techcenter
18-02-10, 13:50
Romania cu lanţul de git
Lanţul e de aur, Romania nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sintem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sintem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat in interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlind din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!".
E ca şi cum undeva, in secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mil uman care acoperă incet-incet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii in sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioane şi Tanti Mimi, familie veche, cu casa in Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat in urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pină la urmă, a plecat in străinătate, la studii şi nu s-a mai intors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. In locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate intinse la uscat şi boxele scoase pe geam. In locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.
Cefele groase nu mai sint de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul roman, cu lanţul de-un kil jumate, ii bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!". Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, in afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.
Despre Romania, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne inlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, in sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum citeva zile, am văzut la Craiova parada acestei Romanii Noi, triumful Mafiei inhămate la coşciugul lui Caiac, in semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi in singe. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mina pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sintem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne invaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sintem o ţară ocupată de hoarde sosite din pintece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară in care fiul naiv şi sărac al ţăranului (ciţi or mai fi aşa) işi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se intilneşte la Gara de Nord, cind se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dind buzna in centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, intocmai ca barbarii care năvăleau in Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.
Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strins in muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de romană se poate retrage in privata din curte, unde işi va indeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. In locul ei, discurile cu manele rămin să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.
Chiar dacă ai vrea.
sursa: dilema veche (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=238&cmd=articol&id=9007)
Lanţul e de aur, Romania nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sintem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sintem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat in interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlind din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!".
E ca şi cum undeva, in secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mil uman care acoperă incet-incet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii in sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioane şi Tanti Mimi, familie veche, cu casa in Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat in urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pină la urmă, a plecat in străinătate, la studii şi nu s-a mai intors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. In locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate intinse la uscat şi boxele scoase pe geam. In locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.
Cefele groase nu mai sint de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul roman, cu lanţul de-un kil jumate, ii bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!". Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, in afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.
Despre Romania, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne inlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, in sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum citeva zile, am văzut la Craiova parada acestei Romanii Noi, triumful Mafiei inhămate la coşciugul lui Caiac, in semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi in singe. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mina pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sintem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne invaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sintem o ţară ocupată de hoarde sosite din pintece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară in care fiul naiv şi sărac al ţăranului (ciţi or mai fi aşa) işi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se intilneşte la Gara de Nord, cind se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dind buzna in centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, intocmai ca barbarii care năvăleau in Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.
Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strins in muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de romană se poate retrage in privata din curte, unde işi va indeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. In locul ei, discurile cu manele rămin să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.
Chiar dacă ai vrea.
sursa: dilema veche (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=238&cmd=articol&id=9007)