PDA

View Full Version : CERN a repornit acceleratorul de particule



delta2k2
22-11-09, 01:04
Cel mai mare accelerator de particule din lume (LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), a fost repornit, vineri seară, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, la cateva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, in septembrie 2008.

Astfel, mai multe particule au fost injectate in accelarator vineri seară, in jurul orei 22.00.
"Este nemaipomenit să vedem atomi ciruland in LHC din nou ", a declarat directorul general al CERN, General Rolf Heuer.
Acceleratorul de particule ar putea permite cercetătorilor să afle compoziţia universului.
LHC a fost repornit la peste un an de la producerea a două pene succesive, la cateva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, in septembrie 2008.Prima pană a avut loc la 48 de ore după lansarea acceleratorului, in timp ce cea de-a doua, foarte gravă, a provocat distrugerea a 53 de magneţi, care au necesitat reparare sau inlocuire.

In plus, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru de 27 de kilometri, aflat la o adancime de 100 de metri sub pămant, de o parte şi de alta a frontierei franco-elveţiene, in apropiere de oraşul Geneva.

Construirea acestui accelerator de o precizie de neegalat a necesitat peste 12 ani, mobilizand peste 7.000 de fizicieni şi investiţii de circa 3,76 miliarde de euro.


Sursa : aici (http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/cern-a-repornit-acceleratorul-de-particule-5122464/)


.

delta2k2
24-11-09, 11:52
Primele fascicule de protoni s-au ciocnit in interiorul LHC

Inginerii care operează Large Hadron Collider (LHC), acceleratorul de particule construit de CERN, au realizat, luni, pentru prima oară, ciocnirea fasciculelor de protoni puse in mişcare in interiorul tunelului, informează BBC News Online.

Ciocnirea fasciculelor de protoni din interiorul LHC a fost descrisă drept "o realizare extraordinară" de echipa care lucrează la experiment.

Coliziunile de energie joasă au avut loc după ce cercetătorii au pus in mişcare, simultan, luni dimineaţă, două fascicule de protoni in interiorul tunelului de 27 de kilometri al LHC.


Articol complet aici (http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/primele-fascicule-de-protoni-s-au-ciocnit-in-interiorul-lhc-5128442/)


.

delta2k2
25-11-09, 17:13
Acceleratorul de particule a pornit, lumea este la locul ei.
Echipa de cercetători consideră drept o "realizare extraordinară" coliziunea unor fascicule de protoni in tunelul circular de 27 km din Elveţia.

"Instalaţia groazei" de la Geneva - acceleratorul de particule Large Hadron Collider (LHC) - a fost pus in funcţiune, luni, insă fără să atragă "sfarşitul lumii" sau cel puţin vreun cutremur puternic. La acestea se aşteptau, in toamna anului 2008, cateva milioane de oameni, in urma răspandirii zvonurilor (susţinute de unii fizicieni) că experimentul este foarte periculos.

Nu doar că nu avea să se intample nimic, dar marele experiment a fost sistat la zece zile de la pornirea LHC. Iniţial s-a motivat existenţa unor probleme ale instalaţiilor electrice, pentru ca apoi să se amane cu 14 luni reluarea ciocnirilor de particule. In final, arată SwissInfo, această a doua incercare a fost descrisă drept "o mare realizare", de către Rolf Heuer, directorul general al CERN (Centrul European pentru Cercetare Nucleară) care operează LHC. Opinia este impărtăşită de cercetătorii care conduc experimentul propriu-zis şi pentru care ciocnirea fasciculelor de protoni in interiorul acceleratorului este un pas inspre inţelegerea Universului - potrivit teoriei că acesta a luat naştere printr-un "Big Bang", o uriaşă explozie primordială.


Articol complet aici (http://www.gandul.info/international/acceleratorul-de-particule-a-pornit-lumea-este-la-locul-ei-5130654)


.

delta2k2
23-03-10, 19:22
Big Bang-ul de la naşterea Universului, recreat pe 30 martie de LHC

Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) va incerca, pe 30 martie, să recreeze Big Bang-ul, explozia aflată la originea Universului, cu ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume (Large Hadron Collider/ LHC), au anunţat, marţi, specialiştii acestei instituţii.

Coliziunile de particule cu o putere inedită de 7 tetraelectronvolţi (TeV) vor avea loc in tunelul circular cu o lungime de 27 de kilometri construit de specialiştii CERN, la o adancime de 100 de metri sub frontiera dintre Franţa şi Elveţia, la periferia oraşului Geneva.

"Cu două fascicule (care pleacă din puncte opuse pentru a se ciocni, n.r.) de 3,5 tetraelectronvolţi (TeV), suntem pe punctul de a lansa programul de cercetări fizice al LHC", a declarat Steve Myere, responsabil cu programul de accelerare a particulelor.

"Reglarea celor două fascicule este o provocare in sine: este ca şi cum ai lansa ace de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru ca acestea să se lovească deasupra oceanului", a adăugat acelaşi specialist.

"LHC nu este o maşină pentru care este suficient să apeşi pe un buton. El funcţionează foarte bine, dar se află incă intr-o fază de testare. Va fi, poate, nevoie de ore sau chiar de zile pentru a obţine o coliziune", a explicat la randul său Rolf Heuer, directorul general CERN.


Articol complet aici (http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/big-bang-ul-de-la-nasterea-universului-recreat-pe-30-martie-de-lhc-5771065/)



.

XVanish
23-03-10, 19:46
Ma tot gandesc... oare nu de prin 2008 am inceput sa simtim intr-adevar ca se scurteaza ziua si ca nu mai apuci sa faci mai nimic? Ma intreb oare nu cumva toate teoriile cu vibratiile Pamantului (care au tot crescut din '87 pana in prezent) sunt doar o vrajeala si ca adevaratul motiv e pornirea acestui reactor in 2008...

Mi se pare totusi prea ciudat ca dintr-o data, prin 2008 parca, sa ne trezim ca cele 24 de ore din 1987 sunt in 2008 doar 16 ore si ca pe an ce trece timpul se scurge tot mai repede si nu apucam sa facem mai nimic intr-o zi...

delta2k2
23-03-10, 20:18
Ma tot gandesc... oare nu de prin 2008 am inceput sa simtim intr-adevar ca se scurteaza ziua si ca nu mai apuci sa faci mai nimic?


He he ...
Nu e acceleratorul problema
Doar varsta . Cu cat imbătranim , cu atat trece timpul mai repede.



.

skycleaner
23-03-10, 20:31
He he ...
Nu e acceleratorul problema
Doar varsta . Cu cat imbătranim , cu atat trece timpul mai repede.



.
Crezi??


.

XVanish
23-03-10, 20:37
Nu-mi spune mie ca imbatranesc si de aceea nu mai apuc sa fac ceea ce faceam acum 3-4-5 ani... De aveam 50 de ani sa ma misc mult mai greu intelegeam dar din fericire abia fac 29 luna viitoare.

Se simte tot mai tare diferenta asta de timp... daca ma pun sa fac aceleasi lucruri intr-o zi, pe care le faceam acum 3-4 ani, in ziua de azi nu mai apuc sa fac decat o parte din ele cu toate ca ma misc mai repede ca atunci... nu stiu daca are legatura cu acest reactor sau cu alte experimente de care nu stim, e doar o presupunere din partea mea cum ca ceva s-a intamplat in ultimii 2-3-4 ani si nu cred ca are vreo legatura cu vrajeala asta cu vibratiile Pamantului.

Oricum, de bine nu poate fi... daca o tine tot asa m-oi trezi peste cativa ani ca ma trezesc dimineata, imi beau cafeluta, fac 2 ture de bloc si va fi gata ziua...

yky
23-03-10, 20:46
N-ar fi asta problema .......dar daca si viteza de crestere sau degradare a celulelor pastreaza acest raport atunci chiar avem o problema. Daca nu...atunci sa vezi ce matusalemici ajungem multi dintre noi...:)

doktorofsat
23-03-10, 20:57
doresc sa aduc niste precizari:

A fost un neamt destept pe nume Schumman care a determinat in anii '50 frecventa de vibratie medie a pamantului.Acesta are valoarea de 7,8Hz.Toate aceste fenomene ce duc la cei 7,8Hz se intampla de la supr solului la 60km inaltime formand o sfera , sa formulez asa.

Peste tot pe net scrie ca in zilele noastre aceasta constanta a ajuns la 12Hz si este in crestere, evident timpul se zice ca a scazut incepand din 1980 acum ziua cica avand 16 ore!:D Iar fantastic in 2012 la 0 (zero) ore efectiv!!!

Dar eu nu am auzit nicicum ca aceasta "sfera" sa sufere modificari ca sa ajungem la 12 Hz.Multi uita faptul ca exista si alte valori ale frecventei Schumman si pe deasupra vorbesc si de scaderea densitatii pamantului, de treceri intr-o alta dimensiune, modificari genetice , raze cosmice , anul fatal 2012:lol:

Daca vrem sa calculam cea mai mica frecventa e banal de simplu , trebuiesc cunostiinte elementare de fizica !

Cunoscut fiind faptul ca densitatea =masa/volum iar masa pamantului e constanta doar cresterea volumului poate garanta densitatea mai mica

In aceste conditii daca daca trec la calcule si impart viteza luminii la circumferenta terestre tot vreo 8Hz da.Ar da 12Hz daca circumferinta ar fi mai mare da eu nu cred ca Pamantu s-o "umflat":D


Uite problemele cu timpul pot veni de la un corp ceresc imens , de la Soare sau din centrul galaxiei asta nu pot contrazice dar nicicum de la un generator de particule sau de la niste aburici(care vin cu fel povesti ) care profita 120% de oamenii creduli si habarnisti

Uite un alt lucru ce ma ingrijoareaza pe mine e construirea de catre americani in ritm alarmant a unui observator la Polul Sud !Acesta e pt monitorizarea planetei x descoperita in anii 70 , dar despre care vorbesc sumerienii si in vechul testament e amintit.O asemnea planeta gigant care face parte din sistemul nostru solar. odata intrat intre planetele sist poate face mari probleme !!!

laleauaneagra
23-03-10, 22:21
bine admine dar cu sexu,cu sexu cum ramane domne?cand,unde cum,cat?iata niste intrebari care ma sperie,pe mine asta ma doare cel mai tare
oare am sa ajung sa fac sex mai putin sau chiar deloc????

sper ca ati schitat macar un zambet,nu de alta dar face bine la tonus
mai bine asa decat prevestiri sumbre

delta2k2
23-03-10, 23:41
Nu-mi spune mie că imbătranesc si de aceea nu mai apuc să fac ceea ce făceam acum 3-4-5 ani... De aveam 50 de ani să mă misc mult mai greu inţelegeam , dar din fericire abia fac 29 luna viitoare.

Nu-ţi spun , te las să te convingi singur. O să-mi dai dreptate peste ceva ani.




.

zmeura
23-03-10, 23:49
Mda,nici la mine nu e de la batranete,burta creste tot din cauza astora,mama lor inca.Am pus o antena la cineva cunoscut si curgea apa pe mine de numa',treaba grea dom'le.Sexu e .... ,cred ca la asta nu s-au bagat.Inca.Sa vedem acum cand repornesc daca ne rezolva si cu asta.:)

XVanish
24-03-10, 01:12
Mda... gluma e gluma dar din pacate e viata noastra in joc si nimeni nu are un raspuns clar pentru aceasta problema... doar teorii... de care suntem cu totii satuli... toti vin cu calcule si teorii dar nici unul nu poate afirma cu certitudine ceva si sa vina cu solutii...

@doktorofsat: asta cu vibratiile o stiu de mult si o spun toti insa nu vad pe unul sa spuna concret care sunt urmarile concrete si ce solutii avem. De teorii si calcule sunt satul...

Anyway... vad ca nu prea e subiect interesant de discutie deci inchei aici offtopicul.

doktorofsat
24-03-10, 14:00
despre ce vorbeste delta2k2 e timpul psihologic si intr-adevar are dreptate.XVanish eu am vrut sa arat ca timpul fizic trece la fel .al II lea lucru e ca daca vor fi probleme in viitorul apropiat eu zic ca vor veni din spatiu si mai putin probabil din pamant

XVanish
24-03-10, 14:13
Cunosc aspectul timpului la o varsta inaintata, nu am negat acest lucru, sunt constient de el, insa nu faceam referie la asta ci la cu totul altceva.

delta2k2
30-03-10, 13:06
Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) va incerca astăzi să recreeze Big Bang-ul, explozia aflată la originea Universului, cu ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume (Large Hadron Collider/ LHC)

Transmisiune live de la CERN :


http://webcast.cern.ch/lhcfirstphysics/





.

zmeura
30-03-10, 13:13
Moo,sa nu ziceti ca fac misto iar,dar eu ma duc sa imi protejez "bijuteriile" cu ceva.:clap:

laleauaneagra
30-03-10, 14:03
mooo eu le am bagat intr un sac de faina:)

iara se supara delta pe mine ca o dau in off:)


apropo la mine nu merge transmisie,sta unu cu microfonu la gura,sper sa nu fi avut vreun efect advers:)

delta2k2
30-03-10, 16:27
mooo , vine sfarşitul lumii şi voi vorbiţi de ouă şi făină ?
Culmea , cu o zi inainte să treacă unii in N3. Scuzaţi , N4
Chiar aşa , o fi vre-o legătură intre ele ? :lol:





.

---------- Post added at 15:27 ---------- Previous post was at 13:43 ----------

Moment important in fizică - Acceleratorul de particule a reuşit producerea unor coliziuni la un nivel de energie neimaintalnit

La CERN s-a facut marţi un pas important in căutarea "particulei lui Dumnezeu" deoarece acceleratorul de particule de la graniţa franco - elveţiană a izbutit ciocnirea particulelor la un nivel de energie de peste trei ori mai mare decat se reuşise pană acum la un astfel de proiect. Echipa care a pus la punct proiectul in valoare de cateva miliarde de dolari spune că e un moment istoric si un pas spre descoperirea celebrului boson a lui Higgs si spre recrearea condiţiilor care au existat acum 13 miliarde de ani, imediat după momentul Big Bang.

CERN spune că incepe o nouă etapă in fizica particulelor, după ce la ora 14:06 primele coliziuni ale protonilor s-au produs la un nivel de energie fără precedent, 7 TeV (tera electron-volt), de peste trei ori faţă de valoarea atinsă pană acum in acceleratoare de acest fel. Coliziunile au fost măsurate de cele patru detectoare cunoscute sub acronimele ATLAS, CMS, ALICE si LHCb.

Practic, experimentul trece de acum la o etapă superioară. Coliziunile la acest nivel de energie vor continua cateva luni, iar apoi se va trece la un nivel dublu de energie. Analizarea datelor din aceste coliziuni va dura luni bune, astfel că anunţul găsirii particulei mult-căutate este incă departe.

Coliziunea protonilor lansaţi in sens invers ar trebui să producă particule elementare care nu au mai fost observate pană in prezent. Cercetatorii de la CERN işi propun să găsească dovada existenţei unor particule efemere precum bosonul lui Higgs, aflat la originea noţiunii de masă in fizica teoretică.

La 7 TeV, CERN a atins o putere de 3,5 ori mai mare decat concurentul său Fermilab din Chicago (USA).

In următoarele 18 - 24 luni, oamenii de ştiinţă vor opera o "oprire tehnica" ce va dura intre 8 si 10 luni, pentru a-l putea pregăti să funcţioneze la energia maximă prevăzută, de 14 TeV.

Articol complet aici (http://www.hotnews.ro/stiri-international-7082677-moment-important-fizica-acceleratorul-particule-reusit-producerea-unor-coliziuni-nivel-energie-neimaintalnit.htm)


.

delta2k2
06-06-11, 16:50
Un nou moment de referinta in fizica - Atomii de antimaterie au fost izolati peste 16 minute in laborator

Cercetatorii de la CERN au creat si apoi au reusit sa izoleze 300 de antiatomi de hidrogen timp de peste 16 minute in laborator, durata fiind una record, de 5.000 de ori mai mare decat in noiembrie 2010 cand antimateria a fost izolata pentru prima data suficient incat sa fie studiata, noteaza The Independent. Antimateria este opusul materiei, iar cand cele doua se intalnesc se anihileaza reciproc, consecinta fiind degajarea unor cantitati uriase de energie. Urmatorul pas tine izolarea unor atomi timp de cateva ore. "La nivel atomic, 1.000 de secunde inseamna o vesnicie",a rezumat un cercetator al CERN importanta experimentului.




http://www.youtube.com/watch?v=Y7kdMBpRmtU&feature=player_embedded



Articol complet aici (http://science.hotnews.ro/stiri-stiinte_fundamentale-8770383-video-nou-moment-referinta-fizica-atomii-antimaterie-fost-izolati-peste-16-minute-laborator.htm)

delta2k2
15-02-13, 14:10
CERN, laboratorul european de cercetări nucleare, va face o pauză de aproape doi ani, după extraordinara descoperire din iulie 2012 a unei particule cu caracteristici compatibile cu cele ale bosonului lui Higgs.

Această pauză are ca scop efectuarea unor lucrări de renovare şi de imbunătăţire a acceleratorului de particule - LHC (Large Hadron Collider)


http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3929/10563821/1/5062712-afp-mediafax-foto-fabrice-coffrini.jpg?width=630


Timp de doi ani, nu vor mai exista coliziuni de particule, insă vor fi intreprinse lucrări pentru a renova instalaţiile şi pentru a pregăti LHC pentru un nou ciclu de exploatare, la o energie mai inaltă.

In plus, vor fi efectuate o serie de lucrări la alte acceleratoare de la CERN, precum Sincrotonul cu protoni (PS) şi Supersincrotonul cu protoni (SPS). In cazul SPS, aproximativ 100 de kilometri de cabluri vor fi eliminate sau inlocuite, din cauza "imbătranirii" lor, cauzată de expunerea la radiaţiile din tunel.

Pe parcursul ultimilor trei ani, LHC a produs "peste 6 milioane de miliarde de coliziuni, iar această performanţă a depăşit toate aşteptările", a declarat Steve Myers, directorul departamentului de acceleratoare şi de tehnologie din cadrul CERN.


Articol complet : http://www.gandul.info/international/cern-va-face-o-pauza-de-aproape-doi-ani-dupa-descoperirea-bosonului-lui-higgs-10563821