor parcele 500-1000 mp pentru constructie, toate utilitatile, ieftin, ultimele parcele ! :)
technomate
01-10-10, 14:47
Am local Zarmina Dth .astept oferte :)
Dau la schimb Planeta Maimutelor TV.Nici nu e greu de gasit mai ales daca te-ai nascut intr-o anumita tara de pe Pamant.:)
Eu is curios care e pozitia bisericii in cazul in care se va dovedi ca pe acea planeta exista viata , :) .
cred ca ar desfiinta in mare parte tot cea ce se spune in Biblie
Oare au si aia dumnezeul lor :gathering:
dic_star79
02-10-10, 20:56
Sigur ca au si ei, asa cum are fiecare religie de pe TERRA!
noi nu putem vorbi cu animalele si alte vietuitoare de pe pamant ( sau ma rog putem vorbi dar ele nu ne inteleg exact si noi nu le intelegem exact pe ele , doar deducem ca vor de mancare sau sa faca un anumit lucru) oare cum ne intelegem cu extraterestri daca o sa ii intalnim vreodata:comp:
eu cred ca mai bine decat cu cei ce ne conduc,chiar daca acestia(extrarerestii) ar fi la faza moleculara. :)
@horatiu; completare: noi nu ne intelegem intre noi cateodata,chiar daca vorbim aceeasi limba.
---------- Post added at 13:11 ---------- Previous post was at 12:59 ----------
sa presupunem ca intr-o dimineata( sa nu zic seara) te trezesti cu unul din astahttp://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQLVgmklkqOh50xy79gHYlAtrc_VNBNd2Rw42qggS7F6LeSQ6c&t=1&usg=__UcNa2MjKRlxCco5TRu81CTi-c_Y= (http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://1.bp.blogspot.com/_MSX1iRymcBI/SaFpWn9DOdI/AAAAAAAAJ_Q/tKcYHW5Izj0/s400/alien%252520model.jpg&imgrefurl=http://allans-perspective.blogspot.com/2009/02/difference-between-black-man-and-nigger.html&usg=__1zA4ybegxhAVpaug4isFv9jecHk=&h=362&w=319&sz=41&hl=ro&start=0&sig2=pconipUN_6knEOEgI33LXA&zoom=1&tbnid=CA8cU3KU1rGxeM:&tbnh=168&tbnw=155&ei=ZkLRTK3FGI6Eswatn-mGCw&prev=/images%3Fq%3Dalien%26um%3D1%26hl%3Dro%26lr%3Dlang_ro%26biw%3D1776%26bih%3D894%26tbs%3Disch:1,lr:lang _1ro&um=1&itbs=1&iact=hc&vpx=1333&vpy=112&dur=18&hovh=239&hovw=211&tx=126&ty=145&oei=ZkLRTK3FGI6Eswatn-mGCw&esq=1&page=1&ndsp=36&ved=1t:429,r:7,s:0)la usa.
Ce dialog crezi ca tii cu el?
cred ca devii campion galactic la atletism.
skycleaner
03-11-10, 15:16
Viata in Univers poate fi intr-o multitudine de forme si dimensiuni. Nu neaparat ca in predators sau alien. Filmele americane ne limiteaza puterea noastra de imaginatie. Cand eram copil si adolescent am citit mult SF de calitate si pot sa argumentez oricand pe tema asta. Treaba nasoala faptul ca americanii vad doar intr-un unghi precum calul in domeniul extraterestru. Sau poate este o chestie voita si impusa. Oricum poate fi foooaaarte diferit de ce vedem in filme. Imaginati-va ca am putea fi parte dintr-un organism mai mare, pe langa care suntem microscopici. Universul poate fi o fiinta vie care la randul lui poate face parte dintr-o alta fiinta, etc...
Daca stam bine sa ne gandim noi insine devenim niste extraterestii cel putin odata pe luna(extraterestru= de pe alta planeta).
cum demonstram ca suntem de pe alta planeta?
simplu:
in cazul multora dintre noi: vizualizam "fluturasul" de salariu
daca nici asta nu ne demonstreaza ca suntem de pe alta planeta, cautam prin cutia postala cateva facturi.In timp ce le cititi asezativa in fata oglinzii.
>>acum are loc transformarea!!!
Ia sa vedem acum, daca se mai intelege cineva cu voi?
Deci, nu cautati extraterestrii pe alte planete.
doktorofsat
05-11-10, 00:32
Acum cativa ani de zil un "intelectual" zicea ca filmul "Zbor deasupra unui cuib de cuci" e un film de educatie sexuala ,cum/cand sa dai ..la buci!Iata ce usor
se pot denatura lucrurile , mai als de cei care habar nu au treaba dar sunt "mondiali"
E o prostie ca cineva care are cunostiinta medii sa creada ca oamenii sunt singurii din univers care judeca.Advarul e ca in univers se gasesc totdeauna materii vii in absolut toate stadiile de dezvoltare.
Sa nu mergem departe, intre stele, uitati-va numa pe Terra cat de inegal dezvoltata este desi planeta estE una mica si actualmente relativ stabila.Si p Terra s-a dovedit ca viata sE gaseste in cele mai imposibile si iesite din tipare locatii.Suntem pe o planeta dominata de apa si nici nu de mirare ca apa fac cca. 70% din corpul uman , la castraveti 99% si ex pot continua.Sa nu uitam ca ce e organic de acasta planeta are la baza carbonul.Nici nu ne putem imagin multitudinea de combinatii unde poate aparea si dezvolta viata!Cum ar arata o fiinta cugtatoare care s-a dezvoltat pe baza de siliciu intr-un mediu de foc de exemplu?
Tehnologia rezolva orice deci nimic nu E imposibil.Azi maine deja o sa avem la dispozitie sa lucram si sa n distram pe seama hologramelor asa cum apar ele in StarWars, chiar azi am auzit stirea.Eu cred ca multi sunt sceptici dar sa nu uitam ca genetica e o stiinta foarte noua care in timp va face din organismul uman unul bun de zboruri interplantare si dc nu intergalactice
Eu unul nu ma risc, raman aici deocamdata. Dar i-as trimite in recunoastere pe multi, alesii nostrii ar fi primii pe lista mea. Toti, indiferent de culoarea politica. Si pe Becali, ca discutie fara politica si sport nu e discutie.... Pe cine trimitem de la meteo ca sa fie dicutia completa ?
Powered by vBulletin® Version 4.2.5 Copyright © 2026 vBulletin Solutions Inc. All rights reserved.